Evenimente

CS Sărăteni – mai puţine persoane monitorizate

Centrul de Sănătate Sărătenii Vechi, unul din cele mai mari în zonă, are acum sub supraveghere 68 de persoane din rândul celor reveniți de peste hotare, față de 160 pe parcursul săptămâinilor trecute.

Anastasia Coșneanu, asistentă medicală superioară la instituția respectivă, ne-a spus că îngrijorarea cea mai mare o trezesc persoanele care se întorc din străinătate or, trebuie să treacă câteva zile până când de la punctul de traversare a frontierei parvine în localităţi lista persoanelor respective.

”Țin să mulțumesc tuturor primarilor, șefilor de post, angajaților de la oficiile medicilor de familie din localități, care au acţionat în unison cu noi, au dat dovadă de responsabilitate şi au convins aceste persoane nu numai să stea acasă, dar și să se izoleze, să nu intre în contact cu apropiații din cadrul familiei. Aceste persoane sunt obligate să anunțe zilnic, pe parcursul a două săptămâni, oficiul medicilor de familie despre starea sănătății  lor.

Avem în teritoriu numai un caz de Covid-19, este vorba de o tânără din Ratuș care s-a infectat aflându-se la Chișinău și se tratează acolo. Instituția noastră activează în regim obişnuit, la fel și oficiile medicilor de familie. Important este ca lumea să stea acasă, să nu iasă prin localitate decât în cazuri de strictă necesitate, să păstreze distanța socială, să se spele cât mai des pe mâini”, a precizat asistenta superioară de la Sărătenii Vechi.

Ion Cernei    

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker