Util

Care sunt regulile generale privind măsurile de prevenire a infecției Covid-19

Iată care sunt regulile generale privind măsurile de prevenire a infecției Covid-19, acasă, în locurile publice și în spațiile închise, inclusiv la locul de muncă:

1. Asigurarea respectării distanței sociale între persoane de minim 1 (unu) metru, cu excepția în care prin prevederi speciale se stabilește respectarea unei distanțe mai mari între persoane sau în cazul regulilor de transportare a persoanelor în transportul public;

2. Purtarea măștilor în transportul public, spațiile comerciale, în spații publice închise și deschise în situația în care nu poate fi respectată distanța socială/fizică. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

3. Respectarea regulilor de igienă a mâinilor. Utilizarea soluţiilor de dezinfectare sau spălarea cu apă și săpun;

4. Respectarea regulilor de igienă respiratorie. Eticheta tusei și strănutului;

5. Respectarea strictă a regimului de autoizolare;

6. Monitorizarea individuală a stării de sănătate;

7. Monitorizarea zilnică a stării de sănătate a angajaților;

8. Asigurarea triajului la intrarea în spații comerciale, instituții publice și la locul de muncă, inlcusiv termometria;

9. Asigurarea personalului/angajaților cu echipamente de protecție;

10. Asigurarea cu soluții dezinfectante pentru mâini la intrare în încăperi și la locul de muncă;

11. Dereticarea umedă și prelucrarea cu produse dezinfectante a suprafețelor, utilajelor minimum de 3 (trei) ori pe zi la locul de muncă;

12. Aerisirea / ventilarea spațiilor.

Sursa
unimedia.info
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker