In memoriam

Nadejda Brânzan a plecat la Dumnezeu

Vestea că Nadejda Brânzan, după o boală nemiloasă şi îndelungată, a trecut în lumea celor drepţi, a venit luni după-amiază. Şi internetul imediat a explodat cu sute de mesaje de condoleanţe şi regrete că Republica Moldova a mai pierdut o personalitate emblematică, o medică de referinţă şi o patriotă de o verticalitate deosebită.

După absolvirea Institutului de Medicină din Chişinău, câţiva ani a lucrat medică-infecţionistă la Ştefan Vodă, apoi s-a transferat la baştină, în Rezina, unde s-a şi manifestat în toată amploarea aptitudinilor şi posibilităţilor sale de om, specialistă, patriotă. A fost unul din pilonii principali ai Mişcării de Eliberare Naţională din zona Rezina-Râbniţa-Şoldăneşti. De fapt, cel mai bine cred că o caracterizează propriile afirmaţii, înveşnicite într-un interviu oferit acum un deceniu săptămânalului regional CUVÂNTUL:

“Consider că omul din naştere este înzestrat cu anumite trăsături de caracter… Eu am o intoleranţă vădită faţă de hoţie şi minciună”.

“Prietenii mei sunt oameni foarte diferiţi, dar două calităţi ne unesc: sinceritatea şi onestitatea. Nu tolerez minciuna, invidia şi ura”.

“Principiile de viaţă? Demnitatea. Libertatea. Iubirea de oameni. Respectarea acestor principii îţi dau sentimentul unei vieţi împlinite şi fericite”.

“Momente de genul a fi sau a nu fi nu am avut. Poate doar în perioada Mişcării de Eliberare Naţională, când securitatea mereu se afla în preajma mea, trebuia să decid: ori dau aripile în jos şi mă retrag, ori îmi continuu calea spre libertate şi adevăr. Am ales ultima şi sunt mândră că nu am ezitat şi am făcut alegerea corectă”.

“Am avut trei vise: să fac facultatea de drept, să merg la Paris şi să am o casă la sol cu trei odăi, o curte şi un nuc în jurul căruia să fie o masă rotundă, la care mi-aş aduna prietenii şi rudele la un clit de plăcinte şi o vorbă bună. Din păcate, toate cele trei vise au rămas nerealizate”.

“Nu mi-am dorit carieră de politician. După expirarea mandatului de deputată m-am întors la profesia mea de doctoră. Dar cu certitudine pot spune că orice om, odată implicat în politică, pe parcursul întregii vieţi va râmâne fidel acestui domeniu de activitate umană”.

”Cine ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială? Cetăţenii RM atunci când, pătrunşi de responsabilitatea votului, nu se vor lăsa manipulaţi şi vor da dovadă de destul discernământ pentru a alege şi transmite puterea la cei mai buni dintre noi: oameni deştepţi, cu carte şi INTEGRITATE MORALĂ, capabili să schimbe în bine viaţa noastră. Dacă în continuare o parte considerabilă a alegătorilor vor vota trecutul, ei nu vor face altceva decât să distrugă viaţa propriilor copii şi nepoţi, care vor lua drumul pribegiei”.

“Republica Moldova este un colţ de ţară forţat înstrăinat de Patria-Mamă. De două decenii, constrânşi de condiţiile geopolitice, ne zbatem să edificăm pe această frântură de pământ un stat. Dar în zădar, căci din el fug oamenii cu sutele de mii. Cu siguranţă va sosi momentul oportun şi neamul românesc se va întregi şi va avea loc UNIREA.”

“Eu sunt ca o carte deschisă şi de aceea nu este greu să mă cunoască mai multă lume… Cel mai bine însă mă cunoaşte feciorul, care îmi ghiceşte şi gândurile şi în felul acesta deseori mă dezarmează”.

”Am reuşit ce a fost posibil pentru o femeie care a activat cea mai mare parte a vieţii într-un regim comunist, în care nu prea te putea-i realiza dacă nu erai membru de partid. Până la 1991 niciun spital din republică nu a avut în calitate de medic-şef o femeie. Eu am fost medic-şef adjunct, deputată în Primul Parlament al ţării, preşedintă de comisie parlamentară, membră a Prezidiului Parlamentului. Am votat Independenţa RM. Am crescut doi copii. Am prieteni devotaţi. Ajunsă la linia de finiş a vieţii, răsfoind filă cu filă cartea anilor, mai găsesc foi pe care ar fi fost posibil de mai scris ceva. Dar roata vremii, din păcate, nu se mai întoarce”.

“Sunt fericită când nepoţii spun că se mândresc cu mine. Oare mai are nevoie un om de altceva?”

Aceste afirmaţii dezvăluie aproape totalmente cine a fost în viaţă şi va rămâne în memoria celor care au cunoscut-o, Nadejda Brânzan, care până la ultima suflare a ars ca o torţă a luminii, adevărului şi credinţei.

Sincere condoleanţe copiilor, nepoţilor, rudelor şi prietenilor. Dumnezeu s-o ierte şi s-o aranjeze de dreapta Sa în Împărăţia Cerurilor!

Tudor Iaşcenco

Aprecieri şi condoleanţe

Consiliul de Administrare al Asociației Obștești „Parlamentul-90” anunță cu profundă îndurerare despre decesul Nadejdei Brânzan, deputată în Primul Parlament democratic din prima legislatură (1990-1994), președintă a Comisiei permanente pentru problemele femeii, ocrotirii familiei, mamei și a copilului, membră a Prezidiului Parlamentului, votantă și semnatară a Declarației de Independență a Republicii Moldova.

Nadejda Brânzan s-a născut la 29 august 1948, în orașul Rezina. A absolvit cu mențiune Facultatea Medicină Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău. Deși întreaga-i carieră și-a petrecut-o în primele rânduri ale oamenilor în halate albe – medică-infecționistă la spitalul raional Ștefan Vodă / șefă de secție, medică-șefă adjunctă la spitalul raional Rezina / medică-infecționistă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău – mai bine de un sfert de secol s-a consacrat mai multor activități cu caracter cultural-spiritual. În 1989 a fondat în raionul Rezina Cenaclul etno-cultural „Basarabia”. A participat activ la Mișcarea de Eliberare Națională, colectând semnături pentru oficializarea limbii române și alfabetului latin. Este una dintre ctitorii bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău și inițiatorii parastasului nominal în memoria membrilor Sfatului Țării, care la 27 martie 1917 au votat Unirea Basarabiei cu România, precum și parastasului de la 27 august în memoria deputaților Parlamentului Independenței, ambele având loc anual. A inițiat de asemenea un proiect de ridicare a monumentelor în fiecare localitate în memoria celor supuși represiunilor de regimul totalitar de ocupație sovietică, precum și „O Troiță în fiecare cimitir”, în memoria localnicilor decedați în anii foametei organizate, de asemenea a unui șir de inițiative legislative și cu caracter social. În toate acestea a depus suflet, abnegație și consacrare până la sacrificiu.

S-a stins din viață la 25 mai 2020.

La valoarea carierei sale profesionale și politice, a spiritului patriotic și abnegației cu care s-a consacrat activităților nominalizate, a fost modest apreciată: „Ordinul Republicii”, medalia „Meritul Civic”, titlul „Eminent al ocrotirii sănătății”.

Ne-a părăsit un ostaș al lui Hipocrate, o deputată, o patriotă… Colegii din Parlamentul Independenței îi vor păstra cea mai pioasă amintire și exprimă profunde condoleanțe familiei, rudelor și apropiaților.  Dumnezeu să o odihnească în pace alături de drepții Săi…

Consiliul de Administrare al Asociației Obștești „Parlamentul-90”

Cuvintele sunt prea sărace. Am pierdut un om politic, un Om de mare Valoare, fosta deputată Nadejda Brânzan, care m-a onorat cu prietenia ei. Medică, activistă civică, s-a impus în spaţiul public prin demnitate şi curaj, luciditate şi profesionalism. Iubea mult oamenii, neamul şi Ţara. Asta-i viaţa!

Dumnezeu să o odihnească în pace, iar noi să îi păstrăm vie amintirea şi să ne aducem cu drag aminte de domnia sa”.

Valentina Ursu, jurnalistă

S-a stins Doamna Nadejda Brânzan. Pleacă tihnit și discret titanii… Singurele gânduri care îmi sparg tristețea sunt că nu m-a menajat gratuit niciodată, cu vorba-i dreaptă și osoasă mi-a spus adevărul și mi-a dat sfatul onest și sincer, că nu a tolerat minciuna, iar demnitatea civică și politică au caracterizat-o firesc și fără echivoc. Acum, când a chemat-o Dumnezeu în forurile Sale cerești, cu regret, vom realiza că am pierdut cu toții un mare Om, o inegalabilă conștiință, o luptătoare remarcabilă. Dar și că suntem obligați să-i cinstim amintirea prin fapte cugetate, determinate, astfel încât să fim demni de sacrificiul cu care domnia sa și-a servit idealurile, Țara, limba română și oamenii deșteptați.

Zbor lin, doamnă cu suflet mare, Dumnezeu să vă aibă în dreapta și lumina Sa.

Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate și Adevăr

Am aflat cu multă tristețe că s-a stins din viață buna mea prietenă Nadejda Brânzan. A fost o Doamnă extraordinară, dedicată cu tot sufletul cauzelor pe care și le propunea. Deputată în Primul Parlament al Republicii Moldova, a fost una dintre femeile emblematice ale acelei legislaturi, alături de Leonida Lari și Lidia Istrati. Nu a acceptat niciodată compromisuri și a promovat mereu cele mai progresiste idei, atât în domeniul ocrotirii sănătății, protecției mamei și copilului, cât și în cel cu nuanțe politice mai pronunțate – condamnarea regimului totalitar și asumarea identității naționale autentice a românilor din Republica Moldova. Și nu doar că a promovat idei, ci a și făcut, de fiecare dată, lucrurile concrete pe care le cerea momentul istoric. E trist că nu vom avea parte de susținerea și experiența ei în aceste vremuri grele. Ar fi fost unul dintre cei mai indicați oameni pentru a spune și a face lucrurile necesare în contextul nostru actual, de pandemie și ceață politică. Un om tranșant, decis, pasionat.

Condoleanțe tuturor celor care au cunoscut-o și i-au fost aproape. Durerea voastră este și a mea. Dumnezeu s-o odihnească în pace.

 Chiril Moțpan, deputat Platforma DA

Ne-a părăsit un om de caracter – deputata din Primul Parlament, Nadejda Brânzan. A fost un om, o medică, din Rezina, care a activat în momentele de cotitură la Chișinău, având mereu poziție intransigentă, având opinia sa fermă, uneori nepliabilă chiar și în fața evidențelor, dar de o fermitate care lipsește actualei noastre clase politice. Nadejda Brânzan a fost motorașul și ideologul consecvent al atitudinilor adoptate de Asociația deputaților din Primul Parlament, care, de cele mai multe ori reușit, și-a asumat rolul de autoritate morală în fața politicienilor ce au tot încercat să schimbe în bine lucrurile din statul nostru românesc, angajat în a avansa spre comunitatea europeană. Fără asemenea oameni ca Nadejda Brânzan, demnitatea națională a statului nostru este afectată și modelele se împuținează”.

 Vitalia Pavlicenco, lidera PNL

Adio, Nadejda Brânzan! Un implacabil spirit românesc, deputată în Primul Parlament (şi ultimul parlament cu adevărat național), om de mare caracter şi inteligență superioară. Îmi voi aminti întotdeauna cu drag discuțiile avute şi lucrurile frumoase făcute împreună pentru idealul reîntregirii.

Octavian Țâcu, deputat

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close