PoliticSocial

Chicu: “Am ținut să-i exprim Domnului Ambasador regretul pentru modul cum a fost interpretat și apreciat mesajul meu”

După scandalul diplomatic, iscat săptămâna trecută pe Facebook, astăzi șeful Executivului de la Chișinău a avut o întrevedere cu ambasadorul român în Republica Moldova. Premierul Chicu și-a exprimat regretul că mesajul său a fost interpretat eronat.

„În cadrul discuției am reiterat gratitudinea pe care o avem față de poporul român pentru suportul oferit pe parcursul pandemiei Covid-19. Acest suport a fost propus și a venit de la români pentru moldoveni necondiționat, reconfirmând relațiile prietenești dintre oamenii care locuiesc pe ambele maluri ale Prutului.

Am discutat despre consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și România, cadru de relații la care personal țin foarte mult și doresc să fie aprofundat. Acest parteneriat dintre două state independente și suverane trebuie să se bazeze pe respect reciproc și nu poate admite imixtiuni politice în treburile interne ale unui stat sau altul.

Sursa foto: facebook.com/ionchicu.md

Mi-am exprimat opinia, că acțiunile bazate pe preferințele politice ale exponenților partidelor aflate la putere într-un moment dat la București sau Chișinău, cu atât mai mult aprecierile publice privind nivelul de seriozitate sau performanță a unui guvern sau altuia, nu-și pot avea locul în relațiile și dialogul dintre două țări prietene”, a scris Ion Chicu, pe pagina sa de Facebook, după întrevederea cu ambasadorul român, acreditat la Chișinău.

„Republica Moldova și România au încă foarte multe de făcut pentru a îmbunătăți viața oamenilor, care trăiesc în aceste două țări. Cred că cele mai mari restanțe în acest sens sunt la capitolul combaterea corupției, flagel care afectează enorm concetățenii mei din ambele țări. Despre amploarea acestui fenomen relatează organizații internaționale de specialitate, ambasadori acreditați în ambele capitale, Uniunea Europeană, etc.

Sursa foto: facebook.com/ionchicu.md

Am ținut să-i exprim Domnului Ambasador regretul pentru modul cum a fost interpretat și apreciat unul din comentariile mele pe rețelele de socializare, care (în opinia mea) în mod absolut neîntemeiat și eronat a fost catalogat drept denigrator în adresa României. Am tot respectul și admirația pentru poporul român, care ca și cetățenii din Republica Moldova merită o viață cu mult mai bună. Totodată, cred că oficialii guvernamentali din ambele state trebuie să se preocupe de soluționarea problemelor în propria țară.

În cadrul întrevederii i-am mulțumit Domnului Ambasador pentru suportul de care Republica Moldova beneficiază din partea României pe dimensiunea integrării europene. Totodată, am subliniat faptul, că raportarea și aprecierea progresului pe agenda de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană se face în strictă concordanță cu mecanismele de raportare agreate la momentul semnării Acordului de Asociere în 2014. Autoritățile Republicii Moldova raportează despre progresele/eșecurile înregistrate pe această agendă exclusiv structurilor europene.

La finalul întrevederii a fost reconfirmată disponibilitatea ambelor state de a aprofunda relațiile bilaterale prietenești pe principii de respect reciproc.”

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker