EvenimenteSocial

Care-i esența Certificatului de viață?

Un cititor al săptămânalului CUVÂNTUL, care locuiește temporar la copiii săi în Canada, ne-a sesizat că ar trebui să prezinte la asistența socială de unde primește pensia un certificat, în caz contrar i se poate suspenda/anula achitarea pensiei.

 Solicitată să explice despre ce este vorba, Angela Sârbu, șefa Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Telenești ne-a relatat: ”Persoanele de vârstă pensionară pot să-și primească pensia unde s-ar afla fără a avea temeri că achitarea acesteia din partea statului ar fi oprită din anumite motive. Firește, dacă nu apar anumite întrebări și nedumeriri”.

Consultând site-ul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, am constatat că, potrivit modificărilor la Legea cu privire la sistemul public de pensii, care au intrat în vigoare la începutul acestui an, pensionarii din Republica Moldova stabiliți cu traiul în străinătate pot să beneficieze de dreptul la pensie în țara noastră. Una din condițiile pe care trebuie să le respecte acești beneficiari de pensii este ca să prezinte o dată pe an un Certificat de viață.

Astfel, beneficiarul de pensie, după 12 luni consecutive de primire a pensiei, trebuie să prezinte ori să transmită la casa teritorială de asigurări sociale de la ultimul domiciliu, un Certificat de viață, în care să se conțină datele despre numărul dosarului de pensionare, codul personal de asigurări sociale în Moldova, cetățenie, data și locul nașterii, țara în care locuiește și adresa.

Certificatul de viaţă autentificat va fi transmis prin poştă în adresa Casei Naționale de Asigurări Sociale sau prezentat personal.

În cazul în care beneficiarul nu prezintă sau nu transmite certificatul de viaţă, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare lunii în care expiră cele 12 luni. După prezentarea sau transmiterea certificatului de viaţă, plata pensiei se reia din data suspendării, în baza deciziei casei teritoriale de asigurări sociale.

În cazul în care beneficiarul de pensie revine și își stabilește domiciliul în Republica Moldova, plata pensiei se va efectua în conformitate cu prevederile Capitolului II al Regulamentului privind modul de plată a pensiilor stabilite în sistemul public de pensii și alocațiilor sociale de stat.

Până în ianuarie 2019, potrivit Legii cu privire la sistemul public de pensii, asiguratului care își stabilește domiciliul în străinătate nu i se acorda dreptul la pensie.

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker