EvenimentePolitic

Cetăţeni italieni, plătiţi de Rusia să filmeze clipuri în care mulţumesc pentru ajutorul Moscovei

Rusia a trimis la începutul lunii martie echipamente și medici militari pentru a dezinfecta spitalele din nordul Italiei. Ulterior, la Stampa a scris că echipamentele medicale au fost, de fapt, nefolositoare în cea mai mare parte, iar printre cadrele medicale s-ar fi putut afla și agenți au GRU, serviciul secret al armatei ruse, informează Mediafax.

Acum, cotidianul La Repubblica notează că cetăţeni ruşi le-au oferit italienilor câte 200 de euro pentru a posta clipuri pe Facebook, Twitter ori Instagram în care mulţumesc Rusiei pentru sprijinul acordat autorităţilor italiene.

Sursa citată notează că postările sub formă de text au fost remunerate cu mai puţin, în timp ce un utilizator anonim de pe TikTok a afirmat pentru La Repubblica că a primit 20 de euro.

„Este prematur să spunem dacă această campanie plătită este parte a unei strategii mai mari, dar suspiciunile rămân”, a scris ziarul La Repubblica, citat şi de Moscow Times.

Pe de altă parte, BBC Rusia a scris în urmă cu două săptămâni că italieni filmaţi şi difuzaţi la televiziunea de stat din Rusia în timp ce cântau imnul Rusiei şi fluturau drapelul acestei ţări au fost identificaţi ca având relaţii de famlie ori financiare în Rusia.

Sursa: digi24.ro

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close