E timpul sa fii activSesizează o problemă

Cadrelor medicale care locuiesc în Râbnița, dar lucrează în Rezina le este interzisă deplasarea peste Nistru

Conform datelor oficiale raioanele Rezina și Șoldănești continuă să rămână printre puținele teritorii fără cazuri confirmate de îmbolnăvire cu Covid-19. Cât de adevărate sunt aceste date? Unele zvonuri afirmă că ar exista și în Rezina persoane bolnave, dar aceste cazuri se ascund. Se mai vorbește că instituțiile noastre din domeniul sănătații s-ar afla într-o situație critică la capitolul unei eventuale răspândiri a pandemii și în teritoriul raionului Rezina. Cât e aproape de realități sunt aceste zvonuri?

  1. Baleca, Rezina.

Cu adevărat, la 03 aprilie în raionul Rezina nu era înregistrat nicio persoană infectată cu Covid-19. Mai mult lista persoanelor aflate în carantină este în continuă descreștere. Această informație a fost confirmată de Directoarea Spitalului Raional Nina Postu. Solicitată să comenteze asigurarea spitalului cu echipamentul necesar în caz că situația s-ar schimba, dna Postu ne-a comunicat că instituția dispune de echipamentul primar necesar – dezinfectanți, măști, mănuși, bahile, 30 de combinezoane pentru medici donate de IP Rezina (!?), etc. În secția de reanimare sunt 2 aparate de respirație asistată. Dar la moment, Spitalul din Rezina nu este autorizat pentru asistența bolnavilor cu Covid-19, statul respectiv fiind atribuit Spitalului raional Orhei.

Conform datelor Consiliului Raional Orhei, la spitalul respectiv au fost deja pregătite pentru o eventuală primirea a persoanelor suspecte că ar fi contaminate cu coronavirus 50 de paturi, iar în secția boli infecțioase a aceleiași instituții – 25 de paturi pentru cei cu diagnoza respectivă confirmată.

Referindu-se la probleme, dna Postu a menționat că de la stabilirea stării de urgență Spitalul Raional a rămas fără 17 cadre medicale care locuiesc în Râbnița, (dint totalul de 44 de medici), cărora autoritățile din stânga Nistrului le-au interzis deplasarea la Rezina. “Am încercat să soluționăm problema cu ajutorul viceprim-ministrei Cristina Lesnic, dar deocamdată nu s-a reușit“, a mai adăugat dna Postu.

Apropo, cu aceeași problemă vizavi de cadrele medicale ce locuiesc în Râbnița se confruntă și Spitalul raional Șoldănești. Directorul spitalului, Veaceslav Palii ne-a relatat: “Noi avem 18 angajați – medici și asistente medicale, care locuiesc în Râbnița, sunt cetățeni ai R. Moldova, dar autoritățile de acolo le-au interzis categoric să treacă Nistru. Fără unii un timp oarecare putem ieși din situație, dar în secția de reanimare în loc de patru am rămas cu un singur medic. Am încercat diferite variante de rezolvare a problemei, am  intervenit și către guvern, degeaba”, a spus dl Palii.

În acelaș context am solicitat și opinia specialiștilor de la  Centrul de Sănătate Publică Orhei. Ion Bolboceanu, șeful instituției ne-a comunicat:

“Conform dispoziției ANSP nr. 46-d din 26.03.2020, Centrul de Sănătate Publică Orhei a verificat, prin solicitarea informațiilor, nivelul de pregătire  privind infecția prin Covid -19 de către asistența medicală primară din teritoriul raionului Rezina. În acest context, toate instituțiile respectivede au menșionat că nu sunt asigurate sau sunt asigurate insuficient cu echipamente de protecție personală, inclusiv și măști medicale pentru toți pacienții cu simptome de gripă/și/sau Covid-19. Autoritatea Publică Locală de nivelul II, fondatorul acestor instituții, a fost sensibilizată despre rezervele lor la capitolul prevenirea răspândirii infecției cu Covid-19, pentru a se implica și fortifica capacitățile acestor instituții.

Vizavi de calitatea și prețurile măștilor confecționate de unii agenți econimici locali, care potrivit unor cititori ai săptămânalului, dl Bolboceanu  a remaract că certificarea loturilor de măști confecționate de diferiți agenți economici se efectuează de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică, conform cadrului normativ în vigoare. Și stabilirea prețurilor pentru aceste articole nu ține de competența Centrului de Sănătate Publică Orhei.

Solicitat să comenteze semnale cititorilor precum că unii agenţi economici  din domeniul comerţului încalcă flagrant regulile impuse de  Comisia naţională pentru situaţia de urgenţă, iar unii cetăţeni reveniţi în ţară de peste hotare – regimul de carantină, dl Bolboceanu a răspuns:

“Conform prevederilor art. 400 din Codul Contravențional al R.M., încălcările prevăzute în art. 76¹ al Codului nominalizat, și anume: Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice, se examinează de către organele Ministerului Afacerilor Interne”.

 

Tudor Iașcenco

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker