Evenimente

2500 de note majorate după examinarea contestațiilor la examenele de BAC

Aproximativ 2500 de note au fost majorate ca urmare a contestațiilor depuse după sesiunea de bază a examenelor de Bacalaureat. După examinarea contestațiilor, numărul candidaților care au promovat Bacalaureatul a crescut cu 303 și este egal cu 11320, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Educației.

Rata de promovare pentru absolvenții din licee a crescut cu 1,84 puncte procentuale și constituie 83,08%. Rata de promovare pentru absolvenții din colegii a crescut cu 1,65 puncte procentuale și constituie 48,43%, iar rata de promo-vare pentru restanțierii din sesiunile anterioare, deși în creștere cu 1,08 puncte procentuale, rămâne joasă – 19,74%.

1593 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu opt; 300 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu nouă, trei candidați au nota medie 10, în comparație cu unul singur care a reușit această performanță în 2016. 

După sesiunea de bază a examenului de BAC au fost depuse peste 12 mii de contestații din numărul total de peste 64 de mii de lucrări scrise și verificate. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, numeric cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română – 2408, aceasta fiind disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși.

Sesiunea suplimentară a examenului de Bacalaureat va fi organizată în perioada 17-24 iulie. La ea pot participa candidații care au luat note insuficiente în sesiunea de bază sau au absentat din motive întemeiate.

Cu un clic în partea de sus dreapta a acestei pagini intră pe pagina de facebook a CUVÂNTUL-ui şi spune-ţi opinia, pune întrebări, dialoghează, distribuie să vadă şi prietenii tăi.

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker