EvenimenteSocial

Oamenii din zonă vor beneficia de mai multă siguranţă

La Cuizăuca, raionul Rezina, au loc ultimele lucrări de amenajare a unui punct de salvatori și pompieri, care urmează să fie inaugurat în timpul apropiat.

Potrivit lui Ghenadie Moiseenco, șeful Secției Situații Excepționale Rezina, localitățile Ghiduleni, Bușăuca, Otac, Cuizăuca și Cogâlniceni se află la o distanță mare (30 – 40 km) de orașul Rezina, unde este dislocată Unitatea raională de Salvatori și Pompieri și, în caz de necesitate, echipajele de intervenție ajung cu mare întârziere la destinație. Iată de ce este foarte oportun ca acest grup de localități, în care locuiesc peste 5000 de persoane, să dispună de un Punct propriu de salvatori și pompieri.

Noul Punct de Salvatori și Pompieri din satul Cuizăuca se creează cu scopul de a asigura un grad mai mare de protecție a cetățenilor, indiferent de zona de competență, pentru a asigura unele intervenții prompte, cu eficiență maximă și încadrate în timp. Punctul va activa în componența Întreprinderii municipale de prestări servicii comunale și amenajări din s. Cuizăuca, a mai spus Gh. Moiseenco, concretizând că toate cheltuielile pentru întreținerea și activitatea punctului vor fi acoperite din bugetele primăriilor din zona respectivă.

Foto simbol. Sursa: Today.md

 

Ion Perciun

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker