Investigații

VIDEO// Fiul procurorului-șef al capitalei, milionar prin împrumuturi nerambursate și promisiuni neonorate

Pavel Șaptefraț, unul dintre fiii procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău, a împrumutat, fără a întoarce, zeci de mii de euro, dolari și lei moldovenești. Tot el a cerut și a primit bani după ce a promis că va obține Green Card, viză pentru SUA sau alte facilități mai multor persoane pe care s-a oferit să le ajute, făcând referire, inclusiv, la relațiile pe care le are.

Unii dintre cei care i-au dat bani fiului procurorului au depus cereri în judecată și la procuratură. Dacă instanța a eliberat mai multe ordonanțe de încasare a banilor de la Pavel Șaptefraț, procurorii care au examinat plângerile nu au descoperit elemente penale în acțiunile fiului colegului lor. Decizia a fost luată, deși acesta nici măcar nu a fost audiat.

O parte dintre persoanele cărora Pavel Șaptefraț le datorează zeci de mii de euro se tem să vorbească, făcând referire la funcția deținută de tatăl acestuia.

Cristina Lăcătuș avea un vis: să ajungă în SUA, acolo unde era prietenul ei. Pentru ca visul ei să devină realitate, a ajuns să-l cunoască pe Pavel Șaptefraț, pe atunci un tânăr sub 30 de ani, care se lăuda tuturor că are relații în Procuratură și chiar în Parlament și poate „influența rezolvarea diferitor genuri de probleme”, așa cum povestesc cei care l-au cunoscut.

Cristina Lăcătuș

Inițial, Pavel a cerut și a primit 6 mii de euro

Pentru a ajunge legal în SUA, Cristina s-a întâlnit cu Pavel Șaptefraț, prima dată, în iulie 2015. Un cunoscut, Nicolae, i-a dat datele de contact ale acestuia. La întâlnire, Pavel i-a spus că o poate ajuta să obțină viză și, ulterior, Green Cardul (Cartea Verde), un document care permite traiul pe teritoriul SUA. Pentru acest serviciu a cerut, inițial, 6 mii de euro. Primii bani, 2980 de euro, i-au fost oferiți pe 22 iulie 2015. Cei doi au semnat o recipisă care confirma primirea banilor. În august 2015, Cristina i-a mai dat lui Pavel încă 5 mii de euro. Banii urmau să acopere suma cerută inițial de Pavel, cei 6 mii de euro, dar și așa numita „taxă de frontieră”, după cum Pavel îi zicea Cristinei.

Pavel Șaptefraț

În septembrie, același an, Pavel a cerut și primit de la Cristina încă 6500 de dolari. Atunci fiul procurorului i-a zis Cristinei că recipisa pentru această sumă o vor scrie mai târziu, iar banii vor fi folosiți pentru a-i deschide prietenului ei, care se afla ilegal în SUA, viză pentru 10 ani și pentru contract de muncă. În acea perioadă, Cristina a început să-și pună întrebări. În discuțiile cu Pavel l-a întrebat dacă procedura este legală și dacă va avea succes. „Totul e corect și 90% măsură legală, în afară de contractul de muncă cu dată inversă”, i-a răspuns fiul procurorului. Majoritatea discuțiilor au fost documentate, inclusiv înregistrate audio de către Cristina și prietenul ei.

Mai târziu solicitările s-au intensificat

Solicitările lui Pavel au continuat. Ulterior, acesta a cerut 6100 de dolari pentru „o amendă pe care prietenul ei urma s-o plătească, sub pretextul că ar fi pierdut pașaportul cu tot cu viză”, fiul procurorului precizând că îi va face un alt pașaport unde va fi aplicată viza pentru 10 ani.

Astfel, în septembrie 2015, Pavel a primit prin transfer încă 8600 de dolari. Când a fost întrebat unde se duc banii, Pavel i-a răspuns nervos, cu reproșuri: „Aceștia care-s la mine îs pentru contract și viză din 2011, pentru 10 ani. 2500 trebuie de plătit pentru lucru, la urmă, ca mulțumire. 6100 îs pentru amenda de care am vorbit…”.

În aceeași perioadă, Pavel le tot spunea că au apărut mai multe probleme la vama americană și că se cer „mai mulți bani pentru servicii”. Concomitent, i-a trimis Cristinei câteva foi despre care spunea că ar fi răspunsul Ambasadei SUA în legătură cu Green Cardul și că a rămas foarte puțin până la final: trebuia doar de… achitat „taxe pentru ambasadă și comisia medicală”.

Tot atunci susținea că ar fi ajuns la o înțelegere cu vama americană și a cerut încă 6300 de dolari pentru a „rezolva problema”. În octombrie 2015, Cristina a „achitat”, prin intermediul lui Pavel, taxele pentru Green Card: 1399 de dolari pentru serviciile companiei americane, 1200 de lei – serviciul medical, 330 de dolari – taxa pentru „Diversity Visa Lottery” și 165 de dolari – taxa de emigrare.

„Am semnat o foaie că dau acești bani. Foaia a luat-o Pavel, ca să o ducă la ambasadă drept dovadă că am achitat”, povestește Cristina. Înainte de asta, i-a dat lui Pavel încă 3 mii de lei „pentru o caracteristică de la poliție, precum că nu are probleme cu legea”.

Trendul s-a păstrat: fiul procurorului cerea, iar familia dădea

În decembrie al aceluiași an, Pavel a anunțat-o pe Cristina că ar putea lua cu ea, în SUA, și o rudă apropiată, respectiv pe fratele ei. Pentru că aceasta a acceptat, i-a mai dat lui Pavel 2160 de dolari, „taxe pentru ambasadă și comisia medicală”.

În ianuarie 2016, Pavel a cerut și a primit încă 2800 de dolari pentru „a perfecta pașaportul cu dată inversă”, pe motiv că și viza data din 2014. Ulterior, Pavel cere încă 2800 de dolari „cu împrumut”, spunând că-i va restitui în martie. „Această datorie nu am văzut-o nici până acum”, relatează Cristina.

În februarie 2016, Pavel a mai cerut și primit, prin transfer, încă 2750 de euro pentru „a merge în Germania să se clarifice acolo cu vama” prin care a trecut prietenul ei când a zburat în SUA.

Acolo, a primit, tot prin transfer, încă 3350 de euro pentru a plăti altă amendă. Deși plini de neîncredere, cei doi tineri păreau că văd finalul istoriei, iar visul Cristinei de a ajunge în SUA părea aproape realizat.

Într-o zi, fiul procurorului le-a propus o nouă afacere – apartamente ieftine

Cu timpul, relațiile dintre cele două părți treceau la următorul nivel. Într-o zi, Pavel i-a spus Cristinei și prietenului ei că are posibilitatea să-i ajute să cumpere apartamente în Chișinău cu 542 de lei (!) pentru un metru pătrat și o taxă în primărie care se calcula în funcție de numărul de consilieri – 17 consilieri urmând să beneficieze de câte 5500 de lei, iar în total 93,5 mii de lei.

Pavel le spunea că este un program prin intermediul căruia cei defavorizați pot procura apartamente la preț redus. Prin urmare, pentru că l-au crezut, în martie 2016 Pavel mai primea încă 5100 de dolari. Ulterior, trei rude apropiate sunt convinse să intre în joc și să „cumpere” apartamente „la preț avantajos”.

În iulie 2016, pe când Cristina și familia ei îi tot dădeau bani lui Pavel, acesta îi trimite pe Viber un link de la o știre, lăudându-se că tatăl său, Ștefan Șaptefraț, este numit adjunct la Procuratura Anticorupție.

În noiembrie 2016, Pavel Șaptefraț i-a trimis Cristinei un document despre care spunea că ar confirma repartizarea apartamentului pe numele prietenului ei. Un asemenea act însă NU există în realitate.

În paralel, pentru diferite formalități, a mai cerut și primit de la Cristina și familia ei alte peste 10 mii de dolari. „O parte din bani îi dădeam prin intermediul șoferului său, Nicolae”, își amintește Cristina. În februarie 2017, Pavel i-a zis Cristinei că la Ambasada SUA din Moldova e rând mare, iar pentru a trece interviul pentru viza de emigrare Pavel trebuia să plece la Viena ca să facă programarea. A trimis atunci și unele fotografii pentru a confirma că se afla în capitala Austriei.

După doi ani s-au adunat aproape 2 milioane de lei

Perioada de înțelegere dintre Pavel Șaptefraț, Cristina Lăcătuș și anturajul ei se apropia însă de final. În timp ce Pavel se afla la Viena, Cristina l-a întrebat în baza cărui document el îi va face programarea. Acesta i-a răspuns că programarea se face în baza unei procuri care, de fapt, era expirată încă în 2016. Atunci, povestește Cristina, a înțeles cu certitudine că a fost mințită și a cerut să i se returneze toți banii.

După mai multe discuții și promisiuni, Pavel a acceptat să întoarcă banii primiți pentru apartamente și actele pentru SUA: aproximativ 51 de mii de dolari, 41 de mii de euro și 69 de mii de lei. În martie 2017, Pavel confirma, într-o înregistrare audio, veridicitatea acestor sume și promitea să restituie banii. Ultima promisiune datează din decembrie 2017. Ulterior, a dispărut și el, și promisiunile sale. „El ne spunea că banii nu-s la el, că au fost dați diferitor persoane și ne cerea să tot așteptăm”, povestește Cristina Lăcătuș.

Procurorul Ștefan Șaptefraț și Elena Cobzac, împreună cu Pavel Șaptefraț

În decembrie 2017 istoria ajunge la Procuratură

Istoria nu are însă un final (fericit) nici astăzi. În decembrie 2017, după lungi așteptări, Cristina a apelat la un avocat, iar la scurt timp i-a scris procurorului Ștefan Șaptefraț, tatăl lui Pavel. Spera că acesta, după ce va afla, se va implica și vor ajunge la o înțelegere amiabilă. Nu a fost să fie.

Sesizarea trimisă șefului Procuraturii mun. Chișinău a rămas fără răspuns. Aceasta a fost direcționată către Procuratura Generală (PG), iar de acolo a ajuns la Procuratura Anticorupție (PA). La scurt timp, Cristina a fost contactată de procurorul Lilian Rudei, iar peste câteva zile, împreună cu avocatul său, a fost la audieri. Procurorul i-a spus că o vor anunța despre rezultatele investigației. La sfârșit de ianuarie 2018, Cristina a plecat din Moldova, dar l-a lăsat pe avocatul său să se ocupe de caz. Nici el, nici ea, însă, nu au fost informați despre soarta plângerii depuse.

În vara anului 2019, Cristina a revenit în R. Moldova, iar în august a depus o cerere, inclusiv în adresa PG, cerând informații despre soarta plângerii din decembrie 2017. După aceste demersuri a aflat că, de fapt, încă în februarie 2018, prin ordonanța procurorului Lilian Rudei, s-a dispus refuzul începerii urmăririi penale, iar ea ar fi fost informată imediat despre aceasta. A primit și copia ordonanței în care procurorul Lilian Rudei argumenta motivele din care a dispus neînceperea urmăririi penale. Deși procurorul constata că Pavel Șaptefraț a primit aproximativ 40 de mii de euro, 53 de mii de USD și 70 de mii de lei pentru viza pe 10 ani în SUA, Green Card și cinci apartamente în Chișinău, în ordonanță se menționa că Pavel Șaptefraț nu a avut intenția de a sustrage acești bani.

Procurorii constată că în acțiunile lui Pavel nu există elemente penale

„După dobândirea sumelor bănești indicate de către petentă, Pavel ținea în continuare legătura cu ultima, încercând, prin diferite metode, să o ajute atât cu dobândirea Green Cardului, cât îi și oferea consultații, nefiind prezent scopul de cupiditate față de mijloacele financiare transmise. Banii au fost utilizați pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de Pavel Șaptefraț, însă din motive independente de voința ultimului nu a fost posibilă dobândirea Green Cardului. Pavel Șaptefraț și-a asumat obligația de a întoarce banii luați de la petentă, fără a se eschiva de la îndeplinirea obligațiilor”, se precizează în ordonanța de neîncepere a urmăririi penale.

O argumentare similară a fost oferită și în cazul banilor luați pentru cele cinci apartamente. „Acțiunile lui Pavel Șaptefraț manifestate față de Cristina Lăcătuș nu sunt însoțite de intenția infracțională de sustragere a mijloacelor financiare”. În ordonanță procurorul nu a pus în discuție legalitatea serviciilor pe care și le-a asumat Pavel Șaptefraț. Or, Green Cardul sau viza pentru SUA sunt servicii care NU pot fi cumpărate în urma unei proceduri legale. Totodată, acesta a luat decizia de a nu începe urmărirea penală pe numele fiului procurorului, Ștefan Șaptefraț, fără măcar să-l audieze pe fiul colegului său.

În septembrie 2019, Cristina a depus o nouă plângere, cerând anularea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale. În octombrie 2019, printr-un răspuns semnat de Octavian Iachimovschi, care deținea la acel moment funcția de adjunct interimar al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, Cristina era anunțată că plângerea sa a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. „Se denotă faptul că litigiul iscat între persoanele nominalizate este de ordin civil”, concluziona procurorul Iachimovschi. Ulterior, prin intermediul avocatului, Cristina a atacat ordonanța în instanța de judecată. Procesul încă nu are o finalitate.

Cristina și familia ei nu sunt singurele victime

Cazul Cristinei Lăcătuș nu este unul singular. Victor, un alt cetățean al R. Moldova stabilit în SUA, susține că i-a oferit lui Pavel Șaptefraț, în două tranșe, aproximativ 7 mii de euro pentru ca prietena sa, aflată atunci în R. Moldova, să obțină, de asemenea, Green Cardul. Exact ca și în celelalte cazuri, banii nu au fost rambursați.

Ruslan, un agricultor din Criuleni, l-a cunoscut pe Pavel Șaptefraț prin intermediul unei cunoștințe comune. Acesta îi propunea să cumpere motorină la un preț sub cel de piață. De câteva ori afacerea a mers. Până într-o zi, când Pavel i-a cerut un avans de 3 mii de euro, iar ulterior, alte 2 mii de euro. Apoi a dispărut.

„Cumpăram motorină de la el. După un timp, a zis să-i dau o sumă de bani, că pe urmă o să-mi dea motorină. După asta a dispărut și nu știu unde-i. I-am dat 5 mii de euro și acum nu mai răspunde la telefon. Am fost să depun plângere, dar după cum am înțeles acolo, tatăl lui e procurorul Șaptefraț. El a început să-mi spună că tata e așa, că nu știu ce și nu știu cum. La urmă, nici nu-mi răspundea la telefon. Vorbeam prin mesaje. Îmi spunea că o să fie bine”, povestește bărbatul. Acum Ruslan nici măcar nu-l mai poate telefona. Numărul lui Pavel Șaptefraț a fost atribuit altei persoane, iar acesta e de negăsit.

La Judecătoria Chișinău au fost 11 litigii în 6 ani. Suma — 50 de mii de euro

ZdG a constatat că, în ultimii șase ani, doar la Judecătoria Chișinău au existat nu mai puțin de 11 litigii în care alte șase persoane fizice și trei companii financiare au cerut și și-au confirmat dreptul de a primi de la Pavel Șaptefraț aproximativ 50 de mii de euro, echivalentul a aproximativ 1 milion de lei. Deși în majoritatea litigiilor există titluri executorii, acestea nu au fost executate.

Printre cei care i-au împrumutat bani fiului procurorului-șef al capitalei se numără și activistul civic Andrei Donică, actualul primar al comunei Condrița. „A fost acum 4-5 ani. Din lipsă de timp, nu am avut când să mă ocup de caz. Banii nu i-am primit”, explică Donică. Un alt caz, aceeași situație. „Există o asemenea datorie. Există și un titlu executoriu, dar nu a fost executat. Nu am primit încă banii”, explică Ion Popa, cel căruia Pavel Șaptefraț îi datorează aproximativ 11 mii de euro.

Unele persoane însă nu doresc să discute despre aceste litigii, în timp ce altele, cu jumătate de voce, afirmă că se tem de consecințe, amintindu-ne că tatăl lui Pavel este procuror-șef al capitalei. „Ce fel de relații am avut cu Pavel Șaptefraț eu nu aș vrea să le răspândesc”, ne-a mărturisit Roman Nicolaev, cel căruia, în octombrie 2016, instanța a dispus să-i fie rambursată suma de 8500 de euro de către Pavel Șaptefraț.

„Nici nu știu cum să vă spun, că mi-a rambursat sau nu banii. Știți bine cine este tatăl lui. Nu vreau să am probleme”, ne-a transmis un bărbat din Chișinău căruia Pavel Șaptefraț îi datorează, conform ordonanțelor judecătorești, peste 10 mii de euro.

Iar Pavel nu mai poate fi găsit. După lungi insistențe ne-a telefonat

Pavel Șaptefraț este unul dintre fiii procurorului de Chișinău, Ștefan Șaptefraț. În toate litigiile, dar și în actele sale de identitate, Pavel are viza de reședință în casa familiei Șaptefraț din Tohatin, imobil indicat anterior de procuror în declarațiile sale de avere și interese personale. L-am căutat pe acesta atât la domiciliu, cât și la numărul de telefon la care comunica cu persoanele de la care lua banii. Acasă nu ne-a deschis nimeni, în timp ce vecinii spun că nu l-au văzut demult pe Pavel la această adresă. Telefonul mobil al acestuia, din acea perioadă, a fost atribuit altei persoane.

L-am găsit pe Pavel doar după ce l-am telefonat pe fratele său, care activează în calitate de procuror în Procuratura Ialoveni, și l-am rugat să-i transmită numărul de telefon la care să fim apelați. La scurt timp, Pavel a telefonat de pe un număr românesc și a încercat să ne convingă că subiectul este irelevant, că tatăl său nu are nicio implicare și că, deși are datorii pe care le recunoaște „parțial”, le va rambursa, pentru că acum lucrează, fiind în străinătate.

S-a apărat: „Doar niște idioți și niște oameni ratați pot spune așa ceva”

„Sunt niște chestii personale, în care eu mă gândesc că nu trebuie să vă implicați. Dvs. nu știți toate lucrurile care sunt, de fapt. Voi vedeți doar ce vi se spune, latura care vi s-a descris. Latura care e reală, credeți-mă, este cu totul alta. Dacă credeți că din partea mea au fost făcute careva acțiuni ilegale, eu vă spun că astea-s doar aberații. Sunt doar relații juridice civile. Atât. Eu sunt plecat peste hotare. Lucrez. Încetișor la toți o să întorc. Asta e obligația mea și eu o știu. Ceea ce vi se spune vouă, pe mine nu mă interesează. Cu gura lumii n-ai să te pui. Din partea mea eu mai am o rugăminte: nu deranjați membrii familiei… Dacă sunt hotărâri de judecată, eu am să întorc”, a spus Pavel Șaptefraț.

„Doar niște idioți și niște oameni ratați pot spune așa ceva (că Pavel făcea referire la funcțiile tatălui său când lua bani, n.r.). Eu niciodată în viață nu am manipulat cu numele tatălui meu. Eu sunt om matur, am viața mea, am treburile mele, am obligațiile mele, am familia mea. Absolut nu există vreo legătură cu activitatea tatălui meu. Dacă voi vă gândiți că eu vreodată în viață am făcut vreo referire la funcția tatălui meu, credeți-mă, niciodată în viață asta nu a fost. Și nici nu va fi. El are viața lui, eu am viața mea. El m-o educat, el m-o crescut, mi-o dat studii, eu îi spun bodaprosti pentru asta. Atât. Vă rog frumos, și la persoanele care bănuiesc sau sunt sigure că eu, cândva, în viață, am făcut ceva acțiuni, spunând că tatăl meu e implicat în asta, transmiteți-le că sunt niște oameni pierduți. Dacă ei asta o să audă, iar eu sunt sigur că o să audă, eu sper că tare bine o să înțeleagă și o să piardă gustul de a vorbi aiurea. Numai în Moldova așa rahat și așa mizerie poate să facă împotriva la niște oameni”, a acuzat Pavel Șaptefraț.

Aberațiile astea, precum că eu m-am folosit cândva de numele tatălui meu, sunt niște idiotisme care nu se încadrează în nicio limită. Eu niciodată în viață asta nu am făcut, nu fac și nu am să fac”, a mai adăugat, supărat, Pavel Șaptefraț. I-am spus că există cel puțin un mesaj în care acesta arăta că tatăl său era numit adjunct la PA. „Pe mine nu mă interesează absolut nimic. Eu mesaje pe Viber pot să vă fac o sumedenie. Eu așa ceva nu am scris”, s-a apărat fiul procurorului.

Apoi a atacat:  „Eu înregistrări din astea pot să vă fac o mie”

„Transmiteți la persoanele date să se adreseze în judecată. Eu am să mă prezint la ședințe și acolo o să ne clarificăm. Și noi atunci o să vedem cine, cui și pentru ce îi este dator”, i-a îndemnat acesta pe creditorii săi. Întrebat despre datoriile către Cristina Lăcătuș, care se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, el a menționat că le recunoaște „parțial”. „Sunt multe lucruri pe care ea nu le spune. Cunosc că ea a depus o plângere. Ancheta e în desfășurare. Toate circumstanțele și faptele se stabilesc de către organul de urmărire penală. Credeți-mă, vă rog, eu am destule dovezi să demonstrez că astea sunt doar relații juridice civile. Că se străduie să mă ponegrească, sunt problemele ei. Asta-i educația ei”, acuză Șaptefraț.

Pavel Șaptefraț

Cât despre promisiunea de a-i obține Green Card, deși acesta este un serviciu care nu poate fi cumpărat, Șaptefraț a precizat că nu ar fi promis „la nimeni nimic. Să se adreseze în judecată și eu am să-i amintesc pentru ce au fost luate careva surse financiare”, a precizat fiul procurorului. I-am spus că multe discuții au fost înregistrate, audio sau text, dar Pavel Șaptefraț a anunțat că nu crede în veridicitatea lor. „Eu înregistrări din astea pot să vă fac o mie. Noi trăim în secolul XXI. Eu pot să vă fac vouă înregistrări o sumedenie. Ea s-a adresat la procuratură. Lasă procuratura să demonstreze că-s veridice. Persoanele care au careva pretenții față de mine, au tot dreptul să se ducă să se adreseze în judecată. Dacă este hotărârea de judecată, eu am să întorc. De unde știi că nu au fost executate?”, a concluzionat Pavel Șaptefraț.

Șoferul a confirmat, tatăl — procurorul a evitat să discute

L-am găsit ulterior și pe Nicolae, șoferul lui Pavel. Acesta a confirmat că, de mai multe ori, a luat bani de la Cristina Lăcătuș, dar și de la alte persoane, iar ulterior i-a predat fiului procurorului. Bărbatul a refuzat să ofere detalii la acest subiect, precizând că, „acum doi ani, am fost chemat la anticorupție și la poliție, unde am dat declarații. Mai mult nu am ce spune. Vorbiți cu tăticul său”, ne-a îndemnat acesta.

Doar că încercările ZdG de a discuta cu Ștefan Șaptefraț au eșuat. La Procuratură am fost informați că acesta e în concediu în perioada 4-16 martie, iar ulterior, șeful Procuraturii Chișinău nu a răspuns la apelurile și mesajele ZdG, deși le-a văzut.

Tata, un procuror milionar care a plecat și revenit de două ori în sistem

Ştefan Şaptefraţ, 56 de ani, tatăl lui Pavel Șaptefraț, este, din august 2017, şef al Procuraturii municipiului Chişinău. Anterior, în anii 2016-2017, a fost șef-adjunct al PA, iar din 2014 a deținut funcția de procuror-șef interimar al Procuraturii de Transport. Acesta a plecat și a revenit în sistemul procuraturii de două ori în ultimul deceniu.

În 2008, fiind procuror în secția nr.1, Direcția control al urmăririi penale, Şaptefraţ a cumpărat de la SRL „NourCo” un teren cu o construcție nefinalizată pe str. Sarmizegetusa din Chişinău pentru 11,65 milioane de lei, deși salariul său de funcţie era de doar câteva mii de lei. Despre tranzacția procurorului a aflat conducerea PG, iar peste trei luni, în septembrie 2008, acesta era eliberat din funcţie, din proprie inițiativă, printr-un ordin al procurorului general.

Ștefan Șaptefraț

La scurt timp după plecarea din organele Procuraturii, Şaptefraţ procura un alt teren, la Mileștii Mici, Ialoveni, plătind 6,37 milioane de lei, dar şi un teren agricol de 1,3 ha. În decembrie 2008, acesta obținea licența de avocat, dar peste jumătate de an revenea în procuratură, în funcția sa anterioară, cea de procuror în secția nr.1, Direcția control al urmăririi penale.

După revenirea în PG, în urma unor articole din presă, Colegiul Disciplinar al PG iniția pe numele său o procedură disciplinară, deoarece nu ar fi prezentat declaraţii despre veniturile şi proprietățile sale nici după plecarea din organele procuraturii, nici la reangajare. În februarie 2010, procedura disciplinară era încetată, pe motiv că expirase termenul legal de aplicare a sancțiunii. Totuși, în urma acestui caz, în aprilie 2010, Şaptefraţ era delegat pe o lună la Procuratura Soroca.

La sfârşit de aprilie 2010, pleca din nou din sistem, în baza unei alte cereri de demisie. Fiind avocat, în octombrie 2010, Şaptefraţ vindea terenul şi construcția de pe str. Sarmizegetusa Întreprinderii cu Capital Străin „Shan Lian International Group”, proprietara Centrului Comercial „Megapolis” luând pe ele 19,5 milioane de lei, cu 8 milioane mai mult decât plătise inițial. În decembrie 2013, Şaptefraţ îşi suspenda activitatea de avocat şi revenea în Procuratură, fiind numit, la câteva luni de la revenire, în octombrie 2014, procuror interimar al Procuraturii de Transport.

În loc de concluzie:  „Vă interesează tare? Copiii mei îs gospodari, îs mari”

Deși fiul său are datorii de zeci de mii de euro, conform declarațiilor de avere și interese, Ștefan Șaptefraț este unul dintre cei mai prosperi acuzatori de stat. Acesta are în proprietate, conform informațiilor din declarația de avere și interese pentru 2018, un teren de 6 ha, cu o valoare cadastrală de 3,9 milioane lei, dar și ½ cotă-parte dintr-un apartament de 54 m.p., cumpărat în 2012. Șeful Procuraturii mun. Chișinău deține, în posesie, un automobil de marcă Volvo, fabricat în 2015 și achiziționat în 2018.

În declarațiile de avere și interese din anii 2015-2016, Ștefan Șaptefraț indica și alte bunuri de milioane, care însă au dispărut din declarațiile cele mai recente. Anterior, procurorul declara ½ cotă-parte dintr-o casă de locuit din comuna Tohatin, mun. Chișinău, dar și venituri de peste 27 de milioane de lei din vânzarea unor bunuri sau restituirea unor datorii.

Banii însă nu se regăsesc în declarația de avere pentru anul 2017, la fel cum nu se regăsește nici casa din comuna Tohatin. În septembrie 2016, imobilul a trecut în proprietatea Elenei Cobzac, în urma unui contract de împărțire a proprietății comune. În acest imobil are viza de reședință și Pavel Șaptefraț, fiul cu datorii al cuplului Ștefan Șaptefraț şi Elena Cobzac.

În aprilie 2019, portalul anticoruptie.md scria că procurorul Ștefan Șaptefraț a contribuit la construcția unei case de lux în comuna Cheltuitori din municipiul Chișinău pentru fiica și ginerele acestuia. Procurorul le-a declarat jurnaliștilor că își ajută de multe ori copiii. „Eu îi ajut și am să îi ajut, și am să fac tot ce pot pentru copiii mei. Fac ce vreau cu copiii mei, căci am cu ce. Vă interesează tare? Copiii mei îs gospodari, îs mari”, replica procurorul Ștefan Șaptefraț. Ulterior, Autoritatea Națională de Integritate a inițiat o investigație a averii funcționarului. Aceasta încă nu a fost finalizată.

Sursa: zdg.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close