E timpul sa fii activTelenești

La Crăsnășeni vor fi reabilitate toate podețele din sat

Un grup de locuitori ai satului Crăsnășeni, raionul Teleneşti au construit zilele trecute din temelie un podeț din sat, în locul altuia care devenise impracticabil.

Totodată a fost lărgit carosabilul ca să poată trece concomitent două camioane, pe margini au ridicat doi pereţi de securitate din beton armat. În continuare grupul şi-a propus să reabiliteze toate podeţele din localitate. 

Vasile Cazacu, primar al localității la primul mandat, ne-a relatat că mai întâi a făcut ordine împreună cu sătenii în râpi şi pe cursul pâraielor din sat, curățindu-le de gunoaie și vegetația de prisos: ”Trebuia să hotărâm cu sătenii ce facem mai departe or, în eventualitatea unor ploi puternice și viituri, nu suntem asigurați de pericole”, ne-a spus primarul.

Partea bună e că aceste lucrări se fac cu puţine cheltuieli. Până a deveni primar dl Cazacu a lucrat la o firmă în Chișinău, care se ocupă cu demolările. Acum a încheiat un contract cu firma respectivă, care le livrează materiale de construcție care pot fi reutilizate – piatră spartă, cărămidă, metal. 

De cele mai dese ori pimăria achită doar costul transportării acestor materiale, cu care am reuşit să reparăm un sector de 3 km de drum din sat.

La construcţia podeţului au participat 24 săteni. Au adus cu sine tehnică proprie, roabe, instrumente, ciment. Dar e mai important că au muncit nesiliți de nimeni, cu entuziasm”, ne spune primarul. 

Andrei Șaptefrați, unul din participanții la lucrări, spune că entuziasmul sătenilor este motivat:

”Dacă noi nu vom face ordine din sat, cine va face-o? Primarul nostru ne-a demonstrat pe exemplul drumului reparat că este pornit serios să facă ceva bun pentru localitate. Este clar că dânsul, fără ajutorul sătenilor, nu va reuşi să soluţioneze toate problemele satului. Apropo, unul din podețe dorim să-l confecționăm din metal. Am adunat deja cantitatea necesară de materiale”, spune dl Șaptefrați.  

Președinta raionului Teleneşti, Mariana Ombun, împreună cu șeful Secției Construcții a Consiliului Raional Teleneşti, Vladimir Ciobanu, au trecut pe la podeţul unde lucrările erau pe sfârşite.  Dl Ciobanu era curios să vadă ce fac sătenii, mai ales că întâlnește pentru prima dată o asemenea  inițiativă:

”Vom cere să se facă actele cuvenite acestei construcții, vom face o expertiză a ei. Totodată salutăm inițiativele respective. Or, este vorba de o inițiativă care vine de la săteni, realizată prin munca lor și vor urmări ca obiectul respectiv să fie funcțional mai mult timp”, a relatat pentru CUVÂNTUL șeful Secției Construcții.

                                    Ion Cernei 

              

Un grup de locuitori ai satului Crăsnășeni, raionul Teleneşti au construit zilele trecute din temelie un podeț din sat, în locul altuia care devenise impracticabil
Prin interventie comunitara 1 min 1La construcţia podeţului au participat 24 săteni
a fost lărgit carosabilul ca să poată trece concomitent două camioane
Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker