
Pe parcursul săptămânii trecute pompierii din Telenești au avut 30 intervenții în teritoriu, în cadrul cărora au fost implicată unitaea militarizată din centrul rational, cât și cele patru unități de profil din satele raionului.
După cum ne-a relatat Ion Veșcă, șeful SSE Telenești, între cele mai grave a fost incendierea premeditată a unui tractor MTZ-82 și a unei autodubițe ”Mercedes” în gospodăria unei fermier de la Codru-Nou, incendiul de la o fermă de păsări de la Suhuluceni.
”Dacă automobilul de la Codru-Nou a ars în totaliatte, apoi tarctorul am reușit să-l salvăm parțial, la fel și ferma – s-au sufocat doat circa 100 pui din cele câteva zeci de mii, totodată a rămas neatinsă de flăcări încăperea în care se aflau porcinele gospodarului”, a remarcat șeful SSE.
Cele mai multe episoade au fost legate de incendierea vegetației uscate.
Ion Cernei