Politic

Parlamentul se convoacă azi în ședință. Alexandru Slusari : “Am intrat în faza imprevizibilității în Parlament”

Parlamentul se convoacă mâine în ședință. Decizia a fost luată la ședința Biroului Permanent care a durat doar zece minute, afirmă vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.

„Este convocat Parlamentul sub motivul că vineri nu am epuizat ordinea de zi. Nu pot afirma că proiectele care au rămas sunt de importanță vitală. Posibil, pentru noua coaliție, repartizarea comisiilor prezintă un interes major. Ei nu pot controla la moment Comisia Juridică și cu scârț se controlează Comisia Economică. De aceea vor să elimine persoanele care nu sunt de acord cu ei. De la Comisia Economică îl mută pe Ion Groza și nici măcar nu l-au întrebat”, a menționat Alexandru Slusari.

Graba cu care a fost luată decizia de convocare a Parlamentului, care de regulă se întrunește în zilele de joi sau vineri, poate fi explicată și prin faptul că, în contextul unei posibile coaliții de guvernare PSRM-PD, urmează să se opereze schimbări în structura Guvernului. Totodată, potrivit lui Slusari, sunt zvonuri că la Parlament ar putea veni procurorul general Alexandr Stoianoglo.

„La întrebările noastre dacă să ne așteptăm la surprize, dacă se schimbă structura Guvernului sau vine procurorul general… eu nu am înțeles de unde vine această grabă. Am intrat în faza imprevizibilității în Parlament. Mâine, doamna președinte poate să includă în ordinea de zi un subiect care nici nu a fost discutat la Biroul Permanent. Despre schimbarea structurii Guvernului, de exemplu. Dacă totul e bine la dânșii și ei se grăbesc, mâine putem afla cu zece minute înainte despre acest lucru. Sau alt subiect. S-a zvonit intens că poate să vină procurorul general. Sunt mai mulți deputați care merită să le fie ridicată imunitatea”, a mai spus Alexandru Slusari.

Precizăm că pe ordinea de zi pentru miercuri, 10 martie, sunt propuse opt subiecte, printre care și proiectul de hotărâre privind alegerea membrilor supleanți în comisiile permanente ale Parlamentului.

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close