Politic

Maia Sandu: “Dodon nu a renunțat până n-a preluat controlul CSM. A încercat încă pe timpul când eram în guvern”

Lidera PAS, Maia Sandu, și fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, au comentat în mediul online numirea lui Anatolie Pahopol în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dar și faptul că acesta a preluat interimatul funcției de președinte al Consiliului. Potrivit lui Sandu și Stamate, această numire a fost efectuată printr-o procedură contrară legii și că Pahopol a fost promovat de către președintele Igor Dodon.

„Această persoană loială corupților de la putere înclină balanța și face ca Igor Dodon să controleze deciziile Consiliului Superior al Magistraturii. Timp de trei ani, Dodon a numit în funcții de judecător oamenii lui Plahotniuc, în ultimele 5 luni de mandat o să-și numească oamenii proprii. Iar CSM nu-și va mai putea da acordul pentru urmărirea penală a judecătorilor corupți. Aici se pune punctul final pe renumita „reformă a justiției” a guvernării actuale”, a scris pe pagina sa de Facebook Maia Sandu.

Și ministra Justiției, Olesea Stamate, califică numirea lui Pahopol la CSM drept o preluare a controlului asupra instituției de către șeful statului.

„Dodon nu a renunțat până n-a preluat controlul CSM. A încercat încă pe timpul când eram în guvern. Prin așa-zisele Adunări ale judecătorilor orchestrate de oameni apropiați președintelui. Apoi prin modificare legii în Decembrie și alegerea unor membri noi care-i servesc interesele. Nu le ajungea un vot pentru a înclina balanța în chestiuni legate de cariera judecătorilor. Ca să fie clar -numirea în funcție, evaluarea, sancționarea și eliberarea – cele mai importante aspecte ale activității CSM. Recent, printr-o altă modificare au bătut ultimul cui. Iar de azi, judecătorul Pahopol nu este doar membrul care nu le ajungea, este și președintele interimar CSM, fiind cel mai în vârstă”, a precizat Stamate.

Ziarul de Gardă a solicitat o reacție din partea serviciul de presă al Președinției în legătură cu acuzațiile aduse de către opoziție președintelui Dodon, însă drept răspuns ni s-a comunicat că instituția prezidențială nu comentează acuzațiile opoziției.

Pahopol a fost detașat în vederea exercitării mandatului de membru al CSM ca urmare a intrării în vigoare a unor modificări ale Legii cu privire la CSM care prevăd că, „până la alegerea noilor membri al Consiliului Superior al Magistraturii din rândul judecătorilor de către Adunarea Generală a Judecătorilor, membrii supleanți aleși anterior de Adunarea Generală a Judecătorilor, vor suplini funcțiile vacante de membru al Consiliului Superior al Magistraturii”.

Sursa: anticoruptie.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close