Politic

Eliberarea lui Veaceslav Platon din detenție, reflectată de presă: etichetări și lipsa dreptului la replică

Eliberarea lui Veaceslav Platon din detenție a fost reflectată de toate cele 12 instituții media monitorizate. Unele s-au folosit de subiect pentru a-l prezenta într-o lumină negativă pe Vladimir Plahotniuc (NTV Moldova, Primul în Moldova, Accent TV).

Altele au trunchiat declarațiile lui Veaceslav Platon, omițând detalii în care protagonistul menționează că dosarele sale ar fi fost pornite la comanda lui Vladimir Plahotniuc (Prime TV, Publika TV). Printre cele mai des admise abateri deontologice se remarcă etichetările și lipsa dreptului la replică (Televiziunea Centrală, Accent TV, NTV Moldova, Primul în Moldova). De asemenea, au fost identificate cazuri de amestec al faptelor cu opinii (Prime TV, Sputnik.md), ironii (Accent TV) și sugestii (Prime TV). 

În buletinul informativ din 15 iunie 2020, NTV Moldova a difuzat o știre de aproximativ 2 minute despre eliberarea din închisoare a lui Veaceslav Platon. Redacția a inclus în material declarații directe ale procurorului general Alexandru Stoianoglo și ale avocatului lui Veaceslav Platon, Ion Crețu (declarație preluată de pe Facebook). În reflectarea informației, NTV Moldova a admis: 

  • Etichetare: „…potrivit acestuia, dosarele penale pe numele său au fost instrumentate la comanda oligarhului fugar Vlad Plahotniuc”;
  • Lipsa dreptului la replică. Vladimir Plahotniuc a fost vizat/acuzat direct de una din surse (Veaceslav Platon), fără a-i fi oferit dreptul la replică: direct, prin intermediul avocaților săi sau a unor persoane din anturajul acestuia.

Primul în Moldova a difuzat o știre de aproximativ 1 minut și 45 de secunde la subiect. Televiziunea a avut, în mare parte, aceeași abordare și a folosit aceleași imagini ca și NTV Moldova, cu unica diferență că Alexandru Stoianoglo a fost citat, iar declarațiile lui Veaceslav Platon au fost incluse direct (preluate de pe Newsin.md). Primul în Moldova a admis: 

  • Etichetare: „Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon…”
  • Lipsa dreptului la replică: „Veaceslav Platon a declarat că nu intenționează să părăsească teritoriul Republicii Moldova și că, de acum încolo, se va concentra pe lupta împotriva lui Vlad Plahotniuc”. Jurnaliștii de la Primul în Moldova aveau misiunea să ofere dreptul la replică celui din urmă, ceea ce nu au făcut.

Pe pagina sa online, Accent TV a publicat 3 știri la subiectul monitorizat, în ziua de 15 iunie 2020. Postul de televiziune a admis:

  • Ironie: „Deputatul Maiei Sandu, Sergiu Litvinenco, este agentul lui Vlad Plahotniuc. Declarațiile au fost făcute de către Veaceslav Platon, după ce a ieșit din închisoare”. Declarația lui Veaceslav Platon este o replică la afirmația deputatului PAS Sergiu Litvinenco,  potrivit căruia Platon ar putea fi un agent al serviciilor speciale din Federația Rusă. 
  • Lipsa dreptului la replică. Vladimir Plahotniuc a fost vizat și acuzat de Veaceslav Platon, dar acestuia nu i s-a asigurat dreptul la replică.
  • Etichetare: „Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost eliberat din detenție”.

RTR Moldova a deschis buletinul informativ din 15 iunie 2020 cu o știre despre eliberarea lui Veaceslav Platon din închisoare. Autorii materialului au citat mai multe surse (Veaceslav Platon, Ion Crețu, Alexandru Stoianoglo), fără a include vreuna cu declarații directe. RTR Moldova nu i-a asigurat dreptul la replică lui Vladimir Plahotniuc, care a fost acuzat de Veaceslav Platon: „Platon susține… că extrădarea lui în Moldova din Ucraina a fost organizată ilegal de către președintele de atunci al țării, Petro Poroșenko, la comanda fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc”.

Moldova 1 a difuzat o știre de 3 minute și 25 secunde despre eliberarea lui Veaceslav Platon din închisoare, în „Mesager”-ul din 15 iunie 2020. Televiziunea publică a citat și a inclus cu declarații directe mai multe surse, printre care Veaceslav Platon și avocatul acestuia, Ion Crețu, procurorul general Alexandru Stoianoglo și deputatul PAS Sergiu Litvinenco. Moldova 1 a prezentat neutru și echidistant informația, fără a admite abateri deontologice. 

Prime TV a deschis buletinul informativ din 15 iunie 2020 cu o știre de 3 minute și jumătate la subiectul monitorizat. Acest post de televiziune a omis și/sau a trunchiat declarațiile directe ale lui Veaceslav Platon, în care el se referea la Vladimir Plahotniuc. Totodată, în informația de context, jurnaliștii au menționat despre câteva înregistrări video apărute anterior în spațiul public și prin intermediul cărora ar fi vrut să sugereze (tehnica sugestiei) că Alexandru Stoianoglo și Veaceslav Platon ar avea o relație amicală: „…ulterior, în spațiul public au fost publicate, în zile diferite, trei înregistrări video de la audierile lui Platon, iar vocea din spatele cadrului pare a fi a lui Stoianoglo. Cei doi par să aibă o discuție amicală, iar atmosfera pare a fi una degajată” (amestecul faptelor cu opiniile). Publika TV a avut aceeași abordare în prezentarea informației și a folosit aceleași imagini ca și Prime TV. Respectiv, postul de televiziune a admis aceleași abateri deontologice.

Și Jurnal TV a deschis buletinul informativ din 15 iunie 2020 cu știrea despre eliberarea lui Veaceslav Platon. Această televiziune a scos în evidență criticile reprezentanților opoziției (în special PAS și PPDA) pe marginea evenimentului, fără a-i include cu declarații directe în știre. Totodată, Jurnal TV avea misiunea să ofere dreptul la replică celor vizați în material (Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon) de unele surse care au fost citate fie direct (Veaceslav Platon), fie indirect (Sergiu Litvinenco). Jurnaliștii postului TV nu au făcut-o însă. În context, mențiunea reporterului precum că „șeful statului nu a comentat deocamdată acuzațiile” nu poate fi calificată drept asigurarea dreptului la replică în cazul persoanei vizate.

În buletinul informativ din 15 iunie 2020Televiziunea Centrală a difuzat două știri la subiectul monitorizat. În una din ele, autorii au prezentat informația generală despre procedura de eliberare, declarațiile lui Platon, precum și detalii despre procesul și condamnarea acestuia. În cea de-a doua – o știre scurtă, citită de la pupitru de către prezentatoarea buletinului de știri – redacția a scos în evidență declarațiile Maiei Sandu (PAS) și  ale lui Alexandru Slusari (PPDA) pe marginea eliberării lui Veaceslav Platon din închisoare. Televiziunea Centrală a admis:

  • Amestecul faptelor cu opinii„Veaceslav Platon, condamnat în dosarul jaful miliardului, a ieșit din pușcărie înainte de termen. Decizia a fost criticată dur de opoziția parlamentară, iar guvernanții au luat apă-n gură”; „Potrivit Maiei Sandu, în spatele acestei eliberări dubioase ar sta președintele Igor Dodon…”; 
  • Sugestia: „În una din ele, Platon și Stoianoglo se salută ca niște prieteni sau chiar ca niște persoane care s-ar cunoaște de mult timp”. Televiziunea Centrală ar fi vrut să sugereze astfel că cei doi sunt buni prieteni, fapt care ar fi influențat eliberarea lui Veaceslav Platon din închisoare;
  • Etichetări: „De cealaltă parte, deputatul PAS Sergiu Litvinenco a cerut Procuraturii Generale să revizuiască eliberarea controversatului om de afaceri… ”; „Veaceslav Platon, supranumit și raiderul numărul unu în spațiul CSI…”
  • Lipsa dreptului la replică. Prezentatoare buletinului de știri a citat din declarația Maiei Sandu, care l-a acuzat pe președintele Igor Dodon că ar sta în spatele eliberării lui Veaceslav Platon din închisoare, dar și opinia lui Alexandru Slusari care a acuzat Procuratura Generală că se discreditează prin faptul că l-a eliberat pe Veaceslav Platon din închisoare. În acest caz, Televiziunea Centrală avea misiunea să îi asigure lui Igor Dodon dreptul la replică și să solicite opinia reprezentanților Procuraturii Generale, ceea ce nu s-a întâmplat.

Sputnik.md a publicat două știri despre eliberarea lui Veaceslav Platon din detenție. Una din ele a fost despre anunțul privind eliberarea și declarația avocatului protagonistului, Ion Crețu, iar a doua conține declarațiile propriu-zise ale lui Veaceslav Platon. În cea de-a doua știre, Sputnik.md a admis un caz de amestec al faptelor cu opinii„După patru ani de detenție în Penitenciarul numărul 13, Veaceslav Platon a fost eliberat. El a ieșit în fața jurnaliștilor vădit radios și a acceptat să discute cu ei”.

Unimedia.info a publicat 4 știri în ziua de 15 iunie 2020 la subiectul monitorizat. Una din ele ține de anunțul avocatului Ion Crețu despre eliberarea lui Veaceslav Platon, alta conține detaliile Procuraturii Generale la subiect, a treia prezintă primele declarații ale lui Platon după ieșirea din închisoare, iar a patra abordează reacțiile unor membrii ai partidelor de opoziție pe marginea acestui eveniment (Alexandru Slusari, PPDA; Sergiu Litvinenco, PAS). Unimedia.info a prezentat informația fără a admite anumite abateri deontologice. 

Pe 15 iunie 2020, Kp.md a publicat două știri cu referință la eliberarea lui Veaceslav Platon din închisoare. În una din eleKp.md l-a citat pe avocatul Ion Crețu, care menționează despre faptul că Veaceslav Platon urmează a fi eliberat în baza unei decizii a Judecătoriei Ciocana. În celălalt articolKp.md a inclus primele declarații ale lui Veaceslav Platon, în care acesta l-a catalogat pe deputatul PAS Sergiu Litvinenco drept „agentul lui Plahotniuc”, comentariul fiind o replică la adresa declarațiilor lui Litvinenco, care l-a numit inițial pe Platon drept „agent al serviciilor secrete ruse”

Context:

Veaceslav Platon a fost condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în cauza devalizării cu 800 de milioane de lei a fostei Bănci de Economii. La 15 iunie 2020, el a fost eliberat din Penitenciarul Nr. 13 din Chișinău. Eliberarea a avut loc în urma unui demers de suspendare a executării pedepsei, depus de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, și admis de instanță. Într-o conferință de presă din 18 mai 2020, Stoianoglo a declarat că dosarul pornit pe numele lui Platon ar fi fost falsificat în totalitate, iar condamnarea acestuia ar fi fost ilegală, prin urmare fiind inițiată procedura de revizuire a sentinței și examinare a cazului.

Victor Gotișan, cercetător media

 

Sursa
mediacritica.md
Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close