Dezbateri publiceE timpul sa fii activSocial

Eu aș vrea să locuiesc în Uniunea Europeană pentru că…

Nicolae Cojocaru, profesor universitar, Germania: Basarabenii au nevoie vitală de a  fi în UE.  Dar ei îşi doresc acest lucru nu pentru că, precum cred unii naivi sau precum clevetesc răuvoitorii noștri, a doua zi, chipurile, ar putea trăi regește. Ajungerea în Uniunea Europeană e singura schimbare în stare să le asigure basarabenilor acel cadru legal și alte condiții, dispunând de care ei vor avea posibilităţi reale ca, muncind onest şi harnic acasă, să-și asigure un trai decent aici.

Eugenia Roşca, Teleneşti: …vreau:

1. R. Moldova să fie membră a unei  mari familii de diverse națiuni și să beneficieze de o securitate reală, pe care această  o asigură;

2. să avem  acces la Fondurile structurale europene destinate dezvoltării regiunilor mai puțin dezvoltate;

3. să avem acces la cea mai mare piață din lume, cu toate posibilitățile legate de creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, care facilitează mărirea salariilor, pensiilor, veniturilor bugetelor;

4. în UE este garantată egalitatea de șanse, dreptul de azil, la o Justiție veritabilă, la securitatea personală, la securitatea economică a mediului de afaceri, dar şi condiții de liberalizare a mediului de afaceri și creștere a investițiilor, sunt interzise orice forme de discriminare.

Dumitru Tuluc: …nu vezi atâția prosti la conducere.

Arcadie Muşinschi: …numai în UE copiii și nepoții noștri pot avea o viață decentă.

Liuba Stavinschi: Eu aș vrea să locuiesc în Republica Moldova, fiindcă aici m-am născut, dar întegrată în Uniunea Europeană. Geografic teritoriul Republicii Moldova este amplasat în Europa. În realitate avem o republică cu un nivel socio-economic de dezvoltare jos și cu o justiție aservită politic. Ca să trăim ca în Uniunea Europeană trebuie să existe voință politică. Din păcate, de la Independență și până la moment nu am avut parte de politicieni, care să se gândească la propriul popor, să-l respecte și să nu-l fure. Eu aș vrea să locuiesc în Moldova, dar să am condițiile de trai din Uniunea Europeană:

• să-mi fie asigurată pacea și protejate drepturile politice, sociale și economice;

• să trăiesc bine, să primesc salariu care să-mi permită acoperirea necesităților vitale;

• să am posibilități de formare și servicii de sprijin pentru carieră și afaceri;

• să fie sprijiniți agricultorii și agenții economici, pentru a avea producție de calitate și acesibilă pentru procurare;

• să am siguranță alimentară, să fiu protejată ca consumator, să trăiesc într-un mediu curat și protejat;

• să trăiesc într-o comunitate de valori, unde să mă respecte ca cetățean;

• să am parte de medicină sigură și medicamente accesibile;

• să am parte de o justiție independentă care să mă protejeze;

• să fie redusă birocrația și îmbunătățită legislația;

• să fie dezrădăcinată corupția;

• să avem o administrație performantă ca în Uniunea Europeană.

Pentru a avea toate acestea la noi acasă, ca în Uniunea Europeană, este nevoie de voință politică și de implicare cetățenească. Acest lucru îl putem face doar atunci când toţi ne implicăm pentru a schimba situația. Deşteptare, moldoveni!

Victor Cibotari: Eu nu vreau să locuiesc în UE. Nu vreau să plec acolo unde cineva deja a făcut ordine, unde oamenii au locuri de muncă, unde legea se respectă şi este LEGE PENTRU TOŢI. Vreau să locuiesc în Moldova, să vorbesc cu vecinii, prietenii în limba mea. Să-mi văd rudele, părinții, copiii atunci când doresc, dar nu atunci când mi se permite. Cred că în scurt timp ne va veni mintea la cap, vom pune la guvernare persoane competente, pentru a aduce Europa în Moldova. Și pentru aceasta nu ne rămâne decât să venim fiecare cu aportul său: să nu scuipăm la stânga și la dreapta, să nu aruncăm gunoiul la scara vecinilor sau la ieșirea din oraș, să nu punem mâna pe ceia ce nu este al nostru, să nu ne vindem votul pentru un pahar de vin sau pentru o tușoncă.

Natalia Decuș către  Victor Cibotari: Stimate domn, vă stimez mult, prin felul cum sunteți, mă bucur din suflet că vizați cu ochi deschiși viitorul Moldovei, care, la părerea mea, este o utopie. Fiind la mii de km de țară și eu visam, că Dvs. o să fiți primar de Rezina, iar blocul ACUM va fi la putere, și vor pune-o la respect pe Eleonora Graur pentru abuzurile ei, vor schimba alte cadre marionete ale E. Graur. Dar ce avem? Mulți oameni din Moldova nu pot deosebi întunericul de lumină. Asta-i maladia cea mai gravă a societății moldovenești.

Victor Cibotari către Natalia Decuş: Poate aveți dreptate, afirmând că o bună parte din populație se mai află în întuneric. Dar și acele persoane care deja sunt în lumină, care parcă s-au trezit, deseori preferă să stea cumincioare la o parte, manifestând un „mare eroism” doar în momentul aruncării buletinului de vot în urnă. Să ne amintim de aceeași președintă de raion, care ne-a terorizat timp de opt ani. 2/3 din populație știa de acest fapt, dar prefera să nu se amestece și doar în ultima perioadă s-a mai activizat, înţelegând că nu mai este dracul atât de negru. Cu fiecare an rândurile celor treziți se mărește și cred că până la urmă noi vom reuși. Eu fac ceea ce consider necesar. Dacă nu noi – vor reuși copiii nostri!

Don Eugeniu către Victor Cibotari: „să nu ne vindem votul pentru un pahar de vin sau pentru o tușoncă” … Dar pentru bani, sau scheme, sau ce faceți voi în Consiliul Orășenesc? Ce ați reușit să faceți de când sunteți în Consiliul Orășenesc în afară de faptul că aţi votat pentru ca consilierii să fie remunerați cu câte 600 de lei per ședință?

Victor Cibotari către Don Eugeniu: Tema de astazi este alta. Dar dacă dorești explicații la această temă, suntem gata pentru discuții.

Natalia Decuş către Victor Cibotari: Sunt de acord cu Dvs., dar mă gândesc care copii vor scoate R. Moldova în rândul țărilor din UE, cei care au fugit din țară cu miile, printre care sunt şi ai mei?

Dumitru Ceban către Don Eugeniu: Eu chiar dacă muncesc în afara țării, nu sunt indiferent de ceea ce se întâmplă în raionul Rezina. Urmăresc mereu și nu mă culc nici la mezul nopții până nu citesc postările de pe grupul „Rezina în pericol” din facebook. Aici poți găsi adevărul. Cei 600 de lei pentru consilieri, la care te referi, sunt doar o picătură în ocean în comparație cu milioanele furate de alți demnitari, care au fost ori mai sunt la cârma orașului și raionului Rezina. Bravo echipei de consilieri în frunte cu Victor Cibotari, M.Bunescu, care au stopat mișcările banilor de la stat în buzunarele hoților. Acești consilieri bravi au curaj să lupte chiar dacă nu sunt înțeleși de unele persoane ca tine. Ce ai făcut tu personal pentru Rezina?

Irina S.: Noi cu soţul ne-am întors din UE acasă. Am locuit în jur de 20 de ani în Spania şi Portugalia. Am activat fiecare în profesia sa, legal, am achitat impozite. Cele două fiice ale noastre sunt artiste plastice, fiul e bucătar-şef, îşi câştigă existenţa din profesia lor. Toţi trei sunt căsătoriţi, nora şi ginerii sunt din Republica Moldova, pentru toţi „acasă” e Moldova, dar au rămas să trăiască în Uniunea Europeană. Aceasta e realitatea zilei. Ne dorim ca şi la baştină să nu existe corupţie, delapidări, fraude electorale, să avem creştere economică, salarii şi pensii decente, fiecare să fie apreciat după merit, să fii întâmpinat cu zâmbet, încurajat şi ajutat când te adresezi în orice instituţie… Am învăţat toate acestea în Europa şi vom face tot posibilul ca măcar în jurul nostru să fie aşa. Dar nu se compară cu nici un ban, cu nimic sentimentul că trăieşti în ţara ta, pe pământul tău, vorbeşti în limba ta, îţi vizitezi mama, te întâlneşti cu surorile, fraţii, prietenii. Nu acoperă nimic durerea că nu ţi-ai putut petrece părintele pe ultimul drum. Ne-am apucat să ne facem singuri locuri de muncă şi vom oferi şi altor concetăţeni o sursă de existenţă.

Da, noi vrem să trăim ca în UE, dar nu prin străini.  

 

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close