CUVINTUL.MD

Construim memoriale militarilor sovietici, dar ignorăm jertfa pământenilor noştri

despre memoria strâmba

Articolul ”Nepotul reconstituie drumurile războiului bătătorite de bunicul său”, publicat în numărul precedent al CUVÂNTUL-ui, despre investigaţiile lui Alexei Mereuță, consilier raional de Teleneşti, originar din s. Inești privind soarta bunicului său, Toader Platon, participant la cel de-al Doilea Război Mondial a avut mai multe ecouri. Şi alţi cititori ai ziarului noștru au încercat să afle careva informaţii despre rudele victime ale acelui război.

Astfel, Anatol Bulat, directorul căminului de cultură din Țânțăreni a găsit actul prin care tatăl său fusese decorat cu medalia ”Pentru victorie asupra Germaniei” la 1 iulie 1946, dar și hotărârea Prezidiului SS al URSS din 1967 despre decorarea părintelui  său cu medalia ”Pentru merite în lupte”.

   Dar cel mai mult m-a impresionat istoria povestită de poetul și traducătorul Leo Butnaru, originar din Negureni, care, la fel ca şi Alexei Mereuță, a restabilit întreaga cale de luptă a tatălui său, Tudor Butnaru (născut în 1920), de la mobilizare din Basarabia până în Ucraina, iar de acolo până dincolo de Berlin, pe malul râului Elba, unde s-a întâlnit cu aliații:

  ”Tata nu ne-a povestit deloc despre război, decorațiile nu și le-a purtat, iar când noi îl întrebam dacă a ucis nemți evita să răspundă. Peste ani am înțeles că războiul este un lucru feroce, străin firii omenești și românului nostru în special”, a remarcat maestrul.

Dar altceva mi s-a părut important în cele relatate de Leo Butnaru.  Căutând numele sătenilor căzuți în război pe site-ul respectiv, dumnealui a constatat că numele la mai mulți pământeni căzuţi nu au fost înscrise pe placa memorială de la monumentul eroilor din satul natal! O fi vorba de cel puţin vreo șase nume, menţiona maestrul, fapt care și m-a determinat să scriu acest material. “Am dat în căutare numele lui Simion Brumă, unul din cei doi frați căzuți la Kenigsberg, ca să găsesc în aceiași listă alți trei pământeni: Gorihovschi, Stratu şi Manea, numele cărora nu figurează pe placa de la monumentul din satul nostru, edificat în 1970, când erau vii încă părinții celor căzuți! Iar dacă mai ținem cont de  faptul că din lagărele de prizonieri de război sovietice nu s-a întors cea mai mare parte a basarabenilor mobilizaţi în armata română, înseamnă că lista celor osândiţi la uitare este mult mai lungă. Iar fără ei, cei omorâți fără de vină (unii la nici 19 ani împliniți) lozinca ”Nimeni nu-i uitat, nimic nu se uită!” sună ca o blasfemie…

Guvernările de stânga din R. Moldova din ultimele decenii tot repară și repară monumentele gloriei militare sovietice, depun flori cu mult fast, dar nu-şi amintesc de pământenii căzuți pe teritorii străine şi nu fac nimic pentru a corecta această nedreptate. Scriam la început de aprilie c. cum conducerea raionului Orhei a consemnat “ziua eliberării” urbei de sub așa-numita ocupație fascistă. În Orhei nu există niciun monument ridicat în memoria orheienilor impuşi să lupte şi să moară pentru o patrie străină. În schimb sunt doi soldați sovietici din beton, unul în Centru, altul – în cartierul Slobozia-Doamnei. Prin 2007, când era primar Ion Șarban, în spațiul dintre clădirile Bibliotecii raionale și Consiliului Raional au fost instalate niște panouri din placaj cu numele celor căzuți ”pentru eliberarea orașului  Orhei”, dar de orheienii care n-au revenit de la război – nici pomină! Atunci dl Șarban îmi spunea că nimeni nu a abordat problema dată.

   Apropo, asemenea monumente nu sunt nici la Telenești, nici în multe sate ale raionului – la Vadul-Leca, Pistruieni, Codru Nou, Scorțeni, Ratuș, Inești etc.

Tudor Țopa, reputatul publicist, îmi spunea că pe obeliscul din Mândreşti, sat căruia i-a dedicat recent o monografie, sunt lipsă aproape 20 de nume de consăteni căzuţi în acel război. Iar Vadim Lelic, primarul de Teleneşti, constata cu stupoare că în oraş există un memorial dedicat victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, dar pe plăcile memoriale nu figurează niciun nume de teleneştean.

Din păcate, guvernarea socialistă actuală, preşedintele I.Dodon continuă să promoveze aceeaşi ideologie subiectivă, aceeaşi istorie falsificată sovietică. Că ei au acest interes şi doresc să-l realizeze cu orice preţ, e clar. Nu înţeleg de ce lumea noastră, urmaşii sutelor de mii de basarabeni osândiţi la moarte, deportări, foamete şi… uitare, la trei decenii de la dispariţia URSS, mai continuă să se lase prostită şi să rabde o asemenea bătaie de joc.

Ion Cernei                          

Exit mobile version