Evenimente

Fără măști și mănuși, conducerea țării a depus flori la Memorialul Eternitate

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, șeful Cabinetului de miniștri, Ion Chicu, și președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, au depus, în dimineața zilei de sâmbătă, flori la Complextul Memoria Eternitate. Conducerea țării a, cinstit, astfel, memoria miilor de ostați moldoveni care au luptat în cel mai sângeros război al secolului trecut – al Doilea Război Mondial.

„Să ținem minte, să nu uităm despre faptele eroice ale părinților și buneilor noștri. Vreau să le urez sănătate veteranilor noștri și să le mulțumesc. E regretabil că în acest an nu putem să organizăm măsuri așa cum făceam în fiecare an. Vă îndemn să respectați recomandările medicilor, dar în grupuri de 2-3 persoane vă îndemn să mergeți la memorial, să depuneți flori”, a declarat Igor Dodon.

 

Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi a subliniat că 9 mari este o zi remarcabilă în care nu trebuie să uităm de cei cărorora le datorăm pacea și cei datorită cărora avem cer senin:

„Această memorie ne trebuie nouă, celor care trăim pe pămân și să o transmitem următoarelor generații”.

Și premierul Ion Chicu a declarat că ostașii care au căzut în lupte merită toată recunoștința noastră.

„Cu 75 de ani în urmă s-a terminat cel mai sângeros război din istoria omenirii, a curmat viața a mai mult de 50 de milioane de oameni. Viața lor a fost adus pe altarul omenirii pentru pace, pentru ca noi să ne putem bucura de pace. Pacea și sănătatea sunt cele mai importante”, a declarat Chicu.

Totuși, se pare că autoritățile au uitat de situația epidemiologică care bântâie prin țară și prin lume, uitând de îndemnurile pe care le oferă în fiecare zi cetățenilor. Astfel, niciunul dintre oficiali nu a purtat nici mască, nici mănuși, iar conceptul grupurilor de cel mult trei persoane a fost încălcat și el. Oficialii au venit la Complexul Memorial Eternitate însoțiți de asistenți și de pază de corp, iar la fața locului erau așteptați de mai mulți jurnaliști.

Întrebat dacă i se pare normală această situație, în contextul în care riscul de îmbolnăvire cu coronavirusul de tip nou este încă destul de mare, Igor Dodon a refuzat să comenteze, iar premierul, Ion Chicu, le-a spus jurnaliștilor că 9 mai nu este o zi potrivită pentru asemenea discuții.

9 mai este considerată, în majoritatea țărilor fostei URSS, ziua Victoriei. Astăzi se comemorează capitularea Germaniei în cel de-al doilea război mondial, semnată la Berlin, seara tîrziu, la 8 mai 1945. Din cauza diferenţei de ore, Moscova, pe atunci capitala URSS, a aflat despre capitulare în primele ore ale zilei de 9 mai.

Sursa: agora.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker