Social

Data pretestărilor pentru absolvenți, stabilită. Vezi când și cum se vor desfășura

Ministerul Educației a aprobat orarul desfășurării testării candidaților la examenele naționale de absolvire, sesiunea 2020. Astfel, în perioada 30 martie – 10 aprilie 2020, elevii claselor a 9-a și a 12-a vor avea posibilitatea să rezolve teste similare cu modelele prevăzute de programele de examen, cu respectarea regimului de autoizolare.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, citat de unimedia.info, candidaților le va fi asigurat accesul la conținutul testelor în format electronic, în conformitate cu Instrucțiunile specifice privind modalitatea de testare.

Ce ține de procesul de evaluare, elevii vor rezolva independent testarea, iar ulterior o vor expedia pentru verificare profesorilor.

„Testele și baremele de corectare vor fi puse la dispoziția elevilor prin intermediul mijloacelor de transmitere a informației la distanță, în fiecare zi de desfășurare a testării, conform orarului stabilit (orarul poate fi accesat aici). Elevii urmează să rezolve independent și responsabil subiectele propuse, apoi să le transmită profesorilor pentru verificare”, mai scrie în comunicat.

Proba respectivă are drept scop determinarea gradului de pregătire a candidaților pentru examenele naționale.În rezultat profesorul va identifica necesitățile elevilor în vederea ajustării procesului de pregătire pentru promovarea cu succes a examenelor. De menționat că elevii nu vor primi note.

orar / Sursa:MECC

Astăzi, în contextul măsurilor întreprinse de autorități pentru a preveni răspândirea epidemiei virusului Covid-19 în țară, Ministerul Educației, a anunțat prelungirea suspendării procesului educaţional în cadrul instituţiilor publice şi private, de educaţie timpurie, instituţiilor de învăţământ primar, secundar, profesional tehnic, superior, de învăţământ extraşcolar şi de învăţământ special pe întreg teritoriul ţării, pe toată durata stării de urgență, care se încheie pe 15 mai.

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker