Social

Sergiu Lazăr, secretarul Consiliului Raional Teleneşti şi soţia sa preferă să vină la serviciu pe biciclete

Sergiu Lazăr, secretarul Consiliului Raional Teleneşti, mai bine de patru ani vine de la Mihalaşa, suburbia oraşului, la serviciu cu bicicleta. La fel procedează şi Ana Lazăr, soția dumnealui, profesoară de matematică la Gimnaziul ”Mihai Eminescu”  din  oraș. Şi asta deşi au în proprietate automobil.

”Toate au pornit de la un concurs al micilor bicicliști. Astfel de întreceri  sunt organizate cu diverse ocazii şi evenimente în oraş. Ne-am zis, odată ce în oraș au fost reparate străzile, de ce nu am utiliza mai activ bicicleta?”, explică dl Lazăr.

Dânsul mai spune că de mic și-a dorit o bicicletă, pe care şi-a procurat-o abia când a avut bani câștigați de el. Mai târziu a apărut în familie şi un automobil, care, după cum spune domnia sa, este necesar pentru alte situații:

”Mașina este o necesitate şi ajută la rezolvarea multor probleme, dar, pe de altă parte, te face leneș. Văd adesea funcționari cam de vreo 35-40 de ani cu niște burți rotunde asemenea baloanelor Zepelin, coborând agale din mașinile de serviciu. În acelaşi timp, în mai multe ţări străine, unde am fost în delegaţii de serviciu, venirea la muncă pe bicicletă este o situație normală. Deplasarea la serviciu cu bicicleta îmi dă un surplus de energie pozitivă”, mai afirmă Sergiu.

Ana Lazăr ne spune cum s-a antrenat cu soțul:

“Prin 2017 am făcut traseul Telenești-Ţânţăreni tur – retur pe biciclete, circa 50 km într-o zi. Următorul obiectiv e să ajungem la Iași pe două roţi. Dacă se înmoaie restricțiile cu pandemia, poate chiar anul acesta să-l atingem”, spune dna Ana.

Secretarul consiliului Raional Teleneşti se bucură că de la un timp mai mulți primari urcă pe biciclete și crede că exemplul său de promovare a modului sănătos de viață încet, dar prinde rădăcini.

În imagine: Sergiu Lazăr crede că e timpul să fie construite şi parcări pentru biciclete, care ar impulsiona interesul pentru acest mod de deplasare.

Ion Cernei                      

 

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close