Social

A construit 10 sere în care crește legume ecologice

Familia Caraman din satul Brăviceni, raionul Orhei a început aventura în agricultură cu o seră mică în spatele casei în care creșteau roșii, castraveți, ardei și ceapă.

Au trecut 23 de ani de atunci, iar acum serele se întind pe o suprafață de 30 de ari de pământ. Dumitru muncește cot la cot cu soția sa, Ecaterina și cele cinci fiice care îi sunt de mare ajutor.  

„Duminica trecută se vindeau roșiile la 35 de lei, dar astăzi 25 de lei. Zece lei în cinci zile au scăzut brusc”

Dumitru Caraman

„Eu ca specialist sunt croitor, croitor de blănuri. Am lucrat pe linia croitoriei, după aceea în anii 93-94 a început construcția, croitoriile au dispărut și am început încet a ne da în agricultură. 

Încet, încet luam credite din bănci, ne-am mărit la așa suprafață și la așa cantitate care putem să dispunem în ziua de astăzi. Luam semințe de la Institutul de selecție din Tiraspol, făceam parnișe, începeam a crește în câmp liber ca să facem un ban, ca să ne putem creștem copii, să-i hrănim ca să nu ieșim din țară”, spune Dumitru. 

În 2013 a beneficiat de un proiect polonez care l-a ajutat să construiască cele 10 sere și să le modernizeze ca să poată crește legumele ecologice. Dumitru Caraman spune că și din agricultură se poate obține profit, iar garanția calității este principalul argument pentru cumpărători.

„Munca este enormă fiindcă în toată toamna se aduce o grămadă dea bălegar de animale care trebuie dat prin seră, trebuie prelucrat, amestecat, de scos murdăriile din el. Aici este foarte mult de lucru, cei care înțeleg că da este producția noastră, este producție biologică, dar alții spun că la noi în Moldova e la fel se toarnă chimicale cum se toarnă și în alte țări și disprețuiesc”, spune Dumitru Caraman.

În fiecare zi se trezesc de zor, se dedică în totalitate și muncesc acasă, lucrul care e cel mai important pentru toată familia. 

„Este foarte plăcut să știi că ai așa părinți muncitori. Sunt a treia fiică a domnului Dumitru și doamnei Ecaterina, adică a părinților mei, una din cele cinci.

Sunt la mijloc, până la o vreme am fost ultima și cea mai alintată, însă mă străduiam să-mi ajut părinții cu ce-mi stătea în putință. La moment am două surioare cărora le dau estafeta, le învăț și pe ele ceea ce am făcut și eu la vremea lor.

Când m-am născut, părinții mei deja au început să cultive legume, de când aveam vreo cinci, șapte anișori am început să merg cu tata la piață. Tot timpul profesorii îmi spuneau că călculez foarte repede, asta am moștenit-o de la calculele pe care le făceam tot timpul la vânzare”, afirmă fiica agricultorului Dumitrița Caraman. 

Toate legumele sunt vândute la piața din orașul Orhei. 

„Noi nu dăm chimicat pentru a o coace, nu dăm chimicat pentru a face cantitate dar noi facem calitate”Dumitru Caraman

Nu îi este frică de greutăți, nu se plânge niciodată, dar suferă mult din cauza importului de legume, de altfel, ca toți ceilalți agricultori. 

„Dacă l-a momentul de față, de exemplu, duminica trecută se vindeau roșiile la 35 de lei, dar astăzi 25 de lei. 10 lei în cinci zile a scăzut brusc. A scăzut brusc pentru că se aduc tiruri cu tomate din România, le dau aici la prețuri de nimic, cei care vând angro schimb dintr-o cutie în alta și spun că sunt roșii moldovenești, dar ea, de fapt, este importată, nu e aceeași calitate, nu coincide nicio normă nimic, duce lumea în eroare”, spune agricultorul. 

Venitul de pe urma creșterii de legume este suficient pentru a acoperi necesităţile gospodăriei şi ale copiilor. 

Pot să spun că părinții mei sunt un exemplu nu doar pentru mine, dar pentru toți, pentru că așa oameni sinceri și buni la suflet nu am mai văzut în lumea asta. Au construit atâtea sere cu atâta talent și măiestrie, alături de familie, nimic mai mult, tot timpul lângă copii, lângă casă”, spune Dumitrița Caraman.  

Sursa
agora.md
Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close