Comisia de la Veneţia nu recomandă schimbarea sistemului electoral
Sensul principal al recomandărilor Comisiei de la Veneţia privind schimbarea sistemului electoral din R.Moldova, publicate recent, este de a nu face acest lucru pentru că schimbarea ar fi însoţită de riscuri şi lacune legislative serioase.
Portalul agora.md a selectat din documentul Comisiei următoarele cele mai importante concluzii: noul sistem propus de democraţi şi socialişti va duce la sporirea influenţei businessului asupra politicului, adică la aprofundarea corupţiei şi a dictaturii oligarhiei;
– nu-i clar cum vor participa la alegeri cetăţenii din regiunea transnistreană şi diaspora;
– poate conduce la înrăutăţirea reprezentativităţii în Parlament a femeilor, tinerilor, minorităţilor;
– este necesară coborârea pragului electoral mai ales că sistemul mixt de vot favorizează partidele mari;
– în timpul vizitei la Chișinău, delegația Comisiei de la Veneția a obținut puține dovezi că aici ar exista un consens în ce priveşte schimbarea sistemului electoral;
– draftul documentului a fost întrodus şi votat în prima lectură în grabă, fără a se respecta procedura obişnuită de înregistrare şi examinare a proiectelor de legi;
– în lumina îngrijorărilor existente şi având în vedere lipsa unui consens în această problemă, atât de polarizată, o astfel de schimbare fundamentală, chiar dacă este prerogativa suverană a republicii, nu este recomandabilă în acest moment.
Amintim că pe data de 5 mai curent, 74 de deputaţi din cei 101, au votat în prima lectură proiectul privind schimbarea sistemului proporțional de vot în cel mixt.
Sursa foto: Inprofunzime.md
Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.
Source: cuvintul.md