Evenimente

Curtea de Apel a respins recursul ex-primarului de Şoldăneşti Alexandru Tinică împotriva echipei IMPULS TV

 Decizia judecătoriei Orhei cu sediul în Şoldăneşti rămâne neschimbată. Prin urmare, jurnaliştii nu vor fi obligaţi să ofere ex-primarului Alexandru Tinică acces la documentele utilizate în cadrul documentării unei investigaţii jurnalistice.

În decembrie 2016, Impuls TV a difuzat două investigaţii jurnalistice despre utilizarea banilor publici pentru construcţia parcului central şi stadioanelor din oraşul Şoldăneşti. După o lună de la publicarea materialelor, Alexandru Tinică, fostul primar al oraşului, a solicitat postului de televiziune să îi dea documentele, în baza cărora au fost realizate investigaţiile. Jurnaliştii au acţionat în conformitate cu legislaţia şi i-au oferit dlui Tinică dreptul la replică. Ex-primarul a refuzat să soluţioneze această problemă pe cale extrajudiciară şi a atacat Impuls TV în judecată. El cerea instanţei să oblige Impuls TV să-i ofere acces la documentele solicitate, iar pe Victor Sofroni, directorul televiziunii, să-l sancţioneze.

Instanţa de judecată de la Şoldăneşti a decis să nu dea curs cererii lui Alexandru Tinică pe motiv că reclamantul nu a anexat bonul de plată al taxei de stat. Tinică nu s-a mulţumit cu această decizie şi a contestat hotărârea Judecătoriei Şoldăneşti la Curtea de Apel Chişinău.

La 30 mai curent, şi Curtea de Apel Chişinău a respins cererea lui Alexandru Tinică. Completul de judecată, format din trei judecători, a stabilit că solicitarea reclamantului este nefondată: „cele invocate de către recurent sunt alegaţii formale şi pur declarative, fără substrat legal sau factologic”.

Decizia Curţii de Apel Chişinău este irevocabilă.

În imagine: Alexandru Tinică.

Natalia Rotari

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close