Evenimente

Raioanele care au până în prezent doar câteva cazuri de coronavirus și niciun deces

Deși numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus în R.Moldova a trecut deja de peste opt mii, iar în cele mai multe raioane și municipii ale țării numărul de cazuri este de ordinul zecilor sau chiar sutelor, sunt trei raioane în care cifra pacienților este sub zece, majoritatea dintre ei fiind deja tratați. Aceste trei raioane – Leova, Şoldăneşti şi Camenca nu înregistrează deocamdată niciun deces provocat de Covid-19, relatează tv8.md.

 În raioanele Șoldănești şi Camenca mai sunt acum câte un caz activ în fiecare, iar în Leova au fost confirmate cinci cazuri de infecție și toate cinci s-au finalizat cu însănătoşirea pacienților, arată datele Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Totuși, în prezent, cumulativ în raioanele Şoldăneşti şi Leova sunt peste patru sute de persoane care se află sub supraveghere, iar în Camenca, niciunul.

 La polul opus se află municipiile Chișinău, cu peste 2500 de cazuri confirmate, Tiraspol și Soroca cu 480 și 406 cazuri de infecție.

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close