SocialȘoldănești

Șoldănești : Pretinsul polițist care a bătut victima cu ciocanul a primit 12 ani de închisoare

Un bărbat care a pretins că era polițist și a comis un atac tâlhăresc în orașul Șoldănești, în noaptea din 9 noiembrie 2017, a fost condamnat la 12 ani închisoare, menționează jurnal.md

PCCOCS informează printr-un comunicat de presă că individul a pătruns în locuința unei familii cu copil nou-născut, împreună cu alți patru membri ai grupului criminal organizat din care făcea parte, cu speranța să-și însușească banii donați de invitații familiei la sărbătorirea cumetriei.

În acest scop, membrii grupului au tăbărât asupra capului familiei, îmbrăcați în uniforme de polițiști, înarmați și cu cagule pe cap. Aceștia nu au prezentat legitimații de polițiști, dar au declarat că desfășoară o operațiune antidrog, iar victima ar fi deținut substanțe narcotice cu scop de vânzare.

În baza acestui motiv inventat, așa-zișii „polițiști” i-au cerut suma de 5.000 de euro pentru soluționarea problemei. Însă, atunci când victima le-a declarat că nu deține așa o sumă de bani, aceștia i-au legat mâinile, i-au aplicat lipici pe gură și l-au bătut cu ciocanul.

Ca reacție la constrângerea la care a fost supusă victima, familia a cedat banii colectați la evenimentul de familie, precum și telefoanele mobile, ceea ce le-a cauzat un prejudiciu total de circa 48.000 de lei.

În privința altui membru al grupului criminal organizat, la solicitarea procurorilor, acesta a fost condamnat pe 7 august 2019, la pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de 9 ani și 6 luni, după ce și-a recunoscut vina, iar cauza i-a fost judecată în procedură simplificată.

Prin sentința din această săptămână, la solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost condamnat cel de-al doilea membru al grupului criminal originar din raionul Florești, cu vârsta de 30 de ani, care rămâne în stare de arest din primăvara lui 2019, până la rămânerea definitivă a sentinței. La această etapă, alți trei membri ai grupului criminal au fost anunțați în căutare.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker