EvenimenteSocial

VIDEO// Șef la Institutul de Medicină Urgentă: „Rezervele de aparate de ventilare sunt epuizate”

R. Moldova nu dispune de aparate de ventilare suficiente, pentru a face față pandemiei de coronavirus și ar putea fi procurate niște aparate ieftine, dar care se defectează rapid și nu sunt foarte eficiente. Asta în condițiile în care, în acest moment, stocul de producție al aparatelor calitative este limitat și doar câteva țări sunt capabile să asigure producția acestora. Cel puțin asta spune un profesor de anestezie la Universitatea de Stat și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, Adrian Belîi, , șef de departament de Anestezie și Terapie Intensivă la Institutul de Medicină Urgentă, care a înregistrat un video pe canalul de Youtube. 

„Nici cele mai bogate țări nu au resursele necesare pentru a face față acestei epidemii, iar Moldova cu atât mai mult nu le are. Leziunile pe care le produce virusul fac ca plămânul să devină rigid și schimbul de gaze prin plămân este dificil. În cazul dat e nevoie de aparate foarte performante, care pot modela așa o biomecanică încât plămânul să nu primească daune suplimentare de la ventilarea artificială și pacientul să poată fi ventilat în timp îndelungat”, spune doctorul.

Potrivit lui Adrian Belîi, perioada de ventilare la astfel de pacienți este cuprinsă între 14 și 21 de zile.

„Aparatele trebuie să fie bune, pentru că în caz contrar ele aduc complicații. Specificațiile tehnice eu le-am transmis la Ministerul Sănătății. Din sursele pe care noi le cunoaștem, rezervele de aparate sunt epuizate. Capacitatea lor de producție este limitată. Eu presupun că vor fi achiziționate acele aparate care sunt disponibile pe piață, fie acelea care doar suflă aer în plămâni și de obicei sunt aparate de producție rusească, dar se strică repede și sunt ieftine. Posibil să fie disponibile, pentru că nimeni în lume nu le cumpără. Puține țări pot produce aparate bune. Noi nu avem cum să producem propriile aparate”, a explicat doctorul Adrian Belîi.

Mai mult, șeful de departament la Institutul de Medicină Urgentă Adrian Belîi a explicat, care e motoda corectă de a ne spăla pe mâini, astfel încât să prevenim infectarea cu coronavirus.

„Dacă pur și simplu dai cu spirt mâinele, asta nu dezinfectează. Trebuie (n.r. ca procesul să dureze) minim 30 de secunde cu soluția dezinfectantă, care trebuie să aibă minim 75 la sută de alcool. Mișcarea trebuie să fie între degete, după care degetul mare și după aceea vârful degetelor pe palmă, astfel încât să asigurăm o prelucrare corectă a mâinilor”, a mai explicat Adrian Belîi..

La 19 martie, în R. Moldova sunt confirmate 36 de cazuri de infecție cu COVID -19. Trei pacienți se află în stare gravă, iar singura paciență internată la Spitalul Republican așteaptă rezultatele celui de-al doilea test pentru a fi confirmată însănătoșirea și a fi externată, a informat ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursa: deschide.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close