Social

La Şoldăneşti coronavirusul nu este luat în serios

Echipa GAZETEI de Chişinău a ajuns la Şoldăneşti în zi de duminică. Mare ne-a fost mirarea să vedem că la piaţă nici vânzătorii, nici cumpărătorii nu poartă măşti şi că oamenii nici nu prea se feresc unul de altul, adică nu păstrează distanţa socială. Forţele de ordine nu erau prezente, accesul în piaţă fiind liber pentru toţi doritorii.

Cu măşti eram doar noi şi vreo câteva persoane, venite şi ele, probabil, din afara raionului. Pentru că ploua ciobăneşte, lumea mai stătea adăpostită, grămăjoară, la o bere, în preajma autogării  în așteptarea transportului sau, pur şi simplu, la taifas. Cum vă spuneam, fără măşti, fără mănuşi sau alte mijloace de protecţie.  Am avut chiar surpriza să ne facă o băbuţă observaţie că „purtăm măşti şi înghiţim virusul cu tot cu coadă”.

Din datele furnizate de Ministerul Sănătăţii, aflăm că în raionul Şoldăneşti sunt 292 de persoane suspectate de COVID-19 ce s-au aflat sau se află sub supraveghere medicală, trei persoane care deja s-au tratat şi o singură persoană ce se mai tratează.

Lipsa măştilor şi nivelul scăzut de îmbolnăvire a populaţiei de această molimă în întreg raionul Şoldăneşti este un paradox pe care îl lăsăm la discernământul specialiştilor. Noi însă purcedem la difuzarea şi promovarea ziarului şi la iniţierea unui dialog cu oamenii locului.

Neîncredere în presă, pentru că nu ar fi independentă

Ion, pensionar, care a lucrat toată viaţa sa macaragiu, începe să râdă când îi spun că suntem de la un ziar independent şi îmi zice că la noi nu există presă independentă. „Fiecare slujeşte pe cineva, căci, fără bani, nu supravieţuieşte nimeni”, îmi spune dumnealui.

Îi explic că suntem în campanie de abonare şi ne facem cunoscut ziarul în contact direct cu lumea, ca să ne cunoască şi să se aboneze. Promite că se va abona şi el, dar refuză să-mi spună din ce mijloace, pentru că are o pensie de care îi este ruşine şi nu vrea să ştie nimeni cât de „mare” e.

Valentina, fost lucrător social, de asemenea pensionară, îmi spune că are două fete, una dintre care e „la pat” încă din copilărie. Având o pensie de doar 1300 de lei, se descurcă cu greu, dar nu disperă, pentru că „mare-i Dumnezeu şi are grijă de toţi”. Se grăbeşte să facă mici cumpărături şi nu reuşesc să o mai întreb ceva.

Dodon, „mai rău ca Plahotniuc”

Maria vinde la diferite pieţe de prin anii ’90. Fostă profesoară de română, cu stagiu mic, are o pensie de nici o mie de lei. A locuit împreună cu familia şi a făcut afaceri la Cluj Napoca şi regretă că s-a întors, pentru că, zice ea, aici, la noi, mergem spre nicăieri.

„Forţele sănătoase ale societăţii nu sunt unite, ştiţi cât de mare e rânza moldoveanului. Toţi bandiţii dispun de bani, iar opoziţia e săracă şi neconsolidată. În politică trebuie să fii şmecher, ca să învingi. Dacă nu vom fi uniţi cu toţii, s-ar putea să pierdem din nou alegerile. Dodon e ca şi Plahotniuc, nu se deosebeşte cu nimic, ba chiar e mai rău. La fel a capturat statul, dar este un pericol mai mare, fiind vasalul supus al lui Putin. Dacă s-ar face Unirea, am scăpa de toate problemele”, îmi zice ea, recunoscând că are şi ceva probleme cu justiţia, care, crede ea, e mai mult injustiţie…

Petru Ciorici, pensionar din Poiana, spune că în satul lui nu a murit nimeni de coronavirus. Cu o pensie de 1260 de lei se descurcă şi el cum poate. Are trei fii, dintre care unul lucrează împreună cu soţia la Moscova. De la o vârstă fragedă, le creşte băiatul, care acum e în clasa a opta. Copilul le duce dorul părinţilor şi se bucură mult când aceştia dau pe acasă. „Vitalie Ciorici, director la Casa Presei din Chişinău, este fiul meu”, ne spune cu mândrie dumnealui, adăugând la urmă că „totul o să fie bine dacă vom scăpa de virus şi se vor termina tâlhăriile”…

„Noua generaţie, salvatoarea naţiei”…

Tatiana e o tânără simpatică ce vinde haine la piaţă. Îmi spune că trebuia să lucreze stewardesă pentru că a făcut facultatea de limbi străine la Chişinău. „Aveam contractul la mână, dar m-a apucat dorul de măritat. După nuntă, m-am dus cu soţul în Cehia, la Praga, că el lucra mai de demult acolo. Am lucrat un timp, dar am revenit, pentru că acasă totuşi e mai bine. Avem doi băieţi, de trei şi de opt ani, şi pentru ei muncim, ca să le fie bine”, mă informează tânăra.

O  întreb dacă este interesată de ce se mai întâmplă în politica de la noi şi îmi răspunde cu nonşalanţă că nu se bagă în politică pentru că „e Doamne fereşte!”. „Aproape că nu avem pe cine vota. Mergem şi noi la vot, ca să bifăm şi să zicem, pe urmă, că avem pe cineva la conducere”, îmi spune ea la finalul discuţiei, care se încheie, pentru că s-a apropiat Ludmila, fostă colegă de şcoală, acum angajată la CNAS în Chişinău. Nici Tatiana, nici Ludmila nu poartă mască şi ele se îmbrățișează, bucuroase de reîntâlnire.

Jasmina, o tânără de vreo treizeci de ani, care vinde tehnică de uz casnic, boxe, aparate de radio şi multe-multe altele, mă strigă să-i dau şi ei un ziar. Îmi spune că are doar nouă clase, pentru că părinţii n-au putut să-i asigure nici studiile medii, familia ei fiind foarte săracă. Lucrează din 2007 la piaţă şi nu se plânge de soartă. Are doi copii, un băiat şi o fată. Nu crede în politicieni, pentru că în campaniile electorale promit foarte multe, iar pe urmă se fac a uita ce au promis.

Observ că e foarte atentă cu cumpărătorii, pensionarilor făcându-le reducere la marfa procurată cu 5-10 leuţi, pentru o pâine. Refuză să dea pe datorie nişte boxe mari, pentru petreceri, unui bărbat tuciuriu, care a luat ceva mai înainte şi „a uitat” să aducă banii.

„Vrem să ne ţinem copiii acasă”

În hala de carne şi produse lactate discut cu Natalia din Mihulenii lui Andrei Lupan. Este operator „la gaz” şi, pentru a mai câştiga un ban în plus, deoarece nu îi este suficient salariul, vinde brânză de vaci, lapte şi smântână din gospodăria ţărănească proprie. „Trebuie schimbată conducerea, căreia nu-i pasă de lumea simplă, care, tot mai mult şi mai mult, fuge peste hotare”, crede Natalia.

„Vrem să ne ţinem copiii acasă, dar, pentru că niciodată nu ne ajunge, le permitem să plece. Ar fi bine ca cei de la guvernare să se mai gândească la oamenii săraci, la talpa ţării. Lucinschi, îmi pare, zicea că la oraş, mai ales în capitală, trebuie să locuiască doar cei bogaţi”, zice, supărată, femeia. Despre conducerea satului Mihuleni, ne spune că a făcut mult pentru oameni şi că putea şi să nu facă ceva: să nu închidă școala, pentru că un sat fără şcoală şi copii, fără biserică, e un sat mort.

După aceste scurte discuţii, îţi dai seama că aceleaşi probleme şi nevoi au pus stăpânire pe întregul nostru „picior de plai”. Vom continua să ne vedem cu oamenii, pentru a-i susţine şi a le fi o sursă de informaţie veridică, demnă de încredere.

Sursa: gazetadechisinau.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close