Uncategorized

Facultatea Jurnalism își exprimă sentimentul de gratitudine, admirație și respect pentru toți jurnaliștii din țară

Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova, care a instruit, pe parcursul celor 40 de ani de la fondare, peste 30 de mii de jurnaliști,își exprimă sentimentul de gratitudine, admirație și respect pentru că, în aceste clipe de grea cumpănă pentru întreaga omenire:

VOI, jurnaliștii, suntețipe prima linie, continuândsă vă faceți meseria cu demnitate: să supravegheați, să analizați și să informați societatea corect, obiectiv și tranșant;

VOI, jurnaliștii, demonstrați voință, credință și curaj, aflându-vă „pe teren”, în iureșul evenimentelor, acolo unde puțini s-ar încumeta să pătrundă astăzi;

VOI,jurnaliștii, intrați seară de seară în casele noastre și ne aducețicele mai noi știri privind evoluția lucrurilor în țară și peste hotarele ei;

VOIjurnaliștii,ne transmiteți mesaje de încurajare și ne explicați cum trebuie să ne comportam, ca să fim în siguranță;

VOI, jurnaliștii, ne aduceți câte o rază de speranță, atunci când ne dați vești despre pacienții vindecați, făcându-ne să gândim pozitiv și să avem încredere în ziua de mâine;

VOI, jurnaliștii, ne dați lecții de viață și ne motivați să nu fim indiferenți, dar să ne implicăm și să întindem o mână de ajutor celor care au nevoie de noi;

VOI, jurnaliștii, sunteți membri ai familiei Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Sat din Moldova, cu care noi, în prezent, ne mândrim cel mai mult!!!

În acest context, noi, cadrele științifico-didactice, personalul tehnic și studenții Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova,vă mulțumim pentru efortul și munca pe care o faceți în aceste condiții de grea încercare și dificultate prin care trece întreaga umanitate, pentru corectitudinea și profesionalismul de care dați dovadă, pentru grija pe care o aveți, dar și pentru respectul pe care îl purtați cetățenilor acestei țări, pentru care zi de zi vă expuneți la mari riscuri. Pentru toate acestea, VOI, jurnaliștii – exponenți ai uneia dintre cele mai onorabile meserii – astăzi, mai mult decât oricând și decât oricine, meritați toată recunoștința și toate aplauzele noastre! VOI, jurnaliștii, astăzi meritați recunoștința și aplauzele întregii noastre societăți! 

VOI, cei care faceți eternă clipa, veți rămâne în istoria jurnalismului autohton ca exemple de abnegație, dăruire și altruism – exemple, care vor ajunge în manualele de specialitate și care încă mult timpne vor servi drept mostreîn procesul de instruirea viitoarelor generații de studenți.

VOI sunteți mândria acestei Facultăți, VOI sunteți mândria acestei Universități!

Aplauzele noastre de admirație și susținere! Fiți tari și în continuare!

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker