E timpul sa fii activScrie știrea ta

Războiul nu-i prilej de sărbătoare

Războiul nu-i prilej de sărbătoare.

De la un timp guvernanţii noştri răzgândesc fel de fel de sărbători legate de cel de-al Doilea Război Mondial, lucru, în opinia mea, foarte urât. Buneii şi taţii noştri au fost duşi să moară nu se ştie pentru ce, iar noi, urmaşii lor, sărbătorim…

Articolul ”Nepotul reconstituie drumurile războiului bătătorite de bunicul său”, publicat luna trecută în săptămânalul CUVÂNTUL, mi-a răvășit amintirile despre sătenii mei participanți la război, mai ales despre unchiul meu din partea mamei, Gheorghe Bulat, dar și fratele meu mai mare, Gheorghe, mobilizați în Armata Română în anul 1943.

Îi țin minte pe toți consătenii mobilizați în acel an de la Suhuluceni: Petrea Arion, Petrea Eugen, Curchi Ion, Curchi Ștefan, Curchi Andrei, Stegărescu Mihail, Stegărescu Isai, Colun Alexandru. Unii dintre aceștea au luptat în Crimeea și i-au scos de acolo nemții, cu avioanele.

Alții au fost luați în prizonierat de ruși și au stat în lagărul de la Odesa până în anul 1947. Dintre cei care au fost înrolați în Armata Română doar Curchi Ștefan a decedat în lagăr de foame și frig. Fratele meu Gheorghe Stegărescu, când la 23 august 1944 România a ieșit din război, a fost lăsat la vatră. A stat acasă până în noiembrie, după ce a fost mobilizat de către ruși. Din comuna Suhuluceni au fost mobilizați de ruși toți bărbații apți să poarte arme născuți în perioada 1900 – 1926.

Din familia noastră au fost luați tata, născut în anul 1900, fratele Gheorghe, născut în 1924 și fratele Iacob, născut în 1926. Mama a cusut trei torbe, pe care le-a umplut cu produse alimentare și împreună cu mine i-am petrecut până la marginea satului. Când ne-am întors acasă, cele două surori plângeau de se risipeau. Mama m-a dus la vite și mi-a spus: dragul mamei, tu ai rămas în gospodăria noastră ca bărbat, ai grijă de tot ce avem! 

M-am reținut, dar după ce mama s-a dus la surori, am plâns de sărea cămașa de pe mine. Împlinisem 10 ani! Mai târziu am aflat de la președintele sovietului sătesc, că pe vagoanele în care au fost încărcați toți basarabenii noștri trimiși pe front era scris în rusește: ”Moлдавcкие добровольцы едут на войну” (voluntarii moldoveni pleacă la război). După cum era să aflăm mult mai târziu, convențiile internaționale interziceu mobilizarea de pe teritoriile ocupate, iar noi eram ocupaţi, nu eliberaţi. 24 din sătenii mei nu s-au întors de la război, dintre aceștea numai 4 erau căsătoriți, restul aveau doar 19-20 de ani. 

Familia noastră a avut mare noroc – toți au revenit acasă. Vreau să descriu un caz despre unchiul meu, Gheorghe Bulat. El avea grad militar de sergent major în Armata Română.

Trecând cu trupa de la Călărași spre Bălți, și-a cerut voie să intre prin sat să-și vadă familia. Când colo, în sat erau deja rușii. Aceia l-au reținut și l-au închis într-un șopron, după care au intrat în casă și s-au apucat de băut. Vecinul Jorja Stegărescu a văzut care-i treaba și i-a aruncat un cuțit în șopron. Astfel unchiul a reușit să scape, să se îmbrace în haine civile și să se ascundă. 

Un alt caz a fost cu implicarea lui Vasile Roșca, tot din sat de la noi, un om pașnic, foarte credincios. A fost mobilizat de ruși, dar acolo el le declară că nu poate să omoare oameni nevinovați. Momentan au convocat tribunalul militar, care l-a condamnat la moarte și de față cu toţi l-au împușcat.                                     

Așa că războiul a fost o mare tragedie și nicidecum prilej de sărbătoare, cum îl tratează acum alde Dodon, şi de mărşăluit la Moscova. 

În imagine: Un grup de veterani de război din Suhuluceni după 9 mai 1990 au făcut această poză pentru istorie.

Nicolae Stegărescu, pensionar, 86 de ani                                                 

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close