Evenimente

Bătălia pentru “Moldovagaz”: din 20 de companii vor rămâne trei

Proiectul de reformare conform „directivelor UE” a întreprinderii mixte moldo-ruse “Moldovagaz” a ajuns aproape de final și ar putea fi aprobat la adunarea anuală a acțonarilor de azi au declarat pentru mold-street.com.  surse din cadrul Guvernului.

 

Potrivit autorităților, întreprinderea mixtă moldo-rusă “Moldovagaz” (50% – “Gazprom”, 35,33% – Guvernul Moldovei, 13,44% – administrația de la Tiraspol, restul de 1,23% – micii acționari) ar urma să fie restructurată în conformitate cu prevederile celui de-al Treilea Pachet Energetic al UE, dar și legii cu privire la gazele naturale.

Astfel din grupul ce cuprinde în prezent 20 de companii ar urma să rezulte doar trei. Prima companie este SA “Moldovagaz”, care se va ocupa doar de importul gazelor din Rusia, respectiv ar urma să îşi asume şi rambursarea datoriei de peste 700 de milioane de dolari faţă de “Gazprom”.

A doua va fi “Moldovatransgaz”, care va gestiona conductele magistrale și va presta servicii de transport și tranzit de gaze. Ce va fi cu subsidiara sa care administrează staţiile de comercializare a gazului comprimat nu este clar încă.

A treia companie va fi “Chișinău-Gaz” SRL-uri, care ar urma să înglobeze toate celelalte 12 SRL ce se ocupă de distribuţia şi furnizarea gazelor.

Astfel din toate acestea cea mai importantă şi care se va “umfla” mai tare va fi “Chişinău-Gaz”, administrator al căreia a devenit la finele lunii martie fostul șef al Direcției administrare gaj a “Băncii de Economii” (BEM), Ruslan Garbalî, deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, ales pe listele Partidului Socialiștilor. Garbalî va ajunge să gestioneze o companie cu cifră de afaceri de circa cinci miliarde de lei.

În ce funcţie va rămâne fostul ministru democrat Vasile Botnari, acum preşedintele “Moldovagaz”, se va decide în următoarea perioadă.

Deocamdată nu este clar ce va fi cu activele din regiunea separatistă, dar “Gazprom” ar urma să le preia integral în cadrul unei întreprinderi separate controlate direct, menţionează sursa citată.

 

 

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker