Evenimente

Guvernul României își onorează promisiunile

Vineri, la grădinița din s. Mateuți, raionul Rezina au demarat lucrările de reconstrucție a clădirii instituţiei. Proiectul este realizat grație investițiilor oferite de Guvernul României, a relatat pentru CUVÂNTUL primara localității, Angela Ursachi.  

Dumneaei a mai remarcat, că reconstrucția grădiniţei a devenit posibilă și grație Programului de asistență tehnică și financiară pentru instituțiile preșcolare prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova. Pentru reconstrucția imobilului au fost alocați 2,5 milioane de lei. Lucrările le evectuiază Compania de construcții „Flerixon” (Florești), care a câștigat tenderul. Proiectul prevede renovarea edificiului, crearea de condiții moderne pentru 3 grupe de micuți. Lucrările urmează să  fie executate timp de 7 luni.

”Așa că, începând cu anul viitor, peste 80 de preșcolari din Mateuți vor beneficia de un proces de educație într-o instituție renovată și asigurată cu toate cele necesare”, a mai adăugat Angela Ursachi.

Ion Perciun

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker