Evenimente

Cetățenii care nu vor distruge ambrozia de pe terenurile pe care le dețin riscă amenzi de până la 4 500 de lei

Polenul purtat de vânt al acestei plante provoacă rinită alergică, conjunctivită alergică, astm, leziuni etc., fiind unul dintre factorii agravanți ai astmului bronşic, iar prezența buruienii în culturile agricole cauzează pierderi semnificative de recoltă.

Tocmai de aceea, autoritățile amintesc despre faptul că cetățenii R. Moldova sunt obligați să distrugă plantele de Ambrozie, dacă acestea cresc pe terenurile pe care le au în proprietate, relatează ziarulnational.md.

În cazul în care refuză s-o facă, cetățenii riscă amenzi de până la 600 de lei, iar persoanele juridice – de până la 4 500 de lei.

Specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează că această plantă s-a dezvoltat rapid în ultimii ani și a reușit să cuprindă areale întregi.

Ambrozia crește spontan, pe terenurile lăsate în paragină, în special de-a lungul căilor ferate, pe marginea apelor curgătoare, la marginea pădurilor, dar și pe terenurile lipsite de vegetație sau în grădini, parcuri sau terenuri neîngrijite..
O singură plantă de ambrozie poate elibera în atmosferă până la câteva miliarde de grăunciori de polen și până la 30 000 de semințe care își pot păstra calitățile germinative până la 40 de ani.

Astfel, buruiana ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an.

Pentru distrugerea acestei plante este necesară smulgerea sau tăierea repetată, care se face obligatoriu înainte de perioada de înflorire, pentru a nu provoca dispersia polenului, eradicarea prin lucrări agricole, ca de exemplu săpat, cosit manual sau mecanic, dar şi stropirea cu erbicide până la înflorire.

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close