Evenimente

Ministerul Educației atenționează candidații la BAC să evite fraudarea ca să evite sancțiunile

Ministerul Educației atenționează candidații la examenul de bacalaureat să se bazeze doar pe propriile cunoștințe și să respecte cadrul normativ în vigoare. Aceștia trebuie să cunoască că toate tentativele de fraudare vor fi sancționate, iar lucrările vor fi anulate, se arată într-un comunicat de presă al departamentului, citat de unimedia.md

Potrivit Ministerului Educației, la sesiunea precedentă de bacalaureat au fost eliminați din examen 85 de candidați, inclusiv cei în locul cărora la probele de examen s-au prezentat alte persoane.

Totodată, a fost stabilită identitatea a 11 persoane care, utilizând rețelele de socializare, au postat probele de examen de absolvire. Acestea au fost trase la răspundere, ce prevede amendă de până la 4.500 de lei pentru persoanele fizice și până la 12.000 lei pentru persoanele juridice, cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la trei luni la un an.

Reprezentanții Ministerului Educației susțin că numărul cazurilor de fraudare a examenului de bacalaureat din anul 2016 a scăzut față de sesiunea din anul 2015, când au fost eliminați din examen 103 candidați.

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker