Evenimente

3 seri, 500 de artişti, 5000 de spectatori descoperind muzica de operă la Orheiul Vechi

Organizatorii Festivalului muzicii clasice în aer liber “DescOPERĂ”, care a avut loc în zilele de 9, 10 şi 11 iunie la Butuceni, Orheiul Vechi, au făcut totalurile evenimentului. Potrivit comunicatului difuzat presei, citat de radioorhei.info, la cea de 2-a ediţie a “DescOperă” au partipat peste 500 de artişti şi aproape 5000 de spectatori. Concertele prezentate în cele 3 seri de festival au inclus creaţii de Bach, Dvorak, Smetana, Verdi, Strauss, Bizet și Wagner, interpretate într-un amfiteatru natural.

În programul celor trei zile au evoluat Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și Capela Corală Academică „Doina”, iar primul concert a avut loc în Teatrul de Vară Butuceni. În a doua seară de festival, a fost interpretată opera “Carmen”, compusă de Georges Bizet. Regia spectacolului a fost produsă de oaspetele special Andrea Battistini din Italia. Pe scena teatrului din lunca râului Râut au evoluat soliști de operă, orchestra, corul de copii „Rapsodia” și corul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”. Prim-maestru de cor – Oleg Constantinov, Maestru în Artă. Scenografia acestui spectacol îi aparține lui Iurie Matei, Artist al Poporului. În rolurile principale au fost Nadia Stoianova, solista Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și invitatul special Ruslan Yudin, din Moscova, Rusia.

Seara de închidere a festivalului cu numele „Vă inspiră Johann Strauss? Descoperă-l pe Regele Valsului la Butuceni” a inclus muzică selectă din creația compozitorului austriac, interpretată de orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, pe scena construită direct pe râul Râut. Cele trei spectacole au avut loc pe trei scene diferite pentru a da personalitate reprezentațiilor.

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.

 

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker