Evenimente

Șoferul care a provocat groaznicul accident din capitală nu colaborează cu poliția

Inspectoratul General al Poliției (IGP) vine cu noi detalii despre accidentul rutier care a avut loc în centru capitalei în noaptea de 17 mai curent la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Ismail, soldat cu două decese.

Astăzi au fost prezentate rezultatele expertizei sângelui conducătorului auto de la volanul Audi. Pentru stabilirea prezenței sau absenței alcoolului în organismul acestuia, i-au fost prelevate probele biologice imediat ce a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă. Rezultatul s-a dovedit a fi negativ, analizele indicând lipsa alcoolului, informează serviciul de presă al IGP.

Șoferul automobilului Dacia Logan și pasagerii care în momentul impactului se aflau în unitatea de transport, au primit îngrijiri medicale și la moment sunt în afara oricărui pericol.

Totodată IGP menționează faptul că șoferul automobilului Audi refuză să colaboreze cu organele de urmărire penală. Acesta a fost plasat în arest pentru 30 de zile.

Organele de drept continuă investigațiile, pentru a stabili toate circumstanțele. Acțiunile de urmărire penală sunt efectuate sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău.

Amintim că viteza excesivă, nerespectarea regulilor de circulație rutieră și iresponsabilitatea a ucis doi oameni, în noaptea de 17 mai, într-un grav accident de circulație, produs în centrul capitalei.

Un automobil de model „Audi”, condus de un tânăr de 27 de ani, cu o pasageră la bord, deplasându-se pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt s-a ciocnit cu un automobil „Toyota” (taxi), condus de un bărbat de 39 de ani, care se deplasa pe str. Ismail. Taximetristul avea la bord un pasager. În urma impactului, Audi a fost proiectat într-o Dacia Logan, condusă de un bărbat de 40 de ani, ulterior tamponând un Volkswagen ce era parcat.

În rezultat, șoferul automobilului de marcă Toyota a decedat pe loc. La spital au fost transportați șoferii unităților de transport Dacia și Audi, precum și pasagerii acestora. Din păcate, traumele pasagerului de 46 de ani din Toyota nu au fost compatibile cu viața.

Luni, șoferul de 27 de ani care a provocat accidentul, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Acesta a fost pus sub învinuire pentru „încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul a două persoane”.

Sursa: unimedia.info

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker