EvenimenteSocial

Studenţii de la USM vor putea studia 9 luni la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova vor putea studia 9 luni la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Un acord de colaborare bilaterală a fost semnat între cele două instituţii de învăţământ. Pactul presupune o colaborare mai eficientă între universităţile de pe ambele maluri ale Prutului, relatează Mesager.

„Consideraţi că acest acord nu este altceva de cât o investiţie în viitorul acestor universităţi în viitorul învăţământului superior din Republica Moldova”, a declarat rectorul USM, Gheorghe Ciocanu.

Studenţi celor două universităţi vor beneficia de cazare gratuită şi de burse de studii.

„Vor locui în căminele noastre, vor servi masa în cantinele noastre, vor avea acces la sălile de seminare de cursuri în bibliotecile noastre, vor relaţiona cu cercetătorii de acolo, cu laboratoarele de cercetare de la Cuza”, a precizat , Tudorel Toader.

Studenţii din ţara noastră spun că abia aşteaptă să beneficieze de astfel de facilităţi.

„Studenţii vor avea mai multe oportunităţi de a învăţa de a îşi amplifica studiile pe care le au, şi consider că studiile peste hotare sunt un beneficiu pentru noi”, „Asta o să fie o posibilitate pentru studenţii noştri de a pleca în Iaşi, nu ştiu dacă studenţii din Iaşi o să vină la noi. Dar pentru noi asta o să fie o posibilitate mai bună”, „Consider că este un beneficiu pentru că deschide noi oportunităţi pentru studenţi”, au spus studenţii.

Tratatul va intra în vigoare în 1 septembrie 2020.

Sursa: deschide.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker