Social

În noaptea de 5 spre 6 iulie, 1949, sovieticii au deportat 11 293 de familii

În noaptea de 5 spre 6 iulie, 1949, sovieticii au deportat 11 293 de familii – peste 35 mii de oameni.

După revenirea la baștină foștii deportați au avut de înfruntat sărăcie, umilință, desconsiderare din partea autorităților. Numărul familiilor care au reușit să se întoarcă la baștină rămâne necunoscut. 

Abia după jumătate de secol, din spusele deportaților, unora le-a fost restituită o parte din averea pe care au avut-o. Frica i-a însoțit pe parcursul întregii vieți, în care li s-a refuzat dreptul la memorie, dreptul la reabilitate.

Trei valuri de deportări ale populaţiei din Basarabia şi nordul Bucovinei au zdruncinat istoria etnicilor români din aceste ţinuturi.

La 12-13 iunie 1941 a avut loc primul val, fiind ridicaţi circa 30 de mii de oameni. Într-o singură noapte, cea din 5 spre 6 iulie 1949, au fost deportate peste 35 de mii de persoane, acesta fiind considerat cel mai mare val de deportări.

Cel de-al treilea val, în cadrul căruia au fost ridicate câteva mii de oameni, a avut loc la 31 martie – 1 aprilie 1951.
Potrivit istoricilor, nici până astăzi nu se cunoaşte cifra exactă a celor care au avut de suferit de pe urma deportărilor, estimările fiind de câteva sute de mii de persoane deportate.

Sursa
zdg.md
Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker