Economie

Proiecte de zeci de milioane pentru raionul Rezina

În Programul Operațional Regional (POR) al Agenţiei de Dezvoltare Centru pentru anii 2017-2020 au fost incluse patru proiecte ce vizează raionul Rezina, implementarea cărora, potrivit www.consiliu.rezina.md, va contribui esențial la schimbarea în bine a stării de lucruri în teritoriu. Asta cu condiţia că proiectele vor fi acceptate şi de comisia interministerială care urmează încă să le evalueze.

Administraţia raionului a înaintat proiectele: “Dezvoltarea durabilă și competitivă a orașului Rezina prin amenajarea structurilor turistice aferente Complexului sportiv Rezina” (costul proiectului 56 mln 838 mii lei); “Valorificarea durabilă a potențialului turistic în Regiunea Nistrului de Mijloc prin modernizarea stațiunii turistice Saharna” (38 mln 445 mii lei); “Reabilitarea și conectarea drumului local L165 la drumul național R20 și Coridorul regional nr. 13 (Telenești-Rezina)” (peste 81 mln lei). totodată Consiliul Raional Rezina participă  la faza a doua a proiectului “Construcția de Locuințe pentru Păturile Social-Vulnerabile în orașul Rezina” prin care se prevede renovarea blocului locativ nefinalizat cu 9 nivele din str. 1 Mai, nr. 6, care să servească drept locuințe sociale pentru păturile vulnerabile din raion și pentru tinerii specialiști (31 mln 293 mii lei).

În imagine: complexul sportiv în curs de construcţie.

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close