Sectoare supravegheate de vecini în toate satele raionului
Pe parcursul săptămânii trecute angajații Secției Securitate Publică a Inspectoratului de Poliţie Telenești, alături de reprezentanții administraţiei publice locale, au organizat sectoare de suprave-ghere de vecinătate încă în câteva localități din teritoriu. Astfel, practic în toate satele din raion sunt 1 – 3 sectoare supravegheare de vecini.
Alexandru Pasat, inspector în secția respectivă, ne-a relatat: ”Acum avem în raion 60 de sectoare supravegheate de vecini. Împreună cu primarii și consilierii alegem liderul sectorului, stabilim granițele lui. Supravegherea de vecinătate contribuie la consolidarea nivelului de siguranță a locuitorilor”.
Primarul de Negureni, Grigore Munteanu este de părere că sectoarele de supraveghere de vecinătate, mai ales în localitățile mici, sunt un lucru foarte necesar:
”Am înfiinţat un astfel de sector la Chersac, unul din cele două sate din comuna noastră, unde trăiesc doar câteva familii. E important că este o persoană-două pe care sectoristul o poate contacta telefonic pentru a afla care e situaţia. Înainte aceste cătune erau cele mai vulnerabile în ce priveşte furturile. Odată cu formarea sectoarelor de supraveghere de vecinătate situaţia se schimbă spre bine“, ne-a asigurat primarul.
În imagine: Poliţiştii A. Pasat şi A.Guzun explică regulile funcţionării unui sector de supraveghere de vecinătate locuitorilor satului Zahareuca.
Ion Cernei
Source: cuvintul.md