Evenimente

Elevii au aflat lucruri noi despre Ştefan cel Mare şi Sfânt

O parte din timpul liber pe care îl au acum, în vacanţă, cei mai dotaţi şi harnici copii din comuna Lalova, raionul Rezina, îl dedică inclusiv unor activităţi cognitive şi distractive. Bunăoară, la 15 uilie, când s-au împlinit 25 de ani de la canonizarea “Atletului creștinătății, Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt”, au pregătit pentru semenii lor o festivitate închinată Marelui Domnitor (în imagine).

La rugămintea  administrației Complexului Muzeal Țâpova, starețul mănăstirii  “Adormirea Maicii Domnului”, din Țâpova, arhimandritul Serafim a oficiat acatistul de pomenire a Marelui Voievod în biserica rupestră.

Aici, în stânca ce se-nalţă măreţ deasupra Nistrului, există o mănăstire mai veche, cu hramul “Sf. Ierarh Nicolae”, care datează din secolul XIV. O legendă spune că aici s-ar fi cununat Ștefan cel Mare încă nefiind domnitor, cu Maria, o fată orfană de mamă și tată, dar care era din viță nobilă și se considera stăpâna acestei mănăstiri-cetăți.

Potrivit legendei, pe când Ştefan avea cam 13-15 ani, tătăl său a fost omorât de către unchuil său, Petru Aron. Mama cu fiul, ajutați de oameni de încredere, au reuşit să scape cu viață. Mama, că să-și piardă urma, s-a călugărit, iar junele Ștefan a pribegit până oamenii de încredere l-au adus la Țâpova, la o margine de țară. Aici Ștefan învață multe din tainele dacilor, dar și adevărata credință. Astfel, pe parcursul întregii vieți are un preot duhovnic – Daniil Sihastrul. 

Ștefan al III-lea Mușat, pe care poporul l-a numit “Cinstit, Bun, Mare și Sfânt”, a domnit 47 de ani 2 luni și 3 săptămâni. A fost încercat de numeroase suferințe: rana de la picior căpătată în lupta de la Chilia, moartea a patru copii, trădarea unor sfetnici și multe războaie, dar nu și-a pierdut niciodată nădejdea în Dumnezeu, și-a purtat crucea vieții cu răbdare creștinească până la sfârșit.

Marele Domnitor a trăit nu pentru sine, ci pentru țara și credința întregului popor. De aceea trecerea lui în rândul sfinților prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie 1992 este împlinirea unei fapte bineplăcute lui Dumnezeu, a remarcat arhimandritul Serafim.

Cu elevii de la Gimnaziul Lalova am comemorat aniversarea de 560 de ani de la intrarea la domnie a Marelui Domnitor. Elevii clasei a IV-a au înscenat povestirea istorică “Stejarul din Borzești” de Eusebiu Camilar. Da, pe alocuri rolurile au fost jucate stângaci, dar important este că elevii au învățat mai multe despre Marele Domnitor și faptele lui.

A urmat un TVC cu genericul: “Omagiu adus Marelui Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” între elevii clasei a V-a.

Ludmila Iftodi, profesoară la Gimnaziul Lalova

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close