Uncategorized

FOTO// Mateuţi – o vatră a viselor împlinite

Satul Mateuţi, din arealul Nistrului, pentru prima dată a fost atestat într-un document datat cu 3 aprilie 1550, prin care domnul Ţării Moldovei, Ilieş Voievod, întăreşte între fraţii Tatiana şi Tatar domniile ce le-au avut de la tatăl lor Copcicea. Din acel document reiese că la începutul sec. XV satul Mateuţi (pe atunci denumit Mativţeşti) deja exista și pe timpul lui Alexandru Voievod (1400-1432), aparţinuse lui Şerbul cel Bătrân, care pe timpul lui Ştefan cel Mare l-a dăruit feciorului său Copcicea, de la care ajunge la copiii acestuia. De fapt, reputatul arheolog Ion Hâncu, originar din Mateuţi, menţiona în lucrarea sa „Vetre strămoşeşti din Republica Moldova”, că pe moşia localităţii Mateuţi au fost identificate vetrele a 5 sate, care au existat în diferite epoci istorice, primul reprezentând o staţiune străveche întemeiată cu peste 100 de mii de ani în urmă.

 Crestături adânci pe răbojul localităţii

 Al doilea document din acea epocă, în care este pomenit s. Mateuţi, a fost emis de cancelaria domnească în anii 1551-1570 şi publicat în volumul II de documente privind Istoria României în sec. al XVI-lea, R. Moldova, în 1951. Astfel, la 20 aprilie 1554, domnitorul Ţării Moldovei Alexandru Lăpuşneanu a semnat un document prin care credinciosul Ion Moghilă logofăt a fost miluit cu mai multe bunuri, inclusiv s. Mateuţi pe Nistru, cu mori pe Ciorna în ţinutul Soroca.

Dacă, conform primelor documente în care este pomenit, s. Mateuţi făcea parte din ţinutul Soroca, conform altui act emis la curtea domnitorului Moldovei Radu Mihnea în 1617, Mateuţi era inclus deja în ţinutul Orhei. Ulterior, după 1633, din localitate domnească s. Mateuţi  este lăsat moştenire Mănăstirii ”Sfântul Sava” din Iaşi, dar deja la 1636 domnitorul Vasile Lupu întăreşte jumătate de localitate lui Gheorghe Roşca, fost vistiernic, în schimbul sumei de 150 de galbeni. În continuare Mateuţi ajunge în proprietatea logofătului Nicolae Costin, fiul marelui cronicar Miron Costin, altor demnitari de la curtea domnească.

   Conform unui recensământ din 1774, în Mateuţi erau 20 de gospodării. Satul era administrat de un staroste (vornic), ales anual din rândul sătenilor cu autoritate. Starostele supraveghea strângerea impozitelor, informa locuitorii despre documentele adoptate de domnitorul ţării. Dânsul avea un locţiitor, care se numea vatman.

După 1636, s. Mateuţi era subordonat pârcălabului de Orhei, care reprezenta conducerea ţinutului. La rândul lor, pârcălabii erau împuterniciţi de către domnitorul Ţării  Moldovei să execute în ţinut legile domneşti. Judecata, pedepsele penale şi impozitarea, graţierile erau executate însă de domnitorul ţării.

Îndeletnicirile principale ale sătenilor erau agricultura și meşteşugăritul. Ţăranii cultivau grâu, orz, secară, cânepă, creşteau vite mari cornute, cai, porci, păsări.

Sătenii locuiau în  case cu pereţi din bârne şi lut, cu 1-2 camere, semiîngropate în pământ. Cerealele erau păstrate în gropi special amenajate, pentru animale erau construite adăposturi din nuiele. Ţăranii purtau haine şi încălţăminte confecţionate de ei înşişi din pănză de casă sau piei de oaie.

   Morile de apă de pe râulețul Ciorna şi cele de vânt serveau pentru măcinatul grăunţelor, prelucrarea lânii, cânepei.

Până  în a. 1812, conform documentelor de epocă,  moşia s. Mateuţi era în proprietatea Mănăstirii Frumoasa din Iaşi. După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, moşia s. Mateuţi, care se întindea până la Nistru, a fost arendată de negustorul Necula Başa (supus otomanilor), iar în 1818 ajunge în proprietatea lui Iordache Darie.

 Primul document ce confirmă existenţa administraţiei satului este un certificat datat cu 12 noiembrie 1914, sigilat cu ştampilă şi semnat de starostele Nicon Ştirbu. Acesta adevereşte că locuitorul s. Mateuţi Terentie al lui Andrei Turcovschi este celibatar şi doreşte să se  căsătorească cu fiica ţăranului Iacov al lui Ivan Rodvan, Anastasia. La acel moment, din punct de vedere administrativ Mateuţi era inclus în volostea Rezina.

În 1895, conform unui recensământ efectuat de către preotul Fotii  Şoima, dascălii Constantin Ştefârţă şi Vasile Talpiş, în sat locuiau 972 de oameni, inclusiv 491 bărbaţi şi 481 femei.

Unirea Basarabiei cu România în 1918 a influenţat pozitiv situaţia social-politică inclusiv în s. Mateuţi, contribuind la democratizarea relaţiilor sociale, utilizarea oficială a limbii române, stabilitatea ordinei publice. Comuna Mateuţi a început să se bucure de o largă autonomie locală. În urma reformei agrare realizate de Guvernul României în 1922,  256 de ţărani din Mateuţi au primit 499 ha de pământ sau câte 1,9 ha pentru fiecare țăran. Legea privind reforma agrară a fost votată de Sfatul Țării în noiembrie 2018, dar s-a aplicat în perioada 1920-1930. Conform acestei Legi, moșierilor li s-a lăsat până la 100 de hectare, mănăstirilor – până la 50 ha. De asemenea au fost expropriate pământurile ce aparțineau statului, Casei Regale, zemstvelor, cetățenilor străini etc. În primul rând, au fost împroprietăriți țăranii ce nu aveau sau aveau puțin pământ, până la 6-8 ha la familie. 

Potrivit Dicţionarului statistic al Basarabiei, în 1923, în s. Mateuţi, erau 320 de clădiri şi locuiau 2180 de oameni, activa o gospodărie agricolă, o cooperativă de consum, 3 cariere de piatră, 4 mori de apă, o şcoală primară mixtă, o biserică ortodoxă, post de jandarmi, gară feroviară, poştă rurală, primărie, 5 cârciumi. Administraţia satului era alcătuită din primar, notar, grefier şi un şef de post. În afară de cerealiere ţăranii din partea locului mai cultivau tutun, sfeclă de zahăr, cânepă, utilizând şi diferită tehnică agricolă, inclusiv 3 treierătoare.

În perioada interbelică au fost construite şi funcţionau pe râul Ciorna 12 mori de apă, inclusiv de bătut sumane, mateuţenii practicau şi tâmplăria, dogăritul, confecţionarea din piatră a diferitor obiecte etc.

Un rol deosebit în dezvoltarea economică a satului l-a jucat calea ferată, care le permitea ţăranilor să comercializeze în alte regiuni cereale, fructe, vin, alte produse și, la rândul lor, să importe mai lesne tot de ce aveau nevoie. După cum se menţionează în monografia „Satul Mateuţi: file de istorie”, anii 1918-1940 au fost în istoria localității o perioadă deosebită de dezvoltare naţională liberă, într-un mediu cultural şi lingvistic firesc locuitorilor din acest ţinut.

   După instaurarea în Basarabia a puterii sovietice viaţa s. Mateuţi a fost marcată de mai multe evenimente cruciale: cel de-al Doilea Război Mondial, foametea, deportările, colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti etc.  În 1944 circa 400 de mateuţeni au fost mobilizaţi pe front, dintre care  peste 70 și-au pierdut viața. Alţi 56 de gospodari au fost deportați în Siberia, zeci de consăteni au fost răpuşi de foametea din 1947-48.

”Din întreaga istorie a s. Mateuți sub ocupația sovietică, cei mai grei pentru băștinași au fost anii 1944-1950, se menționează în monografia “Satul Mateuți: file de istorie”. În acești ani populația a fost impusă să-și schimbe radical modul de viață și gospodărire…

   Țăranii din Mateuți nu doreau să  se înscrie în colhoz, dar au fost impuși prin metode administrative, economice și politice. Tamara Țurcan-Cucu povestea că părinții ei au ascuns căruța în peretele casei, ca să n-o dea în colhoz și a fost scoasă prin 1998, când au demolat casa… Colectivizarea a început în 1947 și s-a încheiat în 1949.

   “O pagină neagră în viața s. Mateuți a fost deportarea celor mai buni gospodari din sat în iulie 1949, afirmă autorii monografiei nominalizate mai sus. Profir Donică, fost secretar al organizației comsomoliste, șef de club își amintea că în noaptea spre 6 iulie s. Mateuți era înconjurat de militari NKVD și nimeni nu avea dreptul să iasă și să intre în localitate. Listele celor care urmau să fie deportați fusese discutate încă prin aprilie  la ședințele Sovietului sătesc. Profir Agheev și ortacii lui i-au inclus în listă pe mai mulți săteni, cu scopul de a supraîmplini planul, ca apoi să fie lăudați de conducerea NKVD a raionului. Un grup de activiști locali în frunte cu președintele Sovietului sătesc Agheev Profir, au fost invitați prin citații la Șoldănești, la casa de cultură, care era înconjurată de mașini, avea ferestrele astupate… Organizatorii adunării le-au spus celor prezenți că e vremea de terminat cu elementele trecutului, căci încurcă la formarea colhozului. Au fost citite listele celor care trebuiau represați. Au fost repartizați câte doi activiști la fiecare mașină, câte un ofițer și doi ostași. .. La ora 4 dimineața toate familiile incluse în liste trebuiau să fie arestate… Ecaterina Țurcan, născută în 1935, povestea: ”În noaptea spre 6 iulie ne-a trezit o bătaie în ușă. Casa era înconjurată de militari. Au intrat în casă și ne-au declarat că suntem deportați. Tata a căzut pierzându-și cunoștința. Cu mama, tata și surorile Nina și Liuba ne-au urcat în mașină. N-am dovedit să luăm ceva cu noi. De mașină s-a apropiat Ion Duminică și ne-a dat o pâine. La gara Șoldănești am fost urcați în vagoane pentru transportarea vitelor. La început ne fierbeau și ne dădeau câte o ciorbă, apoi au început să ne dea conserve. Ne-au adus în regiunea Kurgan.Acolo am locuit în niște bărăci. Peste un timp moldovenii au început să-și construiască case frumoase și aranjate. Am revenit la baștină în 1958, își amintea Ecaterina Țurcan. În total din Mateuți au fost deportați 57 de oameni. Casele și averea celor deportați au fost repartizate colhozului, unor activiști comuniști…“ se menționează în monografie.

În anii ce au urmat după 1956 și până în 1989 au avut loc transformări de ordin politic, economic, social, cultural. Dar sistemul socialist nu și-a schimbat prea mult esența, fiind realizate doar anumite reforme orientate spre dezghețarea psihologică a oamenilor… Toată activitatea satelor era controlată de reprezentanții partidului comunist.

Patru decenii mateuţenii au muncit în colhoz, care în anii 90 ai sec. trecut a dat faliment, terenurile şi averea lui, conform Programului ”Pământ”, fiind repartizate sătenilor. În continuare, o parte s-au asociat în gospodării agricole, alţii îşi lucrează pământul în mod particular. După o perioadă (anii 1970-1990) de relativă dezvoltare social-economică, în următoarele trei decenii satul iarăși se confruntă cu o mulțime de probleme de ordin economic și social, inclusiv exodul masiv al forței de muncă în căutarea unor câștiguri decente. Toate acestea au provocat degradarea situației social-economice și demografice a comunității.

 Biserica – templu al culturii şi revelaţiei sufleteşti

Prima biserică, care ulterior a jucat un rol deosebit în dezvoltarea spirituală a comunităţii, a fost construită în Mateuți la începutul secolului XVII. Conform „Arhivelor Basarabiei”, în a. 1792 dascălul Teofilact l-a învăţat carte pe Zugraf Gherasim Gorjevski, fiul ierului Antonii  Gorjevski din s. Mateuţi. Iar în revista „Trudî Bessarabskoi gubernii” din 1812 se menţionează că în 1793 în s. Mateuţi exista o biserică „construită din lemn şi acoperită cu paie şi lut”. Peste un deceniu la biserica din Mateuți erau deja doi preoți, un diac și un pălămar.

   Ulterior, timp de 49 de ani, paroh al satului a fost Ion Rădvănescu, ginerele preotului Ștefan Florea, pe care l-a înlocuit. Părintele Ion a avut trei feciori născuți în Mateuți și toți trei, absolvind seminarul teologic, au devenit preoți. Anume în timpul când satul era păstorit de preotul Ion Rădvănescu (1878), aici a fost deschisă biserica nouă, construită din piatră.

   În 1893 paroh al bisericii devine Fotii Șoima, din s. Salcia, care se stinge din viață la vârsta de doar 40 de ani, după 8 ani de preoție. Teodor Procopan, transferat la Mateuți din s. Hârtop, județul Soroca a păstorit comunitatea 26 de ani și își doarme somnul de veci în cimitirul din sat.

Sub egida bisericii atunci activa școala din sat, preoții fiind și învățători. Mai mult, anume biserica dirija cu pregătirea cadrelor de intelectuali. Astfel, în 1835, Fiodor Seroțchii, fecior de preot din Mateuți, depune cerere la Arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului Dmitrie să i se permită să meargă la Mănăstirea Saharna pentru a învăța gramatica.

Condicele bisericești  erau un veritabil registru statistic al nașterilor, căsătoriilor, cununiilor, deceselor populației.

Într-un adevărat local de revelație a sufletului, de pocăință și cultură spirituală biserica s-a transformat în perioada dintre Primul și al Doilea Război Mondial, când serviciul divin se oficia în limba română și enoriașii înțelegeau esența Sfintei Scripturi. Mateuţenilor le-a mers și prin faptul că au avut parte de niște preoți de excepție. Un timp, de exemplu, paroh al satului a fost părintele Vladimir Barcari, originar din Olișcani, ginerele altui paroh al satului, părintelui Teodor Procopan, ambii bucurându-se de o autoritate absolută în fața creștinilor.

În martie 1944, odată cu ocuparea satului de către trupele sovietice, preotul Vladimir Barcari cu soţia şi copiii s-a refugiat în România, iar biserica a fost închisă, ca să fie reparată și redeschisă, cu concursul consătenilor Ion Simion Cucu, Grigore Rusu, Ilie Ursachi, Teodor Donică ș.a. în anii 90 ai secolului XX.

 Școala

Un moment important în istoria s. Mateuţi a fost deschiderea la 13 septembrie 1897 a şcolii. Instituţia se afla într-o clădire de piatră. Exista numai o clasă cu trei grupe de elevi, învăţătura se făcea în limba rusă, lucra un singur învăţător. Școala avea un lot mare de pământ, livadă și vie, se creșteau viermi de mătase, era o casă pentru ajutorarea elevilor și pedagogilor. La școală se desfășurau lecții practice de apicultură, pomicultură, viticultură. Manualele erau aduse din Rusia. Părinţii elevilor plăteau pentru învăţătură câte 3 ruble pe an. La 1 decembrie 1903 în şcoală învăţau 52 de elevi (49 de băieţi şi 3 fete), dar au absolvit-o numai 6 băieţi şi 3 fete. Situația aceasta nu s-a schimbat esențial până la unirea Basarabiei cu România în 1918.

   În perioada interbelică școala din Mateuți, corpul didactic au jucat un rol deosebit în trezirea conștiinței naționale a sătenilor. În anii 30 ai sec. XX directori ai școlii au fost dl Rezlețchi, originar din Cinișeuți, apoi Constantin Borcănescu. An de an, grație corpului pedagogic, alcătuit din cadre bine pregătite, profesioniști de forță, mateuțenii au prins gustul de carte, completând ulterior elita intelectuală a Basarabiei cu multe nume sonore, inclusiv Ion Donică, Ion Hâncu, Fiodor Donică, Ion Dascal, Efim Cucu, Andrei Hâncu și mulți alții. În anii 1944-54 în Mateuţi a funcţionat şcoala primară, transformată apoi în şcoală de 7 ani. În 1961 şcoala devine medie incompletă de 8 ani, iar din 1971, când este dată în exploatare o clădire nouă pentru 640 de locuri, instituţia obţine statut de şcoală medie de cultură generală. Următorul deceniu a fost unul de bun augur pentru școală. Populația localității era în creștere continuă. La începutul anilor 80 ai sec. trecut contingentul elevilor ajunsese la 460 de copii, de care aveau grijă 35 de pedagogi.

   Dar la începutul secolului XXI, din punct de vedere demografic, situația în sat începe să degradeze. Din cauza reducerii numărului de elevi în anul 2011, Consiliul Local Mateuți, prin Decizia nr. 07/09 din 14.12.2011, a decis reorganizarea școlii medii în gimnaziu, care în anul curent de studii este frecventat doar de 182 de elevi.

Discipolii școlii pomenesc cu recunoștință numele foștilor directori  Dimitrie Stânga, Vasile Ursachi, Anton Rusu, Vitalie Cârstea, Daniil Melnic, Grigore Plămădeală, Andrei Vacaru, Raisa Mârzenco, profesorilor Vera Țurcan, Minodora Rusu, Ecaterina Vacaru, Anastasia Melnic, Nina Cerempei, Nina Donica, Domnica Ursachi, Maria Severin, Ana Severin, Nina Sereda, Anatolie Chirița, Zinaida Cucu, Profira Ursachi ş.a. 

 Administraţia publică

De-a lungul secolelor satul a avut administrația sa. De regulă, în fruntea localității erau alese persoane cu autoritate, buni gospodari, care se bucurau de stima majorității locuitorilor. Și în toate realizările localității un rol deosebit l-au jucat personalitățile investite cu dreptul și obligațiunea de a administra treburile satului. Autorii monografiei “Satul Mateuți: file de istorie” menționează cu regret că după primul staroste al s. Mateuți, Nicon Ştirbu, nominalizat într-un document al vremii, în analele istoriei s-au păstrat doar numele conducătorilor administrației publice locale de după 1944: Onisim Țurcan, Dumitru Țurcan, Pavel Gafițan, Profir Agheev, Alexandr Abacumov, Gavril Straistă, Alexandru Țurcan, Ion Grabarivschi, Fiodor Decusar, Arhip Ciolpan, Victor Calughin, Boris Crijanovschi, Ion Hâncu, Andrei Vacaru, Ion Galearschi, Afanasie Țurcan, Anatolie Chirița, Ion A.Știrbu, Mihai Mârzencu, Angela Ursachi. Unii dintre aceștia, mai ales din perioada 1944-1970, au exercitat această funcție doar 1-2 ani, alții, mai ales cei care au condus administrația publică locală după independența R. Moldova, au lăsat urme vizibile în viața și istoria baștinei.

În anul aniversării de 470 de ani de la prima atestare documentară a localității, satul Mateuți este administrat de Consiliul Local în componența a nouă persoane: Marcel Ursachi, Mihai Donică, Mihai Donțu, Snejana Sereda, Ala Cazac, Alexandru Straistă, Iurie Severin aleși din partea Blocului ACUM, Lilia Cazac, Oleg Tihon, Diana Donică (PDM), Ion Nicolae (PSRM) și primara Angela Ursachi. În primul său mandat de primară Angela Ursachi a reușit să realizeze mai multe proiecte sociale așteptate de consăteni, cum ar fi reparația capitală și redeschiderea grădiniței de copii, reparația drumurilor, aprovizionarea întregii localități cu apă la robinet ș.a. fapte înalt apreciate de alegători, inclusiv și prin acordarea dreptului de a exercita încă un mandat de primară.

                          Faima baştinei

Satul Mateuţi a dat ţării multe personalităţi marcante. Este vorba de arheologul Ion Hâncu, doctorul habilitat, profesorul universitar Ion Manoli, doctorul habilitat în ştiinţe agricole Ilie Donică, doctorul habilitat în medicină Nicolae Sava, doctorul în filologie Andrei Hâncu, actorul, Maestrul în Arte Valeriu Cazacu, sculptorul Iurie Platon, pictoriţa Liliana Platon, doctorul în ştiinţe biologice Ion Donică, doctorul habilitat în ştiințe fizico-matematice Tudor Donică, medicul-obstetrician Ion Straistă, lectorul superior de la Universitatea Tehnică din Chişinău Dumitru Cucu, magisratul Petru Ursachi, doctorul în ştiințe biologice Ilie Donică, interpreta Sofia Donică, juristul Valeriu Munteanu, omul de afaceri Fiodor Donică, pedagoga Elena Tiron şi mulţi alţii.

   Ion Hâncu (28.07.1931 – 24.05.2003) după şcoala primară din sat şi-a continuat studiile la şcoala de meserii din Rezina, Şcoala de Medicină din Bălţi, Şcoala de Muzică din Chişinău, Şcoala de Agronomie din Saharna, iar în 1951 devine student la Institutul Pedagogic din Chişinău. După facultate îşi continuă studiile la aspirantura Institutului de Cultură Materială din Moscova, după ce se dedică cercetărilor în domeniul arheologiei. Lucrează şef de secţie la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AȘM), profesor şi şef de laborator la Universitatea de Stat din Moldova. Este autorul mai multor lucrări de rezonanţă cum ar fi „Populaţia şi cultura Moldovei în sec. X-XIV”,  „Vestigii strămoşeşti”, „Cine sunt strămoşii moldovenilor”.

Ilie Donică (01.07.1958), absolveşte şcoala medie din sat şi Institutul Agricol din Chişinău. Activează în calitate de cercetător ştiinţific, iar apoi director al Institutului de Cercetări pentru pomicultură al AȘM. Laureat al Premiului Naţional în domeniul ştiinţei, tehnicii şi producţiei. Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România, autor al peste 150 de lucrări ştiinţifice, 5 monografii şi 2 manuale. Decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”.

Andrei Hâncu  (03.07.1929) folclorist, specialist în domeniul istoriei şi teoriei creaţiei populare, doctor în ştiinţe filologice, autor şi coautor al mai multor lucrări, inclusiv „Balada” (1976), „Folclorul obiceiurilor de familie” (1979), „Folclor din părţile codrilor” (1973), „Folclor din nordul Moldovei” (1983) ş.a. Din 1961 este angajat al AŞM, Institutul de Filologie în calitate de cercetător ştiinţific, a realizat numeroase cercetări de teren, înregistrând o cantitate mare de materiale etnofolclorice din toate colţurile Moldovei, a contribuit la formarea fondului etnofolcloric al Arhivei de Folclor a AŞM. A participat activ la elaborarea şi editarea operei „Creaţia populară moldovenească” în 16 volume etc.

Ion Manole (22.06.1942). Îşi face studiile la şcoala medie din Şoldăneşti, Școala Pedagogică din Orhei şi Institutul Pedagogic din Bălţi, unde şi susţine tezele de doctor şi doctor habilitat. A lucrat învăţător, profesor şcolar, asistent la catedra Limba Franceză şi Fonetică la Institutul Pedagogic din Bălţi, lector superior, decan, conferenţiar (docent), colaborator ştiinţific superior, decan al Facultăţii Limbi Străine la aceeaşi instituţie. Din 2006 este decan şi profesor la Universitatea Liberă Internaţională din Chişinău. A publicat peste 80 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 5 monografii şi 2 dicţionare. A făcut stagii profesionale la Paris, Moscova, Kiev, Bucureşti, Lisabona. Vorbeşte limbile rusă, franceză, spaniolă, engleză.

Valeriu Cazacu (18.02.1948), actor, Maestru în Arte. A absolvit Institutul de Arte ”Gavriil Muzicescu”, catedra actor de operă. A activat la Teatrul ”Academicul”, trei decenii este angajat la Teatrul ”Satiricus Ion Luca Caragiale”. A jucat diverse rolul în peste 50 de filme turnate la “Moldova-film”și alte studiouri.

Sofia Donică  (14.11.1961). După școala secundară din sat își continuă studiile la Școala Pedagogică din Călărași. Un timp lucrează metodistă la Secția de Cultură Rezina, apoi absolvește Facultatea Canto la Conservatorul din Chișinău. Este angajată la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău, pentru câțiva ani pleacă în România, apoi revine la Chișinău. În paralel cu activitatea de bază activează în calitate de maestră de concert. A avut turnee în Spania, Olanda, Marea Britanie, Scoția, Italia, Irlanda, Portugalia etc.

Nicolae Sava (28.11.1945), doctor habilitat în medicină, profesor universitar, șeful catedrei Farmacie la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testimițanu” din Chișinău. Autor al peste 140 de lucrări științifico-didactice, inclusiv 2 manuale și 3 monografii. Consultant științific la 12 doctori în medicină.

   Iurie Platon (14.07.1963). În paralel cu studiile medii în satul natal frecventează Școala de Arte Plastice pentru copii din Rezina. Urmează studiile la Școala de Arte Plastice ”Igor Vieru” din Chișinău și Academia de Arte Plastice din Tallin, Estonia. 10 ani lucrează profesor la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. Câțiva ani la rând organizează Tabere internaționale de Sculptură Mică, din 1987 participă cu lucrările sale la toate expozițiile din cadrul Centrului Expozițional ”Constantin Brâncuși”, Chișinău. De asemenea își expune lucrările în Spania, România, Italia, Germania, Argentina. Laureat al mai multor premii naționale în domeniu. Autorul monumentului în memoria victimelor deportărilor regimului comunist (denumit și „Trenul durerii”)instalat în piața din fața Cării Feroviare Chișinău dedicat zecilor de mii de basarabeni deportați în anii 1940–1953 în timpul regimului comunist. Autor al 6 cărți. Cetățean al R. Moldova și Germaniei.

Liliana Platon (1978). Ca și fratele său Iurie Platon, Liliana învață concomitent la școala medie din Mateuți și Școala de Arte Plastice din Rezina, apoi la Școala de Arte Plastice ”Igor Vieru” din Chișinău și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Este profesoară la Universitatea Tehnică a Moldovei. Își expune picturile la diverse expoziții în Chișinău şi România.

Ion Straistă (18.10.1949). După școala din sat învață la Școala de Medicină din Soroca și Institutul de Medicină și Farmacie din Chișinău. Lucrează felcer, apoi medic obstetrician-ginecolog la maternitatea din Bălți. Face aspirantura la Universitatea de Medicină și Farmacie din Chișinău. Participă la lichidarea consecințelor catastrofei nucleare de la Cernobâl. Din 1994 este director al IMSP ”Maternitatea Municipală nr.2” din Chișinău. A publicat 12 lucrări științifice. A asistat câteva mii de nașteri și a efectuat sute de operații obstetrice și ginecologice.

Elena Tiron (04.08.1972). Concomitent cu școala medie din sat absolvă Școala de Muzică din Șoldănești. Își continuă studiile la Colegiul de Muzică și Universitatea Pedagogică „Alecu Russo” din Bălți. Activează în calitate de profesoară de educație muzicală la LT ”Onisifor Ghibu” din Chișinău, a fondat și conduce formația folclorică „Opincuța”.

Dumitru Cucu (31.10.1939). După școala secundară din sat absolvă școala medie din Rezina și Tehnicumul de Mecanizare și Electrificare a Agriculturii din Soroca. Câțiva ani lucrează, își satisface serviciul militar, apoi absolvă Facultatea de Mecanizare a Institutului Agricol din Chișinău. Din 1983 este lector superior la catedra Transport auto a Universității Tehnice din Chișinău. A editat peste 60 de lucrări științifice, materiale metodice.

Petru Ursachi (10.10.1953). După Școala de Medicină din Orhei și serviciul militar absolvă Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Câțiva ani lucrează avocat, apoi – judecător la diferite instanțe din Chișinău, inclusiv și în calitate de președinte al acestora. Începând cu 11 iulie 2014 şi până la 10 aprilie 2018 Petru Ursachi a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie şi preşedinte al Colegiului penal.

Maria Lupașcu (03.03.1936). Absolvă școala medie Rezina și Universitatea de Stat din Moldova. În anii 1966-1977 lucrează în calitate de profesoară, următorii șase ani – metodistă la Secția Raională de Învățământ Rezina; în perioada 1983-1991 – inspectoare la Direcția Învățământ a raionului Rezina. A publicat mai multe cicluri de versuri în presa locală.

Gheorghe Donică (05.05.1941). Studiile medii le face la școlile din Mateuți și Alcedar, cele superioare – la Institutul de Veterinărie din Harcov (Ucraina), unde urmează și  aspirantura. În 1968 susține teza de doctor în științe biologice. Activează un timp la un institut de cercetări științifice de profil, iar apoi – la Facultatea Veterinărie a Universității Agrare din Moldova.

Maria Donică (1931). După școala din sat absolvă Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, iar mai târziu – Conservatorul din Chișinău. Se stabilește cu traiul în Moscova, unde lucrează dictoră la postul de radio internațional al Federației Ruse, emisiunile pentru vorbitorii de limbă română.

 O virtuală casă mare a localității

Satul Mateuți este una din puținele localități din raionul Rezina care se poate lăuda cu o monografie, editată încă în 2007 la editura CUVÂNTUL și care în mare parte a servit drept sursă pentru această publicație jubiliară. Redactora lucrării, Elena Roman, astfel aprecia lucrarea semnată de Ion Știrbu, pe atunci primar al satului, Anton Moraru, doctor habilitat în istorie și Mariana Vartic, tânără cercetătoare, originară tot din Mateuți: ”Fiecare segment istoric în dezvoltarea satului este cercetat în contextul manifestării lui pe o arie mult mai întinsă decât  hotarele comunității date, din această perspectivă monografia prezentând un colosal interes ca sursă și în studierea istoriei raioanelor Rezina, Șoldănești, Camenca.

Aceste file din istoria satului Mateuți vor servi, se prea poate, drept punct de pornire pentru alte studii, mai aprofundate. Important este că ele au adunat între coperte, ca într-o virtuală casă mare, toți trăitorii acestei vetre strămoșești din negura veacurilor și până în ziua de azi, sute, mii de nume, astfel încât fiecare familie poate spune că  își are locul său în aceste pagini”.

 

Pentru conformiatate Tudor Iașcenco. Fotografii de Vasile Şoimaru şi din arhiva redacției

 

 

 

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close