Economie

Trei probleme majore ale fermierilor

Pandemia de Covid-19 nu-i unica problemă majoră cu care se confruntă astăzi agricultorii din raionul Şoldăneşti. Potrivit specialiştilor Direcției Agricultură și Alimentație, la fel de serioase sunt seceta şi lipsa acută a braţelor de muncă, ultima având la bază tot pandemia de Covid-19.

Îngheţurile din prima decadă a lunii aprilie au prejudiciat considerabil producătorii agricoli. Evaluările specialiştilor demonstrează că din cauza înghețurilor au fost compromise circa 80 ha de livezi de cais. Astfel, recolta la cais se va reduce cu aproximativ 80%.

Au fost compromise şi semănăturile de alte culturi, inclusiv rapiță de toamnă. În pofida tuturor dificultăţilor, fermierii rămân la datorie. Potrivit sursei citate, pe circa 9 mii ha de semănături de toamnă au fost întroduse îngrăşăminte minerale, pe o bună parte din suprafeţe – chiar de două ori, fapt ce a contribuit la redresarea stării culturilor.

Potrivit datelor Direcției Agricultură și Alimentație, anul acesta floarea-soarelui în raion a fost semănată pe circa 7000 ha, porumbul – pe circa 4 500 ha din suprafața preconizată de 7 450 ha.

În prezent în livezi se efectuează tratări contra bolilor și dăunătorilor. În câteva gospodării se plantează livezi tinere. Foto simbol.

Comisia pentru Situaţii Excepţionale a permis comerţul ambulant pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) cu produse agricole vegetale autohtone, inclusiv material săditor şi semincer, cu respectarea normelor pentru prevenirea răspândirii pandemiei. Piața agricolă, în perioada pandemiei, activează în preajma fostei Uzine de articole din beton armat din orașul Șoldănești – la ieșirea din oraș spre satul Șestaci, mai concretizează sursa citată.

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close