Politic

Valeriu Ciorici: Motivul real al amânării sesiunii este „Covidul” din Consiliul Raional

Şedinţa extraordinară a Consiliului Raional Rezina, preconizată pentru ziua de 26 iunie c., a fost amânată deşi erau prezenţi 26 din cei 27 de consilieri aleşi.

Propunerea de amânare a venit din partea ex-fracţiunii Partidului Democrat, care mai întâi a anunţat că toţi cei 6 consilieri aleşi pe lista PDM au aderat la noul partid Pro Moldova şi fracţiunea lor în continuare va purta denumirea acestei formaţiuni.

Motivul invocat de autorii propunerii a fost că o atare întrunire, la care participă câteva zeci de oameni, vine în contradicţie cu dispoziţiile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, prin care starea de urgenţă în republică a fost prelungită până la 15 iulie.

Replica unei consiliere că sesiunea Consiliului Raional Rezina nu se deosebeşte cu nimic de sesiunile Parlamentului şi  toţi cei prezenţi sunt echipaţi în mod corespunzător şi respectă interdicţiile stabilite de organele de resort, nu a fost luată în seamă.

Potrivit legislaţiei în vigoare, la care s-a referit secretarul Consiliului, Vasile Gobjilă, decizia de amânare a sesiunii poate fi adoptată de preşedintele raionului sau la cererea unei treimi din componenţa forului. Preşedintele raio-nului, Valeriu Ciorici a solicitat o pauză pentru consultări, inclusiv cu liderii fracţiunilor, după care a anunţat că amână şedinţa. 

Înainte de asta, Valeriu Ciorici a remarcat că motivul real invocat de noua fracţiune Pro Moldova ar fi nu interdicţiile impuse de starea de urgenţă, ci „Covidul din Consiliul Raional Rezina”, faptul că o parte din aleşii poporului şi funcţionarii din structurile subordonate administraţiei raionului „nu vor să fie nominalizate persoanele care au primit salarii duble, au săvârşit abuzuri şi ilegalităţi de milioane de lei, despre ce urma să se vorbească în cadrul examinării rapoartelor de activitate pe anul 2019 ale şefilor Direcţiei Învăţământ, Tineret şi Sport, Secţiei Cultură, Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei şi Direcţiei Finanţe. Reprezentanţii acestor structuri într-un fel au confirmat spusele preşedintelui prin aplauzele cu care au însoţit ştirea despre formarea noii fracţiuni şi intervenţia ei în lucrările sesiunii.

După şedinţă preşedintele Valeriu Ciorici a consimţit să răspundă la întrebările redacţiei săptâmânalului CUVÂNTUL în legătură cu cele întâmplate.

– Dle preşedinte, cum credeţi, care a fost motivul real al cererii de amânare a şedinţei Consiliului?

– Motivul principal au fost rapoartele şefilor celor patru subdiviziuni ale Consiliului, care intuiau că dezbaterile vor fi nu prea plăcute, dar şi problema legată de destituirea din funcţiile de vicepreşedinţi ai raionului a celor doi reprezentanţi ai PDM, care, din câte am înţeles, tot la Pro Moldova au aderat. Ei au atacat deciziile Cancelariei de Stat şi Consiliului Raional în judecată, motivând că decizia nu corespunde legislaţiei în vigoare şi speră să li se facă dreptate. Au trecut trei luni de la depunerea cererii, dar justiţia nu se grăbeşte să-şi spună cuvântul. Judecătoria Orhei (sediul Teleneşti) a refuzat să examineze cere-rea celor doi reclamanţi, readresând-o Curţii de Apel Chişinău, şedinţa căreia era stabilită pentru luni, 29 iunie. Reprezentantul nostru şi al Cancelariei de Stat s-au prezentat la ora stabilită. Peste câteva minute grefiera i-a anunţat că dosarul respectiv a fost readresat la Curtea Supremă de Justiţie. Reclamanţii nici nu s-au prezentat – probabil, cunoşteau că procesul nu va avea loc. Mie mi se pare că cineva în mod special tărăgănează acest proces, la mijloc fiind anumite interese. 

Unul din motivele invocate de Pro Moldova era faptul că în sală se află mai mult de 50 de persoane, precum a stabilit Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Noi invitasem mai puţine persoane, dar ne-am trezit în sală cu unii directori de şcoli, reprezentanţi ai altor structuri, invitaţi de  cei care trebuiau să pre-zinte rapoarte de activitate.  Până la urmă eu am decis să amân şedinţa pentru a preveni nişte situaţii neplăcute. Printre cei aduşi în mod special în sală de cei cu iniţiativa putea să fie şi o persoană-două  infectată cu Covid-19.

– Înainte de a anunţa decizia, Dumneavoastră v-aţi referit la nişte abuzuri, ilegalităţi comise de unii colaboratori ai subdiviziunilor Consiliului, care urmau să fie dezbătute în cadrul şedinţei. Aţi putea să descifraţi mai detaliat acea informaţie?

– După ce am venit în această funcţie, am primit mai multe informaţii despre diverse abuzuri din partea unor factori de decizie şi colaboratori ai subdiviziunilor Consiliului. Pentru a controla aceste informaţii, am angajat un auditor. Pentru început i-am pus sarcina să verifice respectarea legalităţii normelor de salarizare în structurile administraţiei raionului. Informaţia care încă se mai actualizează denotă că, de exemplu, un conducător de subdiviziune primeşte salariul său de bază şi încă un salariu de specialist principal şi munceşte zilnic câte 12 ore fără întrerupere. Sunt şi specialişti care primesc câte două salarii. Alţii primesc salariul său de bază şi altul de lucrător tehnic etc. După verificarea acestor informaţii le vom face publice, chiar dacă unora nu le place acest lucru.

– Poate ar trebui ca nişte experţi în domenii să verifice în mod oficial, împuterniciţi de Consiliul Raional, şi alte cheltuieli făcute de administraţia raionului prin diferite pro-iecte suspecte, despre care a scris mass-media, inclusiv CUVÂNTUL?

– Eu nu cunosc toate  aceste materiale, dar în ultimul timp am primit de la “Altcom-Impex” SRL, de exemplu, câteva scrisori cu pretenţii de milioane de lei pentru lucrări efectuate la diverse instituţii din raion şi care nu-s achitate. Informaţia mi se pare suspectă şi voi pune-o în discuţie la Consiliul Raional or, este vorba de sume de care noi nu dispunem.

– De dată ce fracţiunea Pro Moldova, din câte am înţeles, nu mai este dispusă să lucreze în alianţă cu cea a PSRM, cine îşi va asuma în continuare misiunea de guvernare a raionului?

– Eu cred că ar trebui să lăsăm politica la o parte şi să ne grupăm în dependenţă de problemele şi interesele raionului. Le-am spus consilierilor că eu sunt gata să-l ascult pe fiecare şi împreună să activăm transparent, ţinând cont de priorităţile şi necesităţile raionului.


Pentru conformitate, Tudor Iaşcenco 

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close