Social

Nivelul de transparență în sănătate este nesatisfăcător

Analiza rezultatelor sistemului de sănătate din Republica Moldova (pentru perioada anilor 1990 – 2015), realizată de Centrul Analitic Independent “Expert-Grup”, indică asupra unei situații destul de triste în comparație cu țările din Europa de Vest și chiar cu fostele țări socialiste din regiune, transmite IPN.

Nivelul de transparență a sistemului de sănătate autohton este de 36%, ceea ce clasează Republica Moldova printre țările cu un nivel de transparență nesatisfăcător, alături de țări ca India, Arabia Saudită și Africa de Sud. Printre țările cu cele mai bune rezultate înregistrate se numără Danemarca (74%), Finlanda (73%) și Suedia (71%).

Trecerea la un alt nivel de transparență poate fi realizată relativ ușor, prin publicarea unor serii de date deja produse și utilizate pe intern de către instituții. În ultimii 25 de ani, Moldova a progresat în ceea ce privește sistemul de sănătate, cu toate acestea continuă să rămână codașă în rândul țărilor din estul Europei. O îngrijorare majoră pentru Moldova rămâne mortalitatea copiilor cu vârsta de până la cinci ani, precum și speranța de viață la naștere.

În conformitate cu Indicele de acces și calitate a serviciilor medicale (Healthcare Access and Quality Index, HAQ), care măsoară performanța sistemului de sănătate, Republica Moldova înregistrează un rezultat nesatisfăcător. Cel mai grav este că în 25 de ani, Moldova nu a reușit să reducă din diferența față de media pe țările din Europa de Est, ci din contra, chiar a majorat-o.

Una din cele mai importante constrângeri cu care se confruntă sistemul medical național este asigurarea cu resurse financiare. În condițiile îmbătrânirii populației și creșterii cererii de servicii medicale, sustenabilitatea sistemului este pusă în pericol. Datele statistice indică asupra creșterii în ultimii ani a morbidității populației, în același timp cu descreșterea numărului total al populației, fapt confirmat și de piramida demografică pentru următorii ani. Aceste tendințe clasifică populația țării drept una îmbătrânită, iar dacă acest trend nu va fi inversat în timpul apropiat, numărul persoanelor vârstnice îl va depăși pe cel al tinerilor, ceea ce va avea o influență directă asupra creșterii numărului de solicitări de servicii medicale, dar și asupra necesarului de finanțare.

Totodată, piața regională a forței de muncă pentru lucrătorii medicali a devenit tot mai accesibilă. Astfel, sistemul medical autohton se confruntă cu un deficit de resurse umane fără precedent. Acest fenomen a afectat, în special, segmentul de asistență medicală primară, ceea ce afectează principiul de asigurare a accesului la servicii medicale esențiale. Condițiile de muncă și remunerarea sunt printre cele mai frecvente motive pentru care lucrătorii medicali părăsesc sistemul public de sănătate. Rezolvarea acestei situații este practic imposibilă fără a îmbunătăți eficiența sistemului de sănătate la nivelul cheltuielilor non-personal și majorarea ponderii cheltuielilor de personal.

Foto simbol.

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker