Evenimente

Şi Guvernul a reacţionat la problema familiei Burlacu din Lipceni

Familia lui Octavian şi Elenei Burlacu din Lipceni, raionul Rezina, cu doi copii, va primi de la Guvern 172 de mii de lei. Suma este destinată pentru procurarea unei case în locul celei care a fost devastată în august 2015 de un incendiu.

O hotărâre pe acest subiect a fost adoptată în şedinţa Executivului din săptămâna curentă.

CUVÂNTUL aminteşte, că cei doi copii în vârstă de 3 şi 8 ani ai familiei Burlacu şi o rudă a lor în vârstă de 12 ani se aflau în casă când a izbucnit incendiul şi au suferit arsuri extrem de grave, fiind salvaţi de către vecini. Ulterior mai mult timp ei s-au aflat în Spitalul Clinic Republican „Emilian Coţaga” din Chişinău.

Atunci săptămânalul CUVÂNTUL s-a adresat cu un apel către agenţii economici, oamenii de bună credinţă din regiunea Orhei de a întinde o mână de ajutor familiei Burlacu, apel la care a reacţionat mai multă lume. Conform afirmaţiilor primarului de Lipceni Aurel Pleşco, prim-ministrul Valeriu Streleţ a informat la acel moment Primăria că problema familiei Burlacu a fost luată la evidenţă de Guvern şi se caută posibilităţi pentru soluţionarea ei.

Tudor Iaşcenco 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker