Vladimir Potlog, teleneșteanul care surprinde prin dragoste de viaţă și de poezie

Citește mult (a citit deja peste 600 de cărți) și scrie poezii, acestea fiind modul său de a dialoga cu Oamenii, cu Dumnezeu, cu Idolii săi, marii poeți Mihai Eminescu, Grigore Vieru…

Poeziile lui Vladimir ne invită într-o lume a sa, pe care o trăiește (plenar!) într-un scaun cu rotile…

E atâta dragoste de viață și încredere în bine în poezia teleneșteanului Vladimir Potlog!

Maria Vleju

Iată cum se prezintă tânărul cititorilor săi într-o postare pe reţelele sociale:

„Sunt născut pe 9 august 1984 în oraşul Teleneşti, Republica Moldova. Am început să scriu poezii prin 1995. Până acum am peste 300 de poezii. Unele din ele au fost publicate în ziare locale şi cu distribuţie republicană. În anul 2018 mi-a apărut prima plachetă de versuri – „Cea mai tandră fiică a naturii”. Tot în anul 2018, împreună cu 27 de persoane cu necesități speciale și cu ajutorul doamnei Cristina Costov am editat cartea „Sunt OM”.

Particip la concursul de poezie „Pe o ramură de grai”, desfăşurat de Biblioteca Publică Raională „Vasile Alecsandri” din Teleneşt, din anul 2004, iar în 2010 am obţinut Premiul doi. În acest an, 2020, am participat la Festivalul concurs „Elogiul Iubirii”.

Poeziile mele pot fi găsite şi pe www. citatepedie.ro, http://www.poezii.md/. Mai nou am blogul meu: https:// vladimirpoetul.blogspot.md/ . Acolo puteți găsi şi poezii scrise de alți autori. Îmi mai place să studiez istoria…

Lumea ca o carte

Alerga trenul sub lună,

Timpul îmi părea că aleargă după noi

Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul

Copacii falnici, dar de frunze goi.

Priveam stânci, munţii şi dealuri

Şi mă miram atât de mult,

Cât e de frumos pământul,

Nu mă satur să mă uit.

Trenul alerga tot mai departe,

Inima îmi bătea mereu.

Şi lumea îmi părea ca o carte,

Scrisă de Însuşi Dumnezeu.

Ce toamnă frumoasă

Ce toamnă frumoasă a venit pe meleagul meu!

E fermecătoare ca o doamnă, e ca un curcubeu.

Ce frumoasă e frunza care cade din ram!

E ca raza de soare care bate-n al meu geam.

Ce frumos e cerul în miez de toamnă!

E ca faţa mamei înrămată în năframă.

Ce frumos e strugurele care se coace în vie!

Cules de oameni harnici şi plini de mândrie.

Ce frumoasă e lumea în miez de toamnă!

Este ca un copil, legănat de a sa mamă.

Noaptea îndrăgostiţilor

E noapte caldă de toamnă,

Luna răsare pe cer.

Frumoasă e ca o doamnă,

Tandră şi plină de mister.

E noapte caldă de toamnă

Şi vântul adie uşor.

Un greier colea îşi îngână

Cântecul său de dor.

E noapte caldă de toamnă,

O frunză se desprinde de ram.

Tu stai lângă mine, iubito,

Şi sunt fericit că te am.

– „Iubite”, îmi spui în şoaptă,

Şi dulce eu mă înfior.

Iubito, a venit toamna,

Noaptea îndrăgostiţilor.

Ţara mea

Ţara mea, Sfântă icoană,

Ţara mea, meleag de dor,

Pentru mine eşti ca mama,

Ca un vis nemuritor.

O să mă întorc mereu la tine

Cum se întoarce o pasăre din al ei lung zbor,

Căci tu eşti pentru mine

Acel cuib plin de tandreţe şi amor.

Ţara mea, ogor cu grâne,

Pâine coaptă în cuptor,

Tu veşnic vei rămâne,

Plaiul meu cel roditor.

Aici este ţara mea,

Cu Graiul ei nepământesc,

O altă ţară mai frumoasă

Niciunde eu nu mai găsesc.