Politic

O scrisoare cu așa-zise chitanțe pentru banii din „kuliok”…

Marţi dimineaţa redacţia săptămânalului CUVÂNTUL  a recepţionat, prin poşta electronică, o scrisoare anonimă însoţită de copiile mai multor chitanţe pentru primirea unor sume impunătoare de  dolari (6,5 milioane USD), bani care, conform autorului, ar fi fost în sacoșa pe care Igor Dodon ar fi primit-o de la ex-liderul PD, Vlad Plahotniuc.

Expeditorul atașează și o fotografie (în imagine), în care apar mai multe foițe cu o semnătură care ar aparține șefului fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță.

Scrisoarea era adresată Procurorului General Alexandr Stoianoglo, iar copiile ei – expediate mai multor ziare şi portaluri. Denunțătorul afirmă că vrea să-și păstreze anonimatul pentru că-și face griji pentru familia sa, dar este gata să se prezinte la procuratură şi să depună declaraţii, dacă îi va fi asigurată securitatea.

Peste câteva ore au apărut şi primele reacţii. Portalul agora.md a scris că ofițera de presă a Procuraturii Generale, Maria Vieru, a confirmat că Procuratura Generală a recepționat această scrisoare, a înregistrat-o şi urmează s-o examineze.

Agora.md mai menţionează că deputatul Corneliu Furculiță neagă că ar fi semnat așa-zisele chitanțe şi susține că „falșii scenariști sunt acum și falși pictori”.

„Pe faptul acestui nou fals, voi depune o plângere penală în cel mai scurt timp. Sper că procurorii vor face lumină în toată această acțiune, bazată pe minciună și fals”, a scris deputatul.

AGORA precizează că primele imagini cu punga cu bani au apărut pe 18 mai. În video, Plahotniuc îi înmânează o pungă neagră șefului statului. Deputatul Iurie Reniță spune că în sacoșă ar fi fost bani.

Igor Dodon a spus că imaginile sunt trucate. „Înțelegeam foarte bine că Plahotniuc face diferite provocări. El a început să întindă mâna, iar eu am arătat că nu … Întrevederea a fost, încercări de a mă provoca au fost, eu eram conștient de faptul că se regizează lucrul acesta”, a spus Igor Dodon.

Socialistul Vasile Bolea a spus că va depune o interpelare la Procuratura Generală pe numele lui Reniță, în care va cere răspundere penală.

  

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker