Uncategorized

FOTO// 10 lucruri mai puțin cunoscute despre s. Lalova

La 3 aprilie 2020 se împlinesc 470 de ani de la prima atestare documentară a satelor Lalova și Stodolna. În alte condiții aceasta ar fi fost o sărbătoare pentru comuna noastră. Pandemia de coronavirus ne dictează alte reguli. Pentru ca evenimentul să nu treacă neobservat, am pregătit acest articol, care sper că va încălzi cât de puțin sufletele consătenilor mei, va trezi interesul lor, dar și tuturor celor care sunt pasionați de istoria locală.

  1. Cele mai vechi urme ale vieții omului

Condiţiile naturale prielnice au favorizat popularea teritoriului localităţii încă din perioada paleoliticului superior (40-10 mii de ani în urmă).

Investigând malul drept al Nistrului de la Dubăsari până la Rezina, detaşamentul Institutului de Arheologie din Leningrad a descoperit în 1981 nouă locaţii legate de viaţa omului preistoric, amplasate în preajma localităţilor Marcăuţi, Oxentia, Lalova şi Rezina.

Mai sus de satul Lalova, pe panta abruptă a Nistrului şi pe terasă, într-un strat cultural cu grosimea de 10 cm, aşezat la adâncimea de circa 1 metru de la suprafaţă, au fost descoperite urme de ruguri, produse şi aşchii mici din silex, oase de animale (ren polar). Pe suprafaţa unei terase înalte au fost găsite un nucleu prismatic, două bucăţi de lamă şi trei aşchii din epoca menționată.

Comunele gentilice ale acestei perioade locuiau în sălaşe sezoniere pe terasele râurilor şi în tabere vânătoreşti de scurtă durată pe locuri înalte, de unde era posibil de urmărit împrejurimile. Drept locuinţe erau utilizate atât adăposturile naturale (peşterile), cât şi colibele confecţionate din crengi, oase şi blănuri de animale.

 

  1. Primele așezări umane

În 1952 expediția condusă de arheologa moscovită Tatiana Passek, cercetând ambele maluri ale Nistrului de la Camenca până la Dubăsari, a descoperit peste 50 de situri noi ale civilizației Cucuteni-Tripolie – cea mai veche civilizație europeană, inclusiv aşezarea cucutiană amplasată pe actuala moşie a satului Lalova. După T. Passek, aşezarea respectivă aparţinea etapei a doua, de înflorire a civilizaţiei Cucuteni-Tripolie (circa 4600-3500 î. Hr.) Spre deosebire de alte așezări ale acestei culturi (Solonceni, Echimăuți, Jura, Lopatna etc.), această așezare practic n-a fost cercetată, rămânând în anonimat.

În secolele II-IV d. Hr. pe teritoriile populate de dacii liberi se constituie o nouă cultură arheologică înfloritoare – Cerneahov-Sântana de Mureș. Materialele arheologice colectate demonstrează că în apropierea satului Lalova a existat o localitate aglomerată, aparţinând culturii respective. Pe locul vetrei se găsesc obiecte de uz casnic, în deosebi vase de argilă din perioada romană. Monedele descoperite pe moșia localității, cea mai veche fiind emisă pe vremea împăratului Traian, demonstrează că localnicii întrețineau legături comerciale cu romanii. Localitatea a fost distrusă în timpul invaziei hunilor din anul 376.

 

  1. Vechimea localității

Pentru a determina vechimea unei localități este necesar, înainte de toate, de a scoate în evidență actul în care localitatea respectivă este menționată pentru prima dată. Unele surse indică drept primă atestare documentară a satului Lalova anii 1457, 1528 etc. Datările respective însă nu dispun de suportul documentar necesar.

Primul document istoric concret, sigur, care s-a păstrat până în zilele noastre și care poate fi acceptat, fără rezerve, drept prima atestare documentară a satului Lalova, este actul emis de cancelaria lui Ilieș Voievod la 3 aprilie 1550, prin care domnitorul întărea Tatianei și fratelui ei Tătar un șir de sate, inclusiv Lalova și Stodolna. La rândul lor, beneficiarii acestui act au prezentat în fața Divanului domnesc două documente mai vechi, prin care Ștefan cel Mare întărise satele respective tatălui lor Copcicea, iar Alexandru cel Bun – bunelului lor Șărb cel Bătrân.

Documentele menționate dovedesc că vechimea satului Lalova este mult mai mare decât prima lui atestare documentară. Având circa 600 de ani, el face parte din categoria celor mai vechi localităţi rurale din Republica Moldova.

 

  1. Lalova – centru comercial

În anul 1665 Nicolas Sanson d’ Abbeville editează la Paris harta Cursul Dunării de la Belgrad la Marea Neagră, plasând pe ea și un șir de localități așezate pe Nistru și afluenții lui, inclusiv Tighina, Orhei, Soroca, Țareuca, Lalova, Slobozia-Rașcov și Hotin. Lalova este inclusă, astfel, în rândul celor mai cunoscute localități nistrene din a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Într-o relatare anonimă turcă care descrie campania de la Prut a lui Petru I este pomenit satul „Lalova, unde se ţine bâlci”. Bâlciurile sau iarmaroacele – cea mai evoluată formă de comerț în epoca medievală – se organizau atât în interiorul Moldovei (de obicei la orașe), cât şi la hotarele ei, în vecinătatea statelor cu care Ţara Moldovei întreţinea legături comerciale.

Aşezarea localității în apropiere de marele drum comercial moldovenesc, depărtarea mare de cele mai apropiate oraşe în care se organizau iarmaroace – Orhei şi Soroca, cât și amplasarea ei la o margine a ţării, cu trecătoare peste Nistru, au contribuit la transformarea Lalovei într-un important centru comercial, care: a) deservea o bună parte din localitățile județului Orhei; b) facilita schimbul de mărfuri între cele două maluri ale Nistrului…

 

  1. Primul recensământ al populației.

Campania de la Prut a lui Petru I a pus începutul unui şir de războaie ruso-turce, care au adus multe suferinţe locuitorilor Principatelor Române: operaţiile militare erau duse, de obicei, pe teritoriul Principatelor; populaţia era jefuită, impusă la impozite, diferite dări, munci etc. Doar în cadrul acestei campanii satele Lalova şi Stodolna au fost călcate în picioare de armatele ruse, otomane şi suedeze.

Ocupând din nou Principatele, autoritățile țariste inițiază în 1774 primul recensământ al populației din regiune cu scopul impunerii localnicilor la impozite. Recensământul a înregistrat la Stodolna 34 de case, dintre care 3 pustii, iar la Lalova – 13 case. Pentru comparaţie: aceeaşi catagrafie înregistra la Lopatna 8 case, la Horodişte – 17, la Rezina – 28 etc.

La Lalova au fost supuși la impozite toți cei 13 capi de familie, la Stodolna – 29, fiind scutiți de plata lor preotul Toader și un voluntar în rezervă – Savin Brașovan. Stodolna își avea propria administrație, în frunte cu vornicul Tănasă și vătămanul Nechita, care își exercita autoritatea și asupra satului Lalova. Mulți dintre locuitorii de atunci ai Lalovei și Stodolnei purtau nume de familie răspândite și acum în localitate: Grițco, Iftodi, Teterea, Zlatan, Laur, Isac, Sârbu etc.

 

  1. Portul Lalova

După 1812 Basarabia devine o colonie internă a Imperiului Rus, furnizoare de materie primă agricolă pentru piața sa internă și externă. Nordul și, parțial, centrul Basarabiei erau specializate în producerea grânelor pentru export. Datorită dezvoltării slabe a reţelei de căi ferate şi a drumurilor impracticabile, un rol important în transportarea cerealelor basarabene îl juca transportul fluvial.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea creşte rolul portului Lalova (alături de Movilău şi Soroca) în exportul de cereale al Basarabiei. Aici, la Lalova, se încărcau pe corăbii, pentru a fi transportate spre Odesa, cerealele din partea de sud a judeţului Soroca şi partea de nord a judeţului Orhei. În 1902, de exemplu, pe 137 corăbii, la Lalova au fost încărcate 1.126.030 puduri de cereale, ceea ce a constituit circa 18% din exportul de cereale al portului internațional Odesa. În același an la Lalova au sosit și au fost descărcate 14 plute cu lemn din Bucovina.

În preajma portului erau amplasate: depozitele de cereale ale Căilor Ferate de Sud-Vest, două depozite particulare de cereale, trei depozite de cherestea, magazine cu mărfuri necesare în viaţa cotidiană.

 

  1. Livada industrială a moșierului Nicolae Cecherul-Cuș.

O altă ramură a agriculturii basarabene orientată spre export era pomicultura. Una dintre cele mai roditoare regiuni pomicole, supranumită „California Europei”, era cea din valea Nistrului. O adevărată „perlă” a acestei „Californii” era livada industrială a moşierului Nicolae Cecherul-Cuş din Stodolna.

Plantată pe parcursul a câţiva ani, începând cu 1897, pe o suprafaţă de 16,2 desetine, livada număra 3230 de pomi, inclusiv: meri – 52,8%, prăsazi – 21,5 %, pruni – 14,4 %, nuci – 4,5 %, cireşi şi caiși – câte 2,3 %, piersici – 1,5 %, gutui – 0,7%.  Predominau soiurile târzii de mere, prăsade, prune, destinate pentru vânzare în capitală şi în marile centre ale Occidentului: Varşovia, Lodz, Riga, Revel etc.

Productivitatea înaltă a livezii era asigurată prin fertilizarea permanentă a solului cu îngrăşăminte organice și irigarea livezii: apa era pompată din fântâna săpată pe malul Nistrului, cu ajutorul pompei „California”, într-un recipient cu volumul de 5 tone, instalat pe un turn cu înălţimea de 15 metri, din care era repartizată, prin ţevi, la rădăcina fiecărui pom. Pentru protejarea livezii de vânturile reci au fost plantate nouă fâşii forestiere. Îngrijirea unei desetine de livadă costa în medie 122,3 ruble, venitul obţinut constituind 386,9 ruble.

 

  1. Gospodăria-etalon a moșierului Fezi

De faimă în întreaga Basarabie se bucura de asemenea gospodăria-etalon a proprietarului moşiei Cobâleni Vladimir Fezi. În această gospodărie veneau adesea în excursie, împreună cu profesorii, pentru a învăţa cum se face agricultură de performanţă, elevii Şcolii de Agronomie din Cucuruzeni.

Gospodăria era specializată în producția de lactate. Ferma număra peste 50 de vaci de rasa „Iaroslav”, „Vilstermarş” şi „Simmental”, întreţinute într-un staul larg, bine ilumunat şi ventilat. Lăptăria era asigurată cu apă de izvor, fiind amenajată conform tuturor rigorilor ştiinţei. Pentru vânzare se producea în temei unt şi brânză, care erau mult mai uşor şi ieftin de transportat. Frişca era transformată în unt cu ajutorul unui separator importat din Germania. Untul era comercializat în Chişinău, la preţul de 12-18 ruble pentru un pud.

În agricultură, care juca un rol auxiliar, era utilizat asolamentul trienal, băligarul fiind utilizat în calitate de îngrăşământ. Erau cultivate culturi furajere: sfeclă, trifoi, lucernă etc. Peste 20 de desetine erau plantate cu vie de soiuri franceze. Gospodăria vindea pe piaţă: vin, botoşi, seminţe de culturi furajere etc.

  1. La frontiera civilizațiilor.

După Marea Unire de la 1918 a fost restabilită frontiera voievodală pe Nistru, pentru paza ei fiind înfiinţate, la Lalova și Stodolna, 4 pichete de grăniceri. Sovieticii, nemulțumiți, recurg la numeroase acțiuni subversive: în 1919, la Stodolna a fost rănită cu un foc de armă tras de pe malul stâng Maria Rotaru; în 1924 doi grăniceri români au fost atacaţi cu focuri între satele Stodolna şi Lopatna etc.

Statul român a depus eforturi susținute pentru a asigura basarabenilor un trai liniștit și prosper. Proclamarea dreptului de vot universal a dat posibilitate basarabenilor să se includă în viața politică (Nicolae Cecherul-Cuș este ales senator în Parlamentul României). În 1922, autoritățile române au împroprietărit 167 de țărani din Lalova cu 443 ha de pământ și pe 84 de nevoiași din Stodolna – cu  172 ha.

În locul școlilor de o clasă, cu predare în limba rusă, au fost deschise școli primare de 4 clase, cu predare în limba română. În biserici a fost restabilit serviciul divin în limba română; la Stodolna și-a început activitatea căminul de cultură al Fundației Culturale Regale „Principele Carol”…

 

  1. „Deceniul negru” în istoria localității

Reanexarea Basarabiei la URSS a pus începutul unui șir de nenorociri, care s-au ținut lanț timp de un deceniu (1940-1949), afectând grav viața locuitorilor acestui plai, inclusiv a celor din satele Lalova și Stodolna:

Deportările. Doar în timpul valurilor masive de deportări din 1941 și 1949 din Lalova și Stodolna au fost strămutate în regiunile îndepărtate ale URSS 35 de persoane. Dar au fost deportări și între aceste valuri, pradă cărora au căzut Ion Ghilaș din Stodolna, Silvestru Teterea și Isac Ceban din Lalova etc.

Războiul. Localitățile susnumite au avut de suferit în urma operațiilor militare atât în 1941, cât și în 1944; pe câmpurile de luptă au căzut, după date incomplete, 33 de consăteni, inclusiv tânărul cercetaș din Stodolna Vasilică Ghilaș, dat de mareșalul Ion Antonescu drept exemplu pentru întreaga armată română.

Foametea. Cumplita foamete din 1946-1947 a secerat, conform datelor oficiale, viața a 75 de locuitori ai satelor Lalova și Stodolna. Supraviețuitorii acestui calvar afirmă însă, că numărul celor morți de foame a fost mult mai mare, atingând 30-40% din locuitorii acestor sate.

Ion Grițcu, profesor de istorie

 

 

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close