Util

Cum adaptăm comunicarea și strategia companiei pe timp de pandemie?

E lucru de la sine înțeles că pandemia mondială ne-a luat prin surprindere. Am fugit toți în căutarea ultimelor pachete de hrișcă sau a hârtiei igienice. De ce? Pentru că suntem ființe sociale ghidate de instincte.

Dar… A trecut un timp și am înțeles că partea cea mai dificilă este să omori eficient plictiseala. Ei și dacă până la începutul crizei zilnic dedicam în jur de 116 minute, acum cifra aproape s-a triplat. Cum decurg însă lucrurile la nivel global? Mai nou, care e situația cu domeniul digital și cum o duc cele mai mari companii din lume?

Una dintre noutățile mai mult sau mai puțin copleșitoare vine de la Bloomberg, care a anunțat că Netflix, Amazon și Youtube au scăzut calitatea de redare a videoclipurilor pentru a nu suprasolicita rețelele și platformele de pe care operează. Volumul traficului se micșorează cu 25%, iar utilizatorii, probabil, că nici nu vor observa această diferență din dorința de a petrece timpul mai plăcut în carantină. Apropo, dacă ai petrecut până nu demult timpul pe site-uri piratate de film, acum acest lucru te va călca rău pe nervi. De ce? Filmele vor frâna groaznic, iar tu vei ceda în fața tentației de a-ți lua un abonament Netflix. Posibil că această carantină va trezi spiritul civic al consumatorului responsabil.

Giganții media precum Facebook Inc., Microsoft Corp și Apple utilizează mai mult de 43% din volumul traficului pe Internet, conform unui studiu de analiză realizat de Sandvine.

Totuși, din cauza supraîncărcării de utilizare, Facebook, Instagram și WhatApp au început să afișeze erori, și anume:

  • 89% dintre utilizatorii Instagram nu pot vedea mai nimic în News Feed-ul lor
  • 75% dintre utilizatori WhatsApp întâmpină probleme cu primirea mesajelor
  • 86% dintre utilizatorii Facebook au dificultăți cu încărcarea site-ului.

Apropo, Facebook a deschis culisele, oferindu-ne câteva curiozități direct de la Mark Zuckerberg:

  • Golden hours pe Facebook se înregistrează acum la mijlocul săptămânii, între orele 13 şi 15, iar tendința crește joia si vinerea, faţă de celelalte zile.
  • 76% dintre utilizatori sunt deja doar profesioniștii, care folosesc Facebook pentru motive profesionale (pagini de companie, promovare personală, vânzări etc).
  • 100 de milioane de ore de videoclipuri sunt vizionate zilnic pe Facebook.

Divizarea acțiunilor și marketingul situațional

Pandemia globală a pornit o „selecție naturală” și printre afacerile naționale sau internaționale. Marketingul pe timp de criză și-a direcționat forțele spre propria supraviețuire și nu spre binele comunității. Sunt întreprinse tot mai multe acțiuni pentru a face față lipsei de solicitări de anumite produse sau servicii și de a rămâne la suprafață. În același timp, a sporit responsabilitatea socială a corporațiilor.

Afacerile mari donează și întreprind acțiuni de ajutor pentru sistemul medical al Republicii Moldova. Companiile din diferite domenii oferă sume considerabile pentru procurarea echipamentelor, restaurantele oferă prânzuri și cine calde medicilor, iar încăperile destinate expozițiilor se transformă în spitale de triere a infectaților. În aceeași luptă aprigă s-au implicat și întreprinderile ce dispun de parcuri Auto, care acum transportă gratis medicii.

Nici oamenii din autoizolare nu sunt marginalizați. Operatorii de telecomunicații oferă internet gratuit sau amână data de facturare. Interpreții cântă live sau organizează concerte online pentru fani. Binevenit în izolare este faptul că universitățile oferă acces gratuit la cursuri, iar site-urile de știri vin cu recomandări, noutăți și atenționări pertinente și la zi.

Sălile de forță, care sunt închise la moment, și-au îndemnat antrenorii să ofere lecții de fitness online și, astfel, să trezească spiritele sportive sau să ajute la menținerea în formă a populației. În ajutorul oamenilor vin și companiile de microfinanțare care amână termenii limită de plată a creditelor.

Toate aceste acțiuni sunt întreprinse pentru a ajuta atât luptătorii din prima linie, cât și populația aflată în izolare. Însă, cum stăm  la capitolul strategiilor de comunicare de brand?

„Cum comunic cu clienții mei pe timp de carantină?”

În pandemia globală s-a schimbat radical comportamentul consumatorilor. Scopul tău, ca proprietar de afacere, este să ajungi cât mai aproape de publicul țintă, care, acum este într-o situație de incertitudine. O poți face printr-o activitate de marketing adaptată activ, astfel încât să generezi un conținut care ar porni interacțiuni și reacții în adresa afacerii tale.

Adaptarea mesajului, în cazul dat, îți poate mări conversiile dacă reușești să-l aduci corect în fața clienților tăi, care acum au de fapt alte nevoi primare. Contextul COVID-19 poate fi utilizat pentru captarea atenției utilizatorilor, însă, ai grijă ce le oferi. Acum mai mult ca niciodată aceștia preferă să consume un content calitativ. Așadar, ai câteva opțiuni pentru a-ți adapta comunicarea:

  • Generează conținut care ajută internauții să scape de panică și să fie mai informați;
  • Comunică prin logo (adaptează logo-ul la contextul pandemiei, de exemplu: McDonalds, Audi cu logo-uri distanțate);
  • Reprofilează-te și extinde-te (introdu serviciul de livrare și curierat dacă nu le ai și/sau începe să vinzi echipamente medicale autorizate pentru medici și asistenți).

Te întrebi, cum și despre ce să comunici? Fă-o direct, sincer și emotiv – asta își doresc clienții tăi. Vorbim nu doar despre business, ci despre importanța relațiilor interumane în perioada dificilă. Poți discuta liber despre provocări, siguranță, pierderi, echipă și soluții. Prin urmare, îți vei fideliza potențialii clienți și vei umaniza brandul, astfel încât acesta să devină un adevărat ambasador și formator de opinii în criza pandemică.

Dacă ești în căutarea unui aliat și îți dorești relații B2B care să-ți aducă satisfacție și roade bune în această perioadă deloc ușoară, e timpul să faci cunoștință cu agenția de SEO și digital marketing SEOLITTE. Echipa îți oferă 2 ore de consultanță gratuită și te ajută să comunici eficient cu publicul tău. Sună acum la +373 69 809 235 și primește o reducere de 20% la serviciile de promovare online. SEOLITTE – aliatul tău în marketing care vinde!

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close