SocialȘoldănești

Trei zile în Italia, două săptămâni – acasă. O profesoară din raionul Șoldănești următaorele două săptămâni le va petrece izolată la domiciliu

O profesoară din raionul Șoldănești următaorele două săptămâni le va petrece izolată la domiciliu. Asta ar fi măsura de protecție urmare a călătoriei dânsei în Italia. Chiar dacă persoana respectivă a fost peste hotare doar câteva zile, menționează impultstv.com

Așa cum nimeni nu ar fi avertizat-o că ar putea fi afectată de coronavirus și, respectiv, se cuvine să fie izolată, de îndată cum a ajuns acasă, profesoara s-a prezentat  la ore. Nici chiar administrația școlii nu a reacționat respectiv în situația creată. Doar după ce un grup de părinți a bătut alarma, adresându-se la redacție, profesoara și-a luat concediu din cont propriu și va sta acasă.

Solicitat de redacție să comenteze cazul respectiv, Vadim Grosu, responsabil la Centrul de sănătate publică (raionul Șoldănești), ne-a comunicat că nu este la curent cu cele întâmplate dat fiind că la instituția pe care o reprezintă nu ar fi parvenit nicio informație de la serviciile abilitate cu drepturile corespunzătoare. Sursa citată a ținut să precizeze că, actualmente, ei monitorizează șase persoane din raion, revenite la baștină în același avion cu femeia afectată de coronavirus și tratată la spitalul clinic republican, despre care s-a vorbit zilele trecute.

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close